Home » Istorie » Santiago Ramón y Cajal, părintele neuroștiinței moderne. Omul care a descoperit structura reală a creierului

Santiago Ramón y Cajal, părintele neuroștiinței moderne. Omul care a descoperit structura reală a creierului

Publicat: 22.02.2026

În adolescență, un tânăr spaniol pe nume Santiago Ramón y Cajal (1852 – 1934) visa să devină artist: desena cu pasiune, copia forme, studia lumina și încerca să înțeleagă lumea cu ochiul unui pictor. Tatăl lui, medic și profesor de anatomie, îl îndemna, însă, spre o carieră „serioasă”, Cajal ajungând astfel la medicină, dar fără să abandoneze desenul. În loc să picteze pe pânză, a început să deseneze ceea ce vedea prin microscop, o schimbare ce avea să transforme complet felul în care înțelegem creierul.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, neuroanatomia era un teritoriu al incertitudinii. Mulți savanți susțineau teoria reticulară: ideea că sistemul nervos ar fi un bloc unic și neîntrerupt de materie, o rețea infinită în care fibrele sunt sudate între ele ca firele unei pânze de păianjen. În această viziune, creierul nu era format din piese individuale, ci era o masă continuă, fără început și fără sfârșit, unde informația circula continuu, printr-o rețea neîntreruptă. Logica era intuitivă: dacă nervii transmit semnale, părea firesc să fie legați fizic, formând un tot unitar și nedespărțit, asemenea unor fire într-un circuit.

Însă Cajal a început să vadă altceva atunci când a folosit metoda Golgi, o tehnică de colorare dezvoltată de anatomistul italian Camillo Golgi, cu care avea să împartă Premiul Nobel pentru Medicină în 1906. Dintr-odată, țesutul nervos nu mai părea „o masă compactă”, ci o lume de structuri separate, bogate în detalii: celule cu prelungiri lungi, care se apropie unele de altele fără să fuzioneze complet. Cajal a desenat ceea ce vedea cu o precizie aproape obsesivă, și anume neuroni din cortex, din cerebel și din retină.

Hărțile desenate de el arătau clar că neuronii sunt entități separate, ca niște insule într-un arhipelag. Comunicarea dintre ei nu se face prin continuitate directă, ci prin contacte extrem de apropiate între celule, ceea ce sugera existența unor zone de separare funcțională între neuroni, cunoscute ulterior sub numele de sinapse. Astăzi, o parte importantă din desenele și materialele sale de cercetare se păstrează în Colecția Cajal (Instituto Cajal, Madrid), un fond inventariat care include aproape 2.000 de desene științifice.

Descoperirea lui Cajal a rămas în istorie drept „doctrina neuronală”, conceptul fundamental care a stabilit că sistemul nostru nervos este, în esență, o comunitate de celule individuale și nu acea rețea neîntreruptă pe care și-o imaginaseră mulți cercetători ai epocii. Această viziune a contrazis frontal teoria reticulară dominantă la acea vreme și a pus bazele întregului vocabular al neuroștiinței moderne. Din momentul în care a devenit clar că neuronii sunt entități separate, cercetătorii au putut studia modul în care aceste celule comunică între ele, procesele de transmitere a semnalelor și mecanismele prin care creierul se adaptează și se reorganizează. Această schimbare de perspectivă a deschis drumul către înțelegerea bolilor neurologice, care până atunci rămâneau greu de explicat.

Însă povestea lui Santiago Ramón y Cajal nu este memorabilă doar prin rezultat, ci și prin felul în care s-a ajuns acolo – printr-o combinație rară de răbdare, disciplină și simț artistic. Pentru Cajal, desenul nu era o simplă ilustrație, ci un instrument de analiză. În timp ce alții vedeau doar pete difuze sub microscop, el poseda o intuiție vizuală ieșită din comun, redând fidel arhitectura ascunsă a creierului cu o măiestrie care făcea ca structurile complexe să devină brusc inteligibile. Astăzi, când vorbim despre „rețele” în creier, fie ele biologice sau artificiale, vorbim, într-un fel, în termenii pe care i-a făcut posibili Cajal. Din acel moment, viziunea noastră asupra sistemului nervos s-a schimbat iremediabil, trecând de la un labirint de fire la un univers viu, organizat și inteligibil.

Surse:

https://www.nobelprize.org/prizes/medicine/1906/summary/

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/39091637/

https://www.scientificamerican.com/article/the-father-of-modern-neuroscience-discovered-the-basic-unit-of-the-nervous-system/

https://www.unesco.org/en/articles/santiago-ramon-y-cajal-first-map-human-brain-1

Vă mai recomandăm să citiți și:

William James, părintele psihologiei americane. „Nu există fericire fără acțiune”

Un secret bine păstrat: Cine a fost, de fapt, Părintele Istoriei? Înainte de Herodot, a existat Hecataeus

Profetul modernității. Ibn Khaldun: părintele sociologiei și geniul gândirii și economiei medievale

Hyman G. Rickover, părintele marinei nucleare

Roxana Ioana Ancuța
Roxana Ioana Ancuța
Roxana-Ioana Ancuța este jurnalist cu o experiență de aproape 15 ani în presa scrisă. Absolventă a facultății Școala Superioară de Jurnalistică și având un master în Comunicare și Relații Publice, îi place foarte mult să scrie, aceasta fiind nu doar o profesie, ci un mod de a fi ea ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cum ne afectează canicula starea de spirit? Temperaturile extreme influențează chiar și modul în care gândim!
Cum ne afectează canicula starea de spirit? Temperaturile extreme influențează chiar și modul în care gândim!
Cum negociau politicienii viitorul României după Primul Război Mondial
Cum negociau politicienii viitorul României după Primul Război Mondial
Un oraș neașteptat a fost numit Capitala Ciclismului din Polonia
Un oraș neașteptat a fost numit Capitala Ciclismului din Polonia
Fără precedent: Un rinichi a fost transportat cu drona într-un timp record
Fără precedent: Un rinichi a fost transportat cu drona într-un timp record
O rocă marțiană bizară conține un mineral pe care oamenii de știință nu se așteptau să îl găsească
O rocă marțiană bizară conține un mineral pe care oamenii de știință nu se așteptau să îl găsească
Penelopa, femeia care i-a învins pe pețitori fără să ridice sabia. Cum a devenit simbolul inteligenței în mitologia greacă
Penelopa, femeia care i-a învins pe pețitori fără să ridice sabia. Cum a devenit simbolul inteligenței în mitologia ...
Calea Lactee ar putea fi mai mare decât au estimat astronomii
Calea Lactee ar putea fi mai mare decât au estimat astronomii
Sonda japoneză Hayabusa2 a surprins un asteroid cu două capete aflat la milioane de kilometri distanță
Sonda japoneză Hayabusa2 a surprins un asteroid cu două capete aflat la milioane de kilometri distanță
Oamenii de știință au calculat când vor muri ultimele plante de pe Pământ
Oamenii de știință au calculat când vor muri ultimele plante de pe Pământ
Imperiul Roman nu ar fi existat fără sclavi. Cum milioane de oameni lipsiți de libertate au construit cea mai mare putere a Antichității
Imperiul Roman nu ar fi existat fără sclavi. Cum milioane de oameni lipsiți de libertate au construit cea mai mare putere ...
Cele mai frumoase stații de metrou și noduri de transport urban din lume
Cele mai frumoase stații de metrou și noduri de transport urban din lume
Cercetătorii au aflat cum celulele cancerului de colon își schimbă identitatea pentru a se răspândi
Cercetătorii au aflat cum celulele cancerului de colon își schimbă identitatea pentru a se răspândi
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Nu timpul petrecut în jocuri video îi afectează pe tineri! Ce au descoperit acum oamenii de știință?
Nu timpul petrecut în jocuri video îi afectează pe tineri! Ce au descoperit acum oamenii de știință?
Test de cultură generală. Care este cel mai mic lucru din Univers?
Test de cultură generală. Care este cel mai mic lucru din Univers?
2026, anul care a schimbat deja lumea. Evenimentele care au marcat primele șase luni
2026, anul care a schimbat deja lumea. Evenimentele care au marcat primele șase luni
Cele mai inspirate cadouri pentru copiii de 7 ani: jocuri, cărți și activități care stimulează creativitatea
Cele mai inspirate cadouri pentru copiii de 7 ani: jocuri, cărți și activități care stimulează creativitatea
Schimbările climatice, o provocare majoră pentru muzeele din Marea Britanie
Schimbările climatice, o provocare majoră pentru muzeele din Marea Britanie