„Opoziţia Unită”, „satrapul Brătianu” și corupția din România

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

În toamna anului 1887, situația politică din România era extrem de încordată. Guvernul liberal condus cu mână de fier de Ion C. Brătianu îi exasperase atât pe adversarii politici, cât și pe o parte dintre membrii liberalilor. Pentru a îndepărta guvernul de la conducerea țării s-a format un pol politic pestriț denumit generic „Opoziția Unită”, din care, culmea, făcea parte chiar și Dimitrie Brătianu fratele primului-ministru. Dar Opoziția Unită avea un singur proiect: să îl îndepărteze pe Ion Brătianu de la conducerea guvernului, fără însă să asigure și un proiect de viitor.

Ion C. Brătianu a preluat conducerea guvernului la 24 iulie 1876 și vreme de aproape 12 ani, cu o scurtă pauză de două luni, a condus destinele țării.

În această perioadă, România și-a câștigat independența, a devenit Regat și a aderat la Tripla Alianță (formată din Germania, Austro-Ungaria și Italia). Dar anii îndelungați de guvernare și stilul autoritar de conducere i-a exasperat pe mulți români.

„Tirania şi metodele lui Brătianu, de satrap, supăraseră până şi din ai lui”

Constantin Argetoianu, contemporan cu guvernarea lui Ion C. Brătianu, a participat și el la multe acțiuni de protest îndreptate împotriva guvernării liberale de atunci.

Dar ce îi exasperase așa de tare pe români guvernarea lui Brătianu? A răspuns la această întrebare chiar Constantin Argetoianu în memoriile sale:

„În toamna anului 1887, situația politică era din cele mai încordate. Ion Brătianu guverna de 11 ani ţara cu un despotism, cu un dispreț și cu un sectarism nemaipomenite. Împărțise oamenii în două: `ai noştri` ,cărora le da tot, și ceilalți, cărora nu le da nimic. Toți cei din această din urmă categorie erau exasperați şi gata la orice violență numai să puie mina încă o dată pe blidul cu linte.

Tirania şi metodele lui Brătianu, de satrap, supăraseră până şi din ai lui. Ca toți autoritarii, lui Brătianu îi plăcea să se slujească de oameni supuși şi astfel împinsese înainte o droaie de bandiți și de lichele, în detrimentul partizanilor mai corecți și mai capabili – tot cazul mai încrezuți și mai puțin maleabili.

Se formaseră astfel grupuri liberale dizidente, cu G. Pallade, cu Al. Djuvara, cu Take Ionescu, cu Delavrancea, cu Gună Vernescu şi cu atâția alții. În fruntea lor, bosumflat şi anost se ridicase Dimitrie Brătianu, însuși fratele dictatorului”.

„`Opoziția Unită` din 1887 a servit apoi de model și celorlalte mișcări îndreptate împotriva guvernelor Regelui Carol I”

Chiar în 1887, toate grupările politice care activau împotriva guvernării lui Ion C. Brătianu s-au unit sub titulatura de „Opoziția Unită”. Singurul program politic al acestei alianțe era înlăturarea lui Ion Brătianu de la conducerea guvernului.

„În 1887 – povestește Argetoianu –, toate grupările și partidele opozante (şi la conservatori erau grupuri şi sub-grupuri), de fapt aproape toată ţara, în afară de gașca din jurul guvernului, formaseră `Opoziția Unită`, o alianță menită să răstoarne guvernul, fiecare element reluându-și libertatea îndată după atingerea scopului urmărit.

Această `Opoziția Unită` din 1887, care a servit apoi de model și celorlalte mișcări îndreptate împotriva guvernelor Regelui Carol I, a fost o formațiune tipic românească într-însa totul era negativ şi nimic pozitiv să răstoarne, bine, dar ce să puie în loc? Or fi fost ideile și metodele lui Brătianu greșite (și sigur că au fost), dar domnii care au pus în picioare `Opoziția Unită` din 1887, care a servit apoi de model și celorlalte mișcări îndreptate împotriva guvernelor Regelui Carol I, nu s-au preocupat o clipă de soarta țării şi de problemele de rezolvat după căderea dictaturii liberale şi nici n-ar fi putut să se înțeleagă, fiindcă câți oameni erau tot atâtea erau şi ideile şi poftele”.

„Ceea ce a dat lui Brătianu lovitura de grație au fost potlogăriile pe care le-a tolerat în ultima fază a domniei sale”

Deși acțiunile `Opoziției Unite` au fost ample și dure, guvernul condus de Ion Brătianu nu a căzut din cauza lor, ci din cauza afacerilor de corupție în care au fost implicați unii dintre apropiații primului ministru.

„Acţiunea întreprinsă de `Opoziția Unită` a avut un imens răsunet în toată țara şi în toate păturile sociale, de la orașe şi până la sate. Ceea ce a dat lui Brătianu lovitura de grație au fost potlogăriile pe care le-a tolerat în ultima fază a domniei sale și care, din nenorocire pentru dânsul, au fost descoperite şi date în vileag.

Afacerile scandaloase săvârșite de generalul Angelescu, de frații Maican, de Radu Mihai, de Kiritzopol, de Take Anastasin etc. l-au dat de mal. Sub toate regimurile s-au făcut afaceri și s-a furat. La noi și aiurea. Sub Cuza, fără să mai vorbim de anturajul imediat al Domnitorului care-și pricopsea prietenii pe spinarea ţării, cazul lui Librecht e cunoscut de toți.

S-a furat și înainte de Cuza, sub toți Domnitorii care l-au precedat în scaunele ambelor Principate. S-a furat şi după Cuza, sub Carol, dar mai cu perdea pe timpul primelor sale ministere, pe vremea guvernului conservator al lui Lascăr Catargiu şi în primii ani ai guvernării lui Ion Brătianu.

Sub toate aceste regimuri s-a furat boierește; la sfârșitul satrapiei lui Brătianu s-a furat țigănește şi asta a pierdut guvernul şi Partidul Liberal, căci matrapazlâcurile şi șperțurile nu se confundau încă, ca după Războiul Mondial, cu democrația integrală. O vremuri eroice! Generalul Angelescu a șterpelit vreo 12.000 de lei, amiralul Maican vreo 30.000, iar frate-său, colonelul, şi mai puțin! Ce sunt sumele acestea pe lingă milioanele şi zecile de milioane agonisite de miniștrii României Mari şi întregite!”, notează Constantin Argetoianu.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Constantin Argetoianu, despre Pacea de la București din 1913: „Ne jucasem de-a războiul dincolo de Dunăre, la Bucureşti ne-am jucat de-a Congresul de la Viena”

O nebunie ce cuprinsese tot Bucureștiul, cursurile lui Maiorescu

Sfaturile lui Titu Maiorescu pentru tânărul politician Constantin Argetoianu

O mărturie neașteptată despre Ion C. Brătianu: „Trebuie să mărturisesc însă că…”