8 mituri despre Roma Antică. Vomitorium, statuile albe și femeile limitate la pragul casei

Roma Antică și a ei istorie dramatică, personajele complexe și farmecul a tot ceea ce a reprezentat acea perioadă continuă până în ziua de azi să exercite o influență puternică asupra culturii populare, evidentă în diverse forme de media, inclusiv în zecile de filme de la Hollywood, jocurile video și miile de cărți.

S-au perpetuat multe informații despre Roma antică, inclusiv mituri, despre ele scriind și noi în acest articol.

• Erwin Schrödinger și „pisica” care a schimbat fizica: povestea unui laureat Nobel exilat de naziști
• Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”

Filmele și cărțile prezintă adesea gladiatorii ca fiind implicați în lupte pe viață și pe moarte. În realitate, deși confruntările erau extrem de periculoase, luptele nu se terminau întotdeauna cu moartea unuia dintre combatanți.

1. Gladiatorii luptau întotdeauna până la moarte

Stăpânii gladiatorilor investeau timp, efort și bani în antrenamentul și întreținerea lor, iar pierderea definitivă a unui gladiator nu era rentabilă.

Chiar dacă nu se omorau între ei, aceștia luptau cu toate puterile, iar rănile adânci și grave rezultate în urma confruntărilor duceau adesea la infecții periculoase, dacă nu chiar mortale.

2. Vomitorium era o cameră în care romanii vomitau după petreceri

Conceptul de vomitorium ca o cameră destinată vărsăturilor după ospețe fastuoase este o concepție greșită comună. În realitate, termenul se referă la pasajele arhitecturale din amfiteatre și teatre, concepute pentru a permite mulțimilor mari să intre și să iasă rapid. Termenul provine din cuvântul latin vomere, care înseamnă „a vărsa” în sensul de „a ieși rapid” sau „a se revărsa”.

De exemplu, Colosseumul avea multiple vomitoria pentru a facilita fluxul spectatorilor. Prima utilizare cunoscută a termenului în acest context provine de la scriitorul roman Macrobius, în lucrarea sa Saturnalia (secolul al V-lea d.Hr.), unde descrie modul în care spectatorii „ieșeau” prin aceste pasaje după spectacole. Interpretarea greșită a fost probabil influențată de reprezentările culturale ale excesului roman, popularizate de scriitori care exagerau practicile culinare ale elitei romane.

3. Statuile romane erau toate albe

Percepția statuilor antice romane ca fiind figuri exclusiv din marmură albă este greșită și are rădăcinile mai degrabă în circumstanțe istorice decât în intenția artistică. Multe dintre ele au fost inițial împodobite și pictate în culori vibrante, o practică numită policromie, ce făcea parte integrantă din expresia artistică a epocii.

De-a lungul timpului, culorile vii ale acestor sculpturi s-au estompat ori s-au pierdut din diverse motive, inclusiv îngroparea lor și practicile de restaurare din timpul Renașterii. Astfel, când au fost redescoperite, păreau monocromatice, ceea ce a condus la interpretarea modernă a acestora ca fiind pur și simplu albe. Artiștii și savanții renascentiști nu aveau cum să știe aspectul lor inițial, fapt care a contribuit la ideea predominantă că sculpturile antice au fost lăsate intenționat nevopsite, ca semn de puritate și sobrietate artistică.

4. Nero cânta la liră sau vioară în timp ce Roma ardea

Nero, născut Lucius Domitius Ahenobarbus (15 decembrie 37 d.Hr. – 9 iunie 68 d.Hr.), a fost al cincilea și ultimul împărat al dinastiei Julio-Claudiene. Printre poveștile care l-au avut în centru se numără și aceea că, în timp ce un mare incendiu devasta Roma în anul 64 d.Hr., împăratul ar fi cântat la liră sau vioară.

Acest mit este fals din mai multe motive: lucrările despre incendiu au fost scrise la mult timp după eveniment, fără martori oculari credibili care să confirme scena, iar vioara nici măcar nu ar fi existat până în Evul Mediu. Instrumentul la care ar fi cântat Nero ar fi fost, cel mai probabil, o liră sau o chitară. De fapt, Nero nu se afla în oraș atunci când a izbucnit incendiul; el a revenit urgent la Roma și a organizat eforturi de ajutor pentru cei afectați.

5. Femeile romane erau limitate la casă

Este adevărat că Roma era o societate patriarhală, în care femeile aveau mai puține libertăți și drepturi legale decât bărbații. Însă, ele nu erau complet excluse din viața publică sau închise în casele lor. Femeile romane, în special cele din clasele superioare, au găsit modalități de a-și controla viața și de a-și exercita influența, inclusiv prin deținerea de proprietăți și gestionarea afacerilor, mai ales dacă erau independente de tutorele masculin. Un exemplu elocvent este Julia Felix din Pompei, o privilegiată a vremii, care deținea o proprietate extinsă și a închiriat părți din ea după cutremurul din 62 d.Hr. pentru a atenua penuria de locuințe. De asemenea, în 195 î.Hr., femeile au protestat masiv împotriva lex Oppia, o lege care le limita dreptul de a purta anumite haine și bijuterii. Aceste proteste, la care au participat și matroane din afara Romei, au fost atât de puternice încât au influențat dezbaterile din Senat și au dus la abrogarea legii, demonstrând influența lor socială și politică.

6. Toată lumea din Imperiul Roman arăta și vorbea la fel.

La apogeul său în secolul al II-lea d.Hr., Imperiul Roman se întindea din Anglia de astăzi până în Turcia și cuprindea o multitudine de popoare, culturi și limbi, inclusiv aramaica, greaca și galeza. Diversitatea etnică era semnificativă. De exemplu, rămășițele unei femei romane de elită descoperite în York, Anglia (1901), au relevat, după o analiză amănunțită, că era probabil de origine nord-africană. De asemenea, printre trupele care operau la Zidul lui Hadrian (construit între 122 și 128 d.Hr. în Britannia) se numărau soldați de origine africană și unități auxiliare din diverse colțuri ale imperiului. Nici împărații nu proveneau întotdeauna din Peninsula Italică; Traian s-a născut în actuala Spanie, iar Septimius Severus provenea din ceea ce este acum Libia.

7. Martirii primilor creștini au fost sacrificați în principal în Colosseum

Ideea că martirii creștini au fost torturați și uciși în Colosseum este o percepție comună, dar nu există dovezi istorice clare care să susțină că majoritatea execuțiilor creștine au avut loc acolo. Colosseumul era un loc pentru lupte de gladiatori și spectacole publice, dar execuțiile religioase ale creștinilor au avut loc mai frecvent în alte locații din Roma, cum ar fi Circus Maximus – un alt loc major de divertisment, cunoscut pentru cursele de care și execuțiile publice în fața unei mulțimi mari.

Documentele istorice sugerează că multe execuții creștine au avut loc în contexte diferite, adesea în afara arenei principale, de exemplu, în grădinile lui Nero.

8. Roma a căzut în anul 476 d.Hr.

Conform istoriei convenționale, căderea Imperiului Roman este adesea asociată cu detronarea lui Romulus Augustulus în 476 d.Hr. de către regele german Odoacer. Totuși, această dată marchează sfârșitul doar al Imperiului Roman de Apus. În anul 330 d.Hr., împăratul Constantin cel Mare a mutat capitala imperiului de la Roma la Constantinopol (actualmente Istanbul), consolidând o divizare administrativă. Această diviziune a fost oficializată în 395 d.Hr. la moartea lui Teodosie I, când imperiul a fost împărțit între fiii săi: Arcadius a primit Imperiul Roman de Răsărit, iar Honorius, Imperiul Roman de Apus.

După 476 d.Hr., împăratul din Răsărit, Zeno, a continuat să conducă ceea ce este cunoscut sub numele de Imperiul Bizantin, care a avut o existență continuă până în 1453, când Constantinopolul a fost cucerit de otomani. Astfel, 476 d.Hr. este mai degrabă o dată simbolică pentru sfârșitul Antichității în Europa de Vest, nu pentru întregul Imperiu Roman.

Surse:

https://www.nationalgeographic.com/history/article/ancient-rome-myths-misconceptions

https://www.britannica.com/list/6-myths-about-ancient-rome

Vă mai recomandăm să citiți și:

Sexul în Roma Antică, sexualitatea, sclavii și Lex Scantinia

Ce au găsit cercetătorii într-o groapă de gunoi antică în orașul roman Pollentia

Teodora din Bizanț: de la curtezană la împărăteasă. Revoluția femeilor în Imperiul Roman de Răsărit

Un papirus descoperit în Israel dezvăluie un caz spectaculos din Imperiul Roman