Regina Maria, așa cum au văzut-o aliații României: mărturia care impresionează și astăzi

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Puține personalități ale istoriei României au fost evocate atât de des precum regina Maria. Despre rolul ei politic, diplomatic și simbolic s-a scris mult, însă adevărata măsură a personalității sale s-a văzut în anii dramatici ai Primului Război Mondial. Atunci, când statul român părea în pragul prăbușirii, iar armata și populația îndurau retragerea în Moldova, epidemii și lipsuri greu de imaginat, regina Maria a devenit unul dintre cele mai puternice simboluri ale rezistenței și speranței.

Numeroși contemporani au lăsat mărturii despre energia, curajul și devotamentul cu care suverana s-a implicat în susținerea efortului de război. Dar poate cea mai impresionantă dintre aceste mărturii nu aparține unui român, ci unui diplomat francez care a urmărit îndeaproape evenimentele și a sprijinit cauza României în cele mai dificile clipe.

„Până în ziua victoriei, nu am văzut-o niciodată decât în uniformă de infirmieră sau în fruntea Regimentului ei”

Contele de Saint-Aulaire, ambasadorul Franței la București între 1916 și 1920, a oferit una dintre cele mai vii și mai pătrunzătoare descrieri ale activității reginei Maria, surprinzând nu doar faptele sale, ci și impactul extraordinar pe care prezența ei l-a avut asupra moralului unei națiuni aflate în lupta pentru supraviețuire.

„Regina Maria a intrat în război așa cum se intră în cinul călugăresc. S-a claustrat, renunțând la tot ce era lumesc pentru mântuirea țării ei, a dinastiei ei și a cauzelor sacre care îi uneau atunci pe Aliați.

Pe durata acestei claustrări, care nu excludea, ba dimpotrivă, conducerea spitalelor și drumurile pe front, ea a urmat și a impus în jurul ei, fără a se odihni nici o singură zi, îndemnurile la stoicism, caritate, devotament și speranță, oricare ar fi fost piedicile ce-i stăteau în cale.

Până în ziua victoriei, nu am văzut-o niciodată decât în uniformă de infirmieră sau în fruntea Regimentului ei, IV Roșiori, cu dolman albastru cu măntăluță garnisită cu blană, prins pe umăr și căciuliță de blană, cu pană de egretă. Atunci, în galop, această amazoană, înghițind aerul și obstacolele, îi obosea și-i lăsa în urmă pe cei mai îndrăzneți călăreți”, scria contele de Saint-Aulaire în jurnalul său.

„Flacăra aceasta i-a cuprins cu cel mai curat spirit de sacrificiu pe toți cei care i-au urmat exemplul de-a lungul calvarului României”

Contele de Saint-Aulaire o descrie pe regina Maria ca pe o femeie de o frumusețe aparte, comparată de doamnele sale de onoare cu o „dimineață cu chiciură”, luminoasă la exterior, dar animată de o energie și o pasiune extraordinare.

În anii grei ai Primului Război Mondial, curajul și spiritul ei de sacrificiu au devenit o sursă de inspirație pentru români. Deși apropiată și plină de compasiune față de cei aflați în suferință, regina își păstra o majestate naturală, pe care diplomatul francez o considera aproape divină.

„Făcând aluzie la frumusețea ei nordică, asemănătoare unei aurore boreale, doamnele ei de onoare o numeau Frosty morning (dimineaţă cu chiciură). Subînțelegeau astfel și diminețile de iarnă, scânteind cu mii de diamante, aprinse de prima rază de soare, așa cum privirea ei luminoasă făcea să strălucească toate celelalte priviri.

Analogia nu se referea însă la temperatură: flacăra reginei Maria era tot atât de arzătoare în interior pe cât era de luminoasă în afară. `Frosty, dacă vreți, spunea una dintre doamne, dar atunci este un vulcan sub un aisberg`. Flacăra aceasta i-a cuprins cu cel mai curat spirit de sacrificiu pe toți cei care i-au urmat exemplul de-a lungul calvarului României, copleșită în același timp de invazie, de trădarea Aliaților, de foamete, de epidemii.

Niciodată nu a fost regina Maria mai frumoasă decât sub această cunună de diamante negre. Nobila ei familiaritate nu-i știrbea cu nimic din maiestate. În clipa când apărea, fără nici un semn exterior al rangului ei, gândeai ca poetul latin: `Incessu patuit dea` (`Umbletul ei dezvălui o zeiță`, vers din `Eneida` lui Vergilius).

În Antichitatea păgână, mai aproape ca noi de Olimp, muritorii ar fi făcut din ea o zeiță. Astfel, era mai regină, mai femeie, mai maternă și mai soră pentru toți nefericiții pe care-i ajuta”, o caracteriza Saint-Aulaire pe regina Maria.

Un act de curaj în fața trupelor rusești bolșevizate

Contele de Saint-Aulaire relatează un episod care ilustrează curajul reginei Maria. Deși fusese avertizată că soldații ruși dintr-o gară intenționau să o întâmpine cu ostilitate și huiduieli, ea a refuzat să-și schimbe planurile. Coborând din tren cu zâmbetul pe buze și adresându-li-se direct militarilor, regina a reușit să transforme atmosfera, fiind întâmpinată în cele din urmă cu aplauze entuziaste.

„Într-o zi – nota Saint-Aulaire –, în cursul unei deplasări în care era prevăzută o oprire într-o gară invadată de soldați ruși, regina Maria aflase că aceștia îi pregăteau primirea scoțând portretul ei și pe cel al regelui Ferdinand și pregătindu-se să o huiduie când va sosi. În ciuda sfaturilor suitei sale, ea merse mai departe, deschise surâzând portiera vagonului și se adresă soldaților ruși care o aplaudară frenetic”.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Din cenușa înfrângerii: O mărturie despre miracolul militar românesc din 1917

Strategii diplomatice franceze la București în preajma intrării României în Primul Război Mondial

Ambasadorul francez la București: Pentru Rusia țaristă, trădarea României a echivalat pe termen scurt cu o sinucidere

Din culisele negocierilor pentru intrarea României în Primul Război Mondial