Ce au discutat ministrul de Externe român și comisarul adjunct al Afacerilor Străine al URSS în prejma declanșării celui de-Al Doilea Război Mondial
În 1939, norii de furtună se adunau deasupra României și nu prevesteau nimic bun. Deși în primăvara acelui România primise garanții teritoriale din partea anglo-francezilor, oamenii politici de la București, în frunte cu regele Carol al II-lea, nu erau prea convinși că aceste garanții pot apăra țara împotriva pretențiilor teritoriale ale vecinilor, în special față de URSS. Pe acest fundal, în aprilie 1939 vine vestea, printr-o telegramă de la Moscova, că Potemkin, comisarul adjunct al Afacerilor Străine al URSS, va trece prin România, în drum spre Sofia şi Ankara și că se va opri pentru o zi la Bucureşti. Anturajul regelui intră inițial în panică față de reacția pe care ar fi putut să o aibă germanii, dar Carol al II-lea vede o oportunitate în a sonda intențiile sovieticilor.
În aprilie 1939, ministrul de Externe român Grigore Gafencu întreprinde un turneu diplomatic occidental cu scopul de a lua pulsul politicii Germaniei, Belgiei, Angliei, Italiei și Franței față de România.
La întoarcere, Gafencu a putut doar constata că tensiunile între democrațiile occidentale și nazism și fascism erau tot mai mari. Rămânea o mare necunoscută, care era politica externă a sovieticilor?
Carol al II-lea: „Chiar dacă nu ne e simpatic, el este reprezentantul unui vecin şi dacă vrea să stea de vorbă nu-l putem refuza”
Cel care a sesizat o oportunitate în trecerea lui Vladimir Petrovici Potemkin prin România a fost regele Carol al II-lea, care și-a îndemnat colaboratorii să treacă peste „panica față de nemți” și la întoarcerea lui să fie primit în mod oficial.
„Chiar dacă nu ne e simpatic, el este reprezentantul unui vecin şi dacă vrea să stea de vorbă nu-l putem refuza. Sunt totuşi de părere să se evite în acest moment, până la întoarcerea lui de la Ankara, scuze plauzibile se pot găsi berechet”, considera Carol al II-lea.
La întoarcerea lui de la Ankara, la 8 mai 1939, Potemkin a fost primit într-o lungă audiență de Grigore Gafencu. Ministrul de Externe român se întâlnea cu un diplomat sovietic de profesie istoric, diplomat, fusese ambasador al URSS la Roma (1932-1934) şi la Paris (1934-1937). Din toamna anului 1940 va deveni, pentru şase ani, comisar sovietic al poporului pentru Educația Națională.
Întâlnirea între cei doi diplomați se suprapunea pe o criză majoră a relațiilor româno-sovietice cauzată de dispariția „misterioasă” de la post a lui Feodor Butenko, şeful Legației Sovietice de la Bucureşti. Acesta – s-a aflat mai târziu – a fugit la Roma, unde a afirmat că „a dejucat o tentativă de răpire sau de ucidere a sa de către agenți ai GPU”.
Potemkin: „Puterile totalitare au lansat zvonul că Uniunea Sovietică ar fi pe cale să se apropie de Germania şi Italia”
Potemkin i-a declarat lui Gafencu că în Balcani a găsit dorința de unire în fața amenințărilor lui Hitler și că el crede în rezultatul fericit al negocierilor dintre Moscova şi Occident.
Era o manipulare grosolană la adresa părții române. Dorind să întărească această manipulare, Potemkin a mai afirmat că „puterile totalitare au lansat zvonul că Uniunea Sovietică ar fi pe cale să se apropie de Germania şi Italia”.
Diplomatul sovietic a mai susținut că acest zvon ar fi fost o „tactică specială a guvernului de la Berlin menită să împiedice apropierea Angliei, Franței şi a Rusiei”. Nimic mai neadevărat! URSS-ul negocia cu Germania, iar aceste negocieri s-au încheiat prin semnarea pactului Ribbentrop-Molotov, de la 23 august 1944.
Gafencu: „Aceste declarații m-au încurajat să-i expun amănunțit dlui Potemkin politica României”
La rândul său, Gafencu a încercat să mai reducă tensiunile dintre cele două țări, dar a căzut în capcana întinsă de diplomatul sovietic.
„Aceste declarații – nota Gafencu – m-au încurajat să-i expun amănunțit dlui Potemkin politica României. Nu i-am ascuns speranțele pe care le puneam într-un acord între puterile occidentale și Rusia, pentru apărarea securității generale.
Dacă noi nu vom participa direct la negocieri, este pentru a nu provoca reacții supărătoare ale Germaniei şi pentru a nu agrava, prin gestul nostru, o situație internațională şi aşa destul de încordată”.
Gafencu i-a mai spus că „garanțiile pe care le acceptaserăm din partea Angliei şi a Franței, neîncrederea pe care acțiunile Axei o inspirau opiniei noastre publice, atitudinea guvernului nostru şi, înainte de toate, concentrarea forțelor noastre armate de-a lungul frontierelor occidentale, dovedeau foarte clar din ce parte ne simțeam amenințați şi împotriva cui înțelegeam să ne organizăm rezistența”.
Potemkin, interesat de prevederile tratatului româno-polonez. Gafencu: „I-am spus adevărul”
Ceea ce trebuia să îl pună pe gânduri pe Grigore Gafencu a fost întrebarea diplomatului sovietic referitoare la tratatul României cu Polonia, dacă el se activa doar în cazul unei agresiuni sovietice sau și în alte cazuri de agresiune.
„I-am spus adevărul: textul tratatului era conceput în termeni generali, dar convenția militară care îl completa nu prevedea decât ipoteza unui atac sovietic”, preciza Gafencu.
Peste doar patru luni de zile, la 1 septembrie 1939, Germania nazistă ataca Polonia și declanșa Al Doilea Război Mondial. La doar 17 zile de la atacul german, Uniunea sovietică ataca și ea Polonia. România nu a putut ajuta militar Polonia, ci doar refugiații și oficialitățile statului polonez care s-au retras pe teritoriul românesc.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Cu cine a negociat Ionel Brătianu intrarea României în Primul Război Mondial
Cele mai sigure țări în cazul unui război mondial. Topul refugiilor geografice
O franțuzoaică a scos la licitație un buncăr militar din cel de-al Doilea Război Mondial