Un secret bine păstrat: Cine a fost, de fapt, Părintele Istoriei? Înainte de Herodot, a existat Hecataeus

Înainte de secolul al V-lea î.Hr., conceptul de înregistrare sistematică a evenimentelor umane abia exista. Herodot din Halicarnassus, celebrat drept „părintele istoriei”, este adesea recunoscut pentru inventarea acestei discipline. Însă sub aclamarea sa, iată că se ascunde o figură obscură ale cărei contribuții ar fi putut pune bazele istoriografiei occidentale: Hecataeus (sau Hecateu) din Milet. Geograf, etnograf și protoistoric, Hecataeus a fost un pionier al cercetării critice cu secole înainte ca Herodot să scrie Istoriile. Cu toate acestea, majoritatea lucrărilor sale fiind pierdute în timp, iar moștenirea sa rămâne destul de confuză și controversată.

Născut în jurul anului 550 î.Hr. în prosperul centru intelectual din Milet (Turcia de astăzi), Hecataeus a trăit într-o epocă transformatoare. Filozofia pre-socratică, precursoarea Epocii de Aur a Atenei, a încurajat gânditorii radicali care contestau explicațiile mitologice ale lumii. Cele două lucrări fundamentale ale lui Hecataeus – Genealogii și Periodos Ges („Călătorie în jurul Pământului”) – au marcat o schimbare semnificativă de la tradiția orală la analiza empirică.

• Un bazin roman monumental, ascuns timp de 2.000 de ani, a fost dezgropat lângă Roma
• Prima „hartă biblică” încă influențează modul în care percepem granițele

În Genealogii, Hecataeus a disecat trecutul legendar al Greciei cu un scepticism fără precedent. Începând cu replica provocatoare: „Scriu ceea ce consider adevărat, pentru că grecii au multe povești care mi se par absurde”, el a trasat metodic liniile genealogice ale familiilor aristocrate, respingând în același timp elementele fantastice. Atunci când s-a confruntat cu mitul lui Cerberus, câinele cu trei capete care păzește lumea subterană, Hecataeus a susținut că era doar un șarpe veninos care locuia într-o peșteră de lângă Tainaron – o abordare raționalistă care a precedat cu zeci de ani critica lui Tucidide privind „exagerarea miturilor”.

Povestitorul original

Periodos Ges, parțial jurnal de călătorie și parțial tratat geografic, a catalogat regiunile Mării Mediterane și ale Mării Negre. Harta lumii realizată de Hecataeus – o tăbliță de bronz reprezentând Europa, Asia și Libia (Africa) – a fost revoluționară. Deși rudimentară (reprezenta Pământul ca un disc plat înconjurat de Oceanus), aceasta a devenit un instrument fundamental pentru comercianți și viitorii istorici. Descrierile sale ale Deltei Nilului din Egipt și ale obiceiurilor sciților au sugerat o formă timpurie de etnografie, o disciplină pe care Herodot a popularizat-o ulterior.

Herodot, născut la 60 de ani după Hecataeus, nu l-a creditat niciodată explicit pe predecesorul său. Totuși, paralelele dintre lucrările lor sunt izbitoare. Amândoi au structurat narațiunile în jurul unor ținuturi străine (Egipt, Persia) și au încadrat istoria ca o ciocnire între civilizații. Mai condamnabil, relatarea lui Herodot despre inundarea Nilului reflectă teoria lui Hecataeus – deși acesta o respinge ca fiind „nu foarte convingătoare”.

Dezbaterea privind plagiatul

Cercetătorii moderni rămân divizați. Felix Jacoby, filologul de la începutul secolului al XX-lea care a compilat fragmente ale istoricilor greci, a susținut că Herodot „l-a folosit pe Hecataeus în mare măsură, dar cu dispreț”. În schimb, John Marincola, un expert contemporan al lui Herodot, avertizează că asemănările pot reflecta mai degrabă surse comune decât furt. Fără textele complete ale lui Hecataeus, dovada definitivă este evazivă. Cu toate acestea, istoricul roman Dionysius din Halicarnassus a notat în On Thucydides că „stilul lui Hecataeus era concis și clar…Herodot a extins modelele sale”.

Deși umbrite, amprentele lui Hecataeus dăinuie în locuri neașteptate: Dionysius din Halicarnassus a lăudat „spiritul său de căutare a adevărului” în Roman Antiquities. Monumentalul Ab Urbe Condita al al istoricului roman Titus Livius a adoptat abordarea sa genealogică pentru a relata fondarea Romei. Chiar și Odiseea lui Homer și-a găsit un critic în Hecataeus, care a pus la îndoială validitatea sa istorică – o mișcare îndrăzneață într-o cultură impregnată de poezie epică.

Metodologia sa – compararea surselor, criticarea miturilor și prioritizarea relatărilor martorilor oculari – a devenit un pilon al istoriografiei clasice. „El a fost primul care a divorțat istoria de Homer”, afirmă istoricul Stephanie West, „tratând-o ca pe un demers uman, nu divin”.

Dar de ce l-a uitat istoria? Dispariția Bibliotecii din Alexandria și fragedele suluri de papirus ale antichității au condamnat nenumărate lucrări. Textele lui Hecataeus au supraviețuit doar în fragmente citate de scriitori de mai târziu, precum Strabon și Diodorus Siculus. Între timp, povestirile captivante ale lui Herodot – completate cu digresiuni despre crocodilii egipteni și tacticile de luptă persane – au captivat publicul. Cicero l-a numit „părintele istoriei”, un titlu care a rămas în picioare.

Însă un alt factor a pecetluit soarta lui Hecataeus: scepticismul său i-a îndepărtat atât pe poeți, cât și pe preoți. Prin reducerea miturilor la alegorii, el a amenințat pietrele de temelie culturale. Herodot, deși critic, a păstrat un sentiment de uimire, împletind miturile în narațiunea sa. Opera celui din urmă a fost păstrată; cea a primului a dispărut în obscuritate.

În 1904, cartea clasicistului german Felix Jacoby, Fragmente der griechischen Historiker („Fragmente ale istoricilor greci”), l-a reînviat pe Hecataeus din notele de subsol. Descoperirile arheologice recente, precum fragmentul de papirus Hecataeus din secolul al III-lea î.Hr. din Oxyrhynchus, Egipt, au relansat interesul. Tehnicile avansate de imagistică și analiza textuală bazată pe inteligență artificială cercetează acum manuscrisele antice pentru a găsi referințe trecute cu vederea.

Clasicistul Nino Luraghi susține că adevărata inovație a lui Hecataeus a fost cauzalitatea narativă – legarea evenimentelor prin decizii umane mai degrabă decât prin capriciu divin. Acest cadru stă la baza analizei istorice moderne, făcându-l, în cuvintele lui Luraghi, „primul teoretician al istoriei”.

Un părinte renegat

Titlul de „Părinte al istoriei” depinde de mai multe definiții. Dacă onorează povestirea captivantă, Herodot își păstrează coroana. Dar dacă premiază rigoarea metodologică – interogarea surselor, separarea faptelor de folclor și cartografierea interconexiunilor umanității – afirmația lui Ecateu este convingătoare.

Poate că dezbaterea însăși este lecția. Istoria, așa cum au înțeles ambii bărbați, nu este statică. Ea evoluează cu fiecare descoperire, cu fiecare reinterpretare. Moștenirea lui Hecataeus, fragmentată, dar profundă, ne reamintește că trecutul nu este niciodată definitivat și nici povestitorii săi.

Surse:

https://en.wikipedia.org/wiki/Hecataeus_of_Miletus

https://www.britannica.com/biography/Hecataeus-of-Miletus

https://www.ebsco.com/research-starters/history/hecataeus-miletus

https://www.cambridge.org/core/journals/journal-of-hellenic-studies/article/abs/herodotus-portrait-of-hecataeus/

Vă mai recomandăm să citiți și:

Statui colosale ale faraonilor și sfinxi misterioși, scoși din apele de lângă Alexandria

Război, sex și cult: scandalul divin al Afroditei. A fost dragostea cea mai mare armă a Greciei Antice?

Test de cultură generală. Cum au știut grecii antici circumferința Pământului?

Grecii antici poluau planeta cu peste 5.000 de ani în urmă