Santiago Ramón y Cajal, părintele neuroștiinței moderne. Omul care a descoperit structura reală a creierului

În adolescență, un tânăr spaniol pe nume Santiago Ramón y Cajal (1852 – 1934) visa să devină artist: desena cu pasiune, copia forme, studia lumina și încerca să înțeleagă lumea cu ochiul unui pictor. Tatăl lui, medic și profesor de anatomie, îl îndemna, însă, spre o carieră „serioasă”, Cajal ajungând astfel la medicină, dar fără să abandoneze desenul. În loc să picteze pe pânză, a început să deseneze ceea ce vedea prin microscop, o schimbare ce avea să transforme complet felul în care înțelegem creierul.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, neuroanatomia era un teritoriu al incertitudinii. Mulți savanți susțineau teoria reticulară: ideea că sistemul nervos ar fi un bloc unic și neîntrerupt de materie, o rețea infinită în care fibrele sunt sudate între ele ca firele unei pânze de păianjen. În această viziune, creierul nu era format din piese individuale, ci era o masă continuă, fără început și fără sfârșit, unde informația circula continuu, printr-o rețea neîntreruptă. Logica era intuitivă: dacă nervii transmit semnale, părea firesc să fie legați fizic, formând un tot unitar și nedespărțit, asemenea unor fire într-un circuit.

• Iubiri care au schimbat istoria. Relațiile controversate ale liderilor care au influențat imperii
• Atacuri dure între doi ambasadori acreditați la București: „Defectele sale îi copleșesc însă cu mult calitățile”

Însă Cajal a început să vadă altceva atunci când a folosit metoda Golgi, o tehnică de colorare dezvoltată de anatomistul italian Camillo Golgi, cu care avea să împartă Premiul Nobel pentru Medicină în 1906. Dintr-odată, țesutul nervos nu mai părea „o masă compactă”, ci o lume de structuri separate, bogate în detalii: celule cu prelungiri lungi, care se apropie unele de altele fără să fuzioneze complet. Cajal a desenat ceea ce vedea cu o precizie aproape obsesivă, și anume neuroni din cortex, din cerebel și din retină.

Hărțile desenate de el arătau clar că neuronii sunt entități separate, ca niște insule într-un arhipelag. Comunicarea dintre ei nu se face prin continuitate directă, ci prin contacte extrem de apropiate între celule, ceea ce sugera existența unor zone de separare funcțională între neuroni, cunoscute ulterior sub numele de sinapse. Astăzi, o parte importantă din desenele și materialele sale de cercetare se păstrează în Colecția Cajal (Instituto Cajal, Madrid), un fond inventariat care include aproape 2.000 de desene științifice.

Descoperirea lui Cajal a rămas în istorie drept „doctrina neuronală”, conceptul fundamental care a stabilit că sistemul nostru nervos este, în esență, o comunitate de celule individuale și nu acea rețea neîntreruptă pe care și-o imaginaseră mulți cercetători ai epocii. Această viziune a contrazis frontal teoria reticulară dominantă la acea vreme și a pus bazele întregului vocabular al neuroștiinței moderne. Din momentul în care a devenit clar că neuronii sunt entități separate, cercetătorii au putut studia modul în care aceste celule comunică între ele, procesele de transmitere a semnalelor și mecanismele prin care creierul se adaptează și se reorganizează. Această schimbare de perspectivă a deschis drumul către înțelegerea bolilor neurologice, care până atunci rămâneau greu de explicat.

Însă povestea lui Santiago Ramón y Cajal nu este memorabilă doar prin rezultat, ci și prin felul în care s-a ajuns acolo – printr-o combinație rară de răbdare, disciplină și simț artistic. Pentru Cajal, desenul nu era o simplă ilustrație, ci un instrument de analiză. În timp ce alții vedeau doar pete difuze sub microscop, el poseda o intuiție vizuală ieșită din comun, redând fidel arhitectura ascunsă a creierului cu o măiestrie care făcea ca structurile complexe să devină brusc inteligibile. Astăzi, când vorbim despre „rețele” în creier, fie ele biologice sau artificiale, vorbim, într-un fel, în termenii pe care i-a făcut posibili Cajal. Din acel moment, viziunea noastră asupra sistemului nervos s-a schimbat iremediabil, trecând de la un labirint de fire la un univers viu, organizat și inteligibil.

Surse:

https://www.nobelprize.org/prizes/medicine/1906/summary/

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/39091637/

https://www.scientificamerican.com/article/the-father-of-modern-neuroscience-discovered-the-basic-unit-of-the-nervous-system/

https://www.unesco.org/en/articles/santiago-ramon-y-cajal-first-map-human-brain-1

Vă mai recomandăm să citiți și:

William James, părintele psihologiei americane. „Nu există fericire fără acțiune”

Un secret bine păstrat: Cine a fost, de fapt, Părintele Istoriei? Înainte de Herodot, a existat Hecataeus

Profetul modernității. Ibn Khaldun: părintele sociologiei și geniul gândirii și economiei medievale

Hyman G. Rickover, părintele marinei nucleare