William James, părintele psihologiei americane. „Nu există fericire fără acțiune”

William James (1842 -1910) este considerat părintele psihologiei americane, în primul rând pentru că a fost cel dintâi profesor care a predat cursuri universitare de psihologie experimentală în Statele Unite (Harvard, 1875) și pentru că a contribuit decisiv la transformarea acestei discipline într-o știință autonomă. Este primul care a construit un laborator de psihologie (tot la Harvard) și unul dintre primii care a analizat conștiința nu ca pe un fenomen static, ci ca pe un „flux” continuu, aflat într-o permanentă schimbare. Este fondatorul funcționalismului și promotorul pragmatismului, curente care au schimbat felul în care gândim despre minte, comportament și adevăr. Funcționalismul a pus accentul pe rolul adaptativ al proceselor mentale, iar pragmatismul a propus ca valoarea unei idei să fie judecată după consecințele și utilitatea ei în viața reală.

Născut la 11 ianuarie 1842 la New York, într-o familie cultivată și înstărită, William James a crescut într-un mediu în care conversațiile intelectuale erau la ordinea zilei. Tatăl său, Henry James Sr., era teolog și scriitor, iar fratele mai mic, Henry James, avea să devină unul dintre marii romancieri ai literaturii americane. În copilărie, William a călătorit prin Europa, unde a primit o educație cosmopolită, studiind în școli din Franța, Elveția și Germania (aici a avut legături strânse cu Hermann von Helmholtz, Rudolf Virchow și Claude Bernard, influențe decisive care l-au format științific și l-au învățat să abordeze psihologia dintr-o perspectivă experimentală și biologică.) Interesul pentru artă, filozofie și științe naturale s-a conturat de timpuriu, iar dorința de a îmbina cunoașterea teoretică cu experiența personală l-a urmărit întreaga viață.

• O singură enzimă ar putea fi responsabilă pentru dependența de alcool și bolile de ficat
• Oamenii de știință au aflat de ce pacienții cu Alzheimer își uită familia și prietenii

Inițial, James a visat să devină pictor, dar s-a reorientat către medicină și științe naturale. A studiat la Harvard Medical School, unde a obținut diploma de doctor în 1869, deși sănătatea lui fragilă și episoadele de depresie i-au întârziat cariera. În această perioadă, James a început să-și pună întrebări despre cum funcționează corpul uman și despre ce înseamnă experiența subiectivă, emoțiile, credințele și deciziile, întrebări ce l-au condus către psihologie și filozofie, domenii pe care avea să le îmbine într-o operă originală.

În tinerețe, James a acceptat să-l însoțească pe naturalistul Louis Agassiz într-o expediție în Amazon. Experiența din Amazon, deși fascinantă, i-a afectat grav sănătatea, lăsând urme care l-au afectat întreaga viață. Mai târziu, în 1870, a trăit o criză existențială profundă, în care s-a confruntat cu depresia și ideea lipsei de sens. Anul 1870 a devenit pentru el un moment-cheie: a decis să creadă în liberul arbitru, o hotărâre care i-a marcat gândirea și care a inspirat ulterior filosofia sa pragmatică.

În 1875, James a deschis la Harvard primul curs de psihologie experimentală din Statele Unite, în care preda despre procesele minții, atenție, memorie, percepție și legătura strânsă dintre corp și emoții, familiarizându-și studenții atât cu aspectele fiziologice, cât și cu dimensiunea subiectivă a conștiinței, care pentru acea vreme era o abordare revoluționară. De-acum, psihologia nu mai era doar o ramură a filozofiei, ci începea să fie privită ca o știință în sine, bazată pe observație, experiment și analiză riguroasă.

În 1890, James a publicat lucrarea monumentală – piatra de temelie a psihologiei moderne – The Principles of Psychology, o carte cu peste 1.200 de pagini, în care introduce conceptul de „flux al conștiinței” (stream of consciousness), descriind gândurile ca o curgere neîntreruptă, fiecare idee născând-o pe următoarea într-o succesiune naturală și greu de segmentat. Tot aici, James analizează atenția, voința, memoria și emoțiile, conturând o viziune în care psihologia se dovedea a fi o știință vie, apropiată de realitatea experienței umane.

Un exemplu remarcabil al modului în care James combina observația filosofică cu analiza științifică este teoria James-Lange a emoțiilor, formulată împreună cu fiziologul danez Carl Lange. Conform acestei teorii, emoțiile nu apar pur și simplu ca reacție la evenimente, ci sunt rezultatul schimbărilor fiziologice din corp. Cu alte cuvinte, emoțiile nu determină întotdeauna reacțiile noastre fizice; mai degrabă, corpul reacționează, iar creierul interpretează aceste reacții ca emoții. Astfel, nu plângem pentru că suntem triști, ci plângem și creierul percepe acest răspuns ca tristețe. Această idee, deși controversată, a schimbat felul în care psihologii au început să studieze legătura dintre corp și minte, deschizând calea cercetărilor moderne în domeniu.

James nu a rămas doar în zona strict științifică. În cărți precum The Will to Believe (1897) și The Varieties of Religious Experience (1902), a explorat modul în care credința, experiențele mistice și alegerea personală influențează viața umană. Spre deosebire de alți filosofi ai vremii, preocupați să demonstreze adevărul absolut, William James a căutat să arate cum ideile și credințele funcționează în viața reală. Iar această abordare a stat la baza „pragmatismului”, curent filozofic pe care l-a dezvoltat alături de prietenul său Charles Sanders Peirce. „Adevărul este ceea ce funcționează”, spunea James, sugerând că valoarea unei idei se măsoară prin efectele ei practice.

Pe lângă cercetările teoretice, James a fost un profesor admirat pentru stilul său de predare liber și pasionat. Nu dicta lecții seci, ci invita studenții să gândească și să pună întrebări. Mulți dintre cei care i-au trecut prin mâini au devenit mai târziu figuri importante în psihologie și filozofie. Mary Whiton Calkins, de exemplu, care a studiat cu James, a devenit una dintre primele femei psiholog din SUA, fondatoare a primului laborator de psihologie pentru femei și mai târziu președinte al American Psychological Association. G. Stanley Hall, unul dintre studenții lui influenți, s-a remarcat în calitate de fondator al primei reviste de psihologie în SUA și primul președinte al Clark University. Iar John Dewey, filozof și pedagog, a fost inspirat de ideile lui James despre pragmatism și experiență directă, pe care le-a transformat într-o adevărată revoluție educațională.

Cu toată lugiditatea și raționamentul de care dispunea, James suferea din punct de vedere al sănătății, din cauza durerilor cronice și a episoadelor de depresie care l-au urmărit permanent. Însă tocmai aceste experiențe l-au făcut mai sensibil la suferința umană ajutându-l să construiască o psihologie care nu se rezuma la experimente de laborator, ci încerca să explice viața în toată complexitatea ei.

William James a murit la 26 august 1910, la vârsta de 68 de ani, în New Hampshire, în urma unei insuficiențe cardiace, lăsând în urmă trei copii și o moștenirea uriașă: a pus bazele psihologiei ca disciplină științifică în Statele Unite, a deschis drumul pragmatismului în filozofie și a influențat generații de gânditori.

Astăzi, William James este amintit nu doar ca părintele psihologiei americane, ci și ca un gânditor universal, care a reușit să îmbine știința cu filozofia și să arate că viața conștiinței merită explorată cu aceeași rigoare cu care studiem natura.

„Acțiunea nu aduce întotdeauna fericirea, dar nu există fericire fără acțiune. Arta de a fi înțelept înseamnă să știi ce să treci cu vederea.” (William James)

Surse:

https://www.britannica.com/biography/William-James

https://psychology.fas.harvard.edu/people/william-james

Vă mai recomandăm să citiți și:

De ce ne place să ne temem de Halloween: psihologia groazei controlate

Putem „îmbătrâni cu sens”? Ce spune un psihoterapeut

Ce beneficii poate oferi cu adevărat psihoterapia profundă?

Teatrul românesc la finalul secolului al XIX-lea: „A fost o adevărată psihoză”