Georg Wilhelm Richmann, fizicianul uitat, electrocutat de propriul său experiment

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

La 6 august 1753, pe o vreme ploioasă, cu fulgere și tunete, fizicianul rus Georg Wilhelm Richmann se afla în laboratorul său din Sankt Petersburg, lucrând la un echipament electric din alamă, gata să măsoare un fenomen pe vremea aceea aproape magic: electricitatea.

Deodată, o sferă alb-albăstruie de lumină – pe care martorii au descris-o drept o „minge de foc” – a intrat în încăpere, i-a lovit fruntea și a explodat, topindu-i instrumentele, carbonizându-i pereții și…lăsându-l pe Richmann fără viață, la vârsta de doar 42 de ani. Moartea fizicianului a fost privit ca un moment de reper în istoria științei: Richmann a devenit prima victimă documentată a unui experiment cu electricitatea.

Mijlocul secolului al XVIII-lea a fost o perioadă de mirare și teroare în ceea ce privește electricitatea. Oamenii de știință din Europa și America s-au întrecut în a descifra misterele acesteia, adesea îmbinând spectacolul cu erudiția. Celebrul experiment al zmeului lui Benjamin Franklin din 1752 (demonstrând că trăsnetul este un fenomen electric prin scânteile generate între cheia metalică de la capătul sforii și un șnur de mătase izolator) – realizat cu doar un an înainte de moartea lui Richmann – a electrizat imaginația publică, dovedind că fulgerul era o formă de electricitate. Dar, în timp ce munca lui Franklin a făcut din el o celebritate, Richmann, un german baltic mai puțin cunoscut care lucra în Rusia, a urmat o abordare mai metodică și precisă.

Farmecul electricității în anii 1700

Numit membru al Academiei de Științe din Sankt Petersburg în 1741, Richmann a scris peste 40 de lucrări în domeniile căldurii și electricității, dezvoltând instrumente precum electrometrul pentru măsurarea sarcinii electrice. Spre deosebire de Franklin, care a acordat prioritate aplicațiilor practice (cum ar fi paratrăsnetele), Richmann a căutat precizia matematică. „Era obsedat de date”, spune Dr. Elena Fedosova, istoric al științei la Universitatea de Stat din Moscova. „În timp ce alții vedeau electricitatea ca pe un spectacol, Richmann o trata ca pe o limbă străină care așteaptă să fie descifrată”.

Experimentul final al lui Richmann a fost înșelător de simplu. La 6 august 1753, în timp ce furtunile se adunau deasupra Sankt Petersburgului, a instalat o tijă de fier pe acoperișul casei sale, conectată prin cablu la un electrometru izolat aflat în biroul său. Scopul era acela de a măsura electricitatea atmosferică în timpul unei furtuni. Însă instalația lui prezenta defecte grave. Spre deosebire de Franklin, care făcea experimente în aer liber, Richmann lucra în interior, înconjurat de materiale conductoare precum metalul nelegat la pământ și lemnul umed. Mai rău, stătea la doar câțiva centimetri de aparat – un pericol pe care Franklin îl va evidenția mai târziu în propriile sale avertismente de siguranță.

În jurul orei 15:00, în timp ce Richmann se apleca asupra electrometrului său, un fulger în formă de bilă – un fenomen rar și puțin înțeles chiar și astăzi – a pătruns în încăpere. Relatările martorilor oculari, inclusiv un raport detaliat al academicianului Mihail Lomonosov, descriu un „glob de foc” care se mișca neregulat înainte de a lovi capul lui Richmann. Explozia i-a smuls pantofii din picioare, i-a ars hainele și a lăsat o „duhoare sulfuroasă”. Asistentul său, Ivan Sokolov, a supraviețuit cu arsuri minore, dar a rămas temporar surd.

Vestea morții lui Richmann s-a răspândit rapid, amplificată de relatările morbide din ziare. Criticii au profitat de tragedie pentru a condamna cercetarea electrică ca fiind „nenaturală” sau „eretică”. Teologul Johann Winkler a catalogat-o drept „pedeapsă divină”, în timp ce împărăteasa Elisabeta a Rusiei a luat în considerare pentru scurt timp interzicerea experimentelor. Cu toate acestea, comunitatea științifică s-a raliat. Lomonosov, care a reprodus configurația lui Richmann (în siguranță, de la distanță), a publicat un elogiu care sublinia rigoarea fizicianului. Franklin, într-o scrisoare din 1754, a lăudat „nobila căutare a adevărului” a lui Richmann, revizuindu-i propriile protocoale de siguranță.

Moartea lui Richmann a avut consecințe tangibile. Laboratoarele au adoptat tehnici de împământare, materiale izolate și protocoale mai stricte. Până în 1755, Academia din Sankt Petersburg a impus ca experimentele electrice să includă un „observator sigur” staționat la distanță – un precursor al standardelor moderne de siguranță în laborator.

Fenomenul care l-a ucis pe Richmann rămâne unul dintre cele mai enigmatice fenomene ale naturii. Fulgerul sferic, semnalat în mai puțin de 5% dintre fulgere, se manifestă sub forma unor sfere strălucitoare care plutesc, explodează sau dispar fără urmă. Teoriile moderne sugerează că ar putea implica siliciu vaporizat, microunde sau efecte cuantice, dar nu există un consens.

„Cazul lui Richmann este unic pentru că este una dintre cele mai timpurii întâlniri documentate”, spune Dr. Mark Stenhoff, autorul cărții Ball Lightning: Nature’s Greatest Mystery. „Dacă ar fi supraviețuit, notele sale ar fi putut revoluționa înțelegerea noastră. În schimb, moartea sa a devenit un avertisment cu privire la imprevizibilitatea naturii.”

În ciuda contribuțiilor sale fundamentale, Richmann a căzut, pentru mult timp, în uitare, eclipsat de gloria lui Franklin sau a lui Faraday. Cu toate acestea, cercetările recente au reînviat interesul. În 2015, Societatea Europeană de Fizică a recunoscut proiectele sale de electrometre ca fiind fundamentale pentru teoria modernă a câmpurilor. Între timp, Observatorul Pavlovsk din Rusia, unde Richmann a efectuat primele experimente, găzduiește acum o placă memorială care îl numește „primul martir al electricității”.

Surse:

https://www.madamegilflurt.com/2014/08/georg-wilhelm-richmann-lightning.html

https://founders.archives.gov/documents/Franklin/01-05-02-0064

Vă mai recomandăm să citiți și:

Un posibil leac pentru „sindromul inimii frânte”: Terapia și exercițiile fizice

Amintirile se mișcă fizic în creier, spun cercetătorii

Savantul sovietic care a testat nemurirea. Alexander Bogdanov, un altfel de Faust

Ellen H. Swallow Richards, savanta secolului al XIX-lea care a revoluționat sănătatea publică