Prima pagină Natura

Iepurele cu coarne - un mit explicat

Mihaela Stănescu 09.06.2012 | ● Vizualizări: 3284

În America de Nord, mai ales în statul Wyoming, ar trăi, zice-se, o ciudată creatură, rareori văzută, arătând ca un iepure ce poartă pe cap o pereche de coarne. Pare o corcitură năstruşnică între un iepure şi un cerb, ori poate o antilopă, s-au gândit localnicii, care i-au dat, de aceea, un nume „combinat” care reflectă ideea de hibrid, de creatură-himeră, născută dintr-amestec nefiresc între specii: jackalope. Dar chiar există astfel de creaturi - iepuri cu coarne? - se întreabă scepticii.

Legendă naţională, vedetă locală

Nişte animale cu înfăţişare ciudată, părând într-adevăr nişte iepuri "încornoraţi", există, asta e sigur. Şi se prea poate ca ele să fi inspirat poveştile despre miticul jackalope. Iar descoperirea adevărului din spatele mitului şi mai ales implicaţiile pe care le-a avut această descoperire pentru ştiinţă, pentru umanitate, sunt încă şi mai fascinante decât poveştile despre animalul fabulos.

Cum se naşte o legendă? Se porneşte de la ceva care chiar există şi se adaugă în jur, strat după strat, tot felul de lucruri închipuite, cum ai face un ghem de lână, înfăşurând şi tot înfăşurând firul în jurul lui, făcând astfel ghemul să crească tot mai mare.



Aşa s-a întâmplat şi cu jackalope, iepurele cu coarne, despre care se povestesc fel de fel de năzbâtii: că ar fi o încrucişare între un cerb pititc şi un fel de "iepure ucigaş", cu apucături sălbatice; că ar fi în stare să imite graiul omenesc; că femelele pot fi mulse când dorm şi că laptele ar avea tot soiul de însuşiri tămăduitoare; că aceste fiinţe se împerechează, spre a a se înmulţi, doar în timpul furtunilor puternice, cu tunete, trăsnete şi grindină, ceea ce explică de ce sunt atât de rari...

  • Povestea spune că primul asemenea animal a fost văzut în 1829, în preajma localităţii Douglas din statul american Wyoming. În anii 1930, jackalope a început să fie cunoscut în toată ţara, datorită fraţilor Herrick, doi taxidermişti (adică specialişti în "împăierea", sau naturalizarea animalelor) din Douglas, care au combinat capete de iepuri cu coarne de cerb şi le-au montat ca pe nişte trofee de vânătoare, vânzându-le drept "capete de jackalope". Orăşelul Douglas a rămas până azi credincios legendei iepurelui cu coarne: aici există o statuie a lui jackalope, se celebrează anual o sărbătoare dedicată lui, se vând cărţi poştale şi timbre, postere, brelocuri şi căni, tricouri şi tot felul de alte obiecte promoţionale cu imaginea animalului urecheat şi cornut, există trofee de jackalope (la fel de autentice ca şi cele făcute de fraţii Herrick) expuse prin baruri, iar localnicii se distrează pe seama turiştilor ignoranţi şi creduli, care ascultă cu gura căscată poveştile despre vedeta faunei locale - uimitorul iepure cu coarne.

Iepurele cu coarne - un mit explicat    zoologie, mitologie, virologie, virus, iepure, coarne, jackalope

Iepurele cu coarne - un mit explicat    zoologie, mitologie, virologie, virus, iepure, coarne, jackalope

Foto: Rich Anderson, CC BY-SA 2.0

 

 

  • Referirile mitologice la un astfel de animal sunt însă mai vechi şi mai răspândite, depăşind mult "folclorul" de secol XX din Douglas, Wyoming. Legende ale amerindienilor din tribul Huichol vorbesc despre un schimb de coarne între iepure şi cerb, iar în poveşti încă şi mai vechi, din vremea aztecilor, iepurele şi cerbul apar adesea pereche, ca fraţi, uneori chiar gemeni.

 

Şi nu se întâmplă numai în America: şi în Europa, în folclorul german, de pildă, se întâlnesc referiri la o stranie creatură numită Wolpertinger, un animal ce seamănă cu mai multe altele deodată, cel mai adesea descris ca un iepure cu coarne, aripi şi colţi. De altfel, folclorul european e plin de astfel de himere - fiinţe alcătuite din părţi ale corpului luate de la diverse animale, uneori şi de la om -, trădând veşnica fascinaţie a omului faţă de aceste făpturi, născute din gândirea magică şi văzute ca populând o lume de dincolo de aceasta, o altă lume, care era, pentru strămoşii noştri, la fel de reală ca şi cea în care trăiau zi de zi.

Sirenele, grifonii, centaurii şi satirii, Sfinxul şi Triton din legendele greceşti, Garuda cu trup de om şi aripi de pasăre de pradă din mitologia hindusă, sunt toate exemplare din imensa galerie de animale fabuloase, născocite de oamenii străvechi, pentru care nimic nu părea imposibil, de vreme ce-şi explicau totul ca fiind înfăptuiri ale unor entităţi atotoputernice. Pentru ei, acele fiinţe sau acele forţe care creaseră animalele obişnuite puteau foarte bine să fi creat şi lei cu aripi, creaturi jumătate om-jumătate cal ori cu cap şi tors de femeie prelungit cu o coadă de peşte.

Şi atunci, de ce n-ar fi existat şi iepuri cu coarne? Jackalope, iepurele cu coarne al Americii, este şi el un exemplar din această colecţie alcătuită de imaginaţie - adevărata forţă atotcreatoare şi atotputernică.

 

 

  • Reflectând nivelul cunoaşterii în vremurile respective, chiar şi în tratate de zoologie vechi (unul din 1575, altul din 1789...) apar referiri serioase la iepurii cu coarne, incluşi de naturaliştii vremii în fauna reală a lumii.

Iepurele cu coarne - un mit explicat    zoologie, mitologie, virologie, virus, iepure, coarne, jackalope

 

 

 

  • Iar pentru a onora însemnătatea acestor animale în cultura europeană, la Muzeul Vânătorii şi al Pescuitului din München, Germania, sunt expuse mai multe creaţii taxidermice întruchipând himere, evocând astfel basmele şi legendele germane.

Iepurele cu coarne - un mit explicat    zoologie, mitologie, virologie, virus, iepure, coarne, jackalope

 

 

Totuşi, ce-i cu iepurele cu coarne?

E o legendă, desigur. Însă, dacă scormonim bine, găsim în miezul ei o fărâmă de adevăr, un mărunt fapt real pe care se sprijină densa ţesătură a invenţiilor, adăugirilor, înfloriturilor... Şi tot pornind de la această scânteie de adevăr se poate construi şi o explicaţie raţională.

 

Mai mulţi specialişti sunt azi de părere că la temelia mitului despre iepurii cu coarne s-ar afla... un virus. Distanţa filogenetică dintre virusuri şi mamifere o fi ea foarte mare, dar nu e nicio îndoială că între cele două grupuri de fiinţe există legături foarte strânse. Virologia (sau virusologia, cum i se spunea cu un termen mai vechi) e o disciplină foarte nouă în comparaţie cu zoologia; are abia vreun secol de existenţă, aşa că se poate spune că abia am început să săpăm în vastul volum de cunoştinţe despre virusuri, abia am început să aflăm câte ceva despre ele. Iar virusurile sunt atât de aparte, atât de diferite de alte vieţuitoare, încât aproape nimic din ceea ce aflăm despre ele n-ar trebui să ne surprindă, de fapt.

Dar să revenim la iepurii cu coarne. Teoria implicării unor virusuri în legendă este prezentată, printre alţii, de Carl Zimmer - un cunoscut scriitor american, specialist în popularizarea ştiinţei - în cartea sa A Planet of Viruses.

E vorba despre un virus numit virusul papiloma Shope, sau CRPV (cottontail rabbit papilloma virus).

La unele specii de iepurii, cum sunt iepurii americani din genul Sylvilagus, infecţia cutanată cu CRPV determină apariţia, în special la nivelul capului, a unor tumori cheratinoase (cheratina este o proteină, produsă de piele, din care sunt constituite, la păsări şi mamifere, penele şi părul, unghiile, ghearele, ca şi stratul superficial al pielii.) Aceste tumori pot fi, uneori, eliminate sau limitate în dezvoltare de către sistemul imunitar, dar alteori, când apărarea imunitară a organismului e depăşită, pot creşte foarte mult, căpătând în unele cazuri aspectul unor coarne, dând animalelor o înfăţişare tare ciudată şi afectându-le modul de viaţă

În fotografiile de mai jos, vedeţi un asemenea iepure infectat cu CRPV şi care s-a ales cu tumori de forma unor coarne crescute în jos, de la nivelul gurii (şi care, foarte probabil, îi stânjenesc hrănirea). Imaginaţi-vă, acum, că asemenea formaţiuni ar apărea nu în dreptul gurii, ci pe cap, în creştet, crescând evident în sus, şi veţi avea imaginea unui "iepure cu coarne" - o explicaţie foarte plauzibilă a apariţiilor cunoscute sub numele de jackalope!

Iepurele cu coarne - un mit explicat    zoologie, mitologie, virologie, virus, iepure, coarne, jackalope

Iepurele cu coarne - un mit explicat    zoologie, mitologie, virologie, virus, iepure, coarne, jackalope

(AICI puteţi vedea alte două fotografii încă şi mai edificatoare.)

 

 

Dar de ce se numeşte virusul papiloma (al lui) Shope?

Shope (Richard Edwin) este numele unui virolog american care, în anii 1930, pe când lucra la Institutul Rockefeller, a reuşit să stabilească legătura între iepurii cu coarne şi infecţia virală. Auzise despre aceste animale de la vânători, reuşise să facă rost de un exemplar cu excrescenţe bizare - ca nişte coarne diforme - şi, cumva, a bănuit că ar putea fi vorba despre o infecţie virală. Un coleg al său, Francis Peyton Rous, făcuse anterior, pe găini, nişte experimente care sugeraseră că anumite virusuri pot determina apariţia tumorilor. (De fapt, descoperise primul oncovirus cunoscut oamenilor - virusul Rous al sarcomului.) Azi, niciun biolog sau medic nu se mai miră auzind că virusurile pot produce cancer sau tumori benigne, dar pe vremea aceea o astfel de idee era o mare noutate şi mulţi oameni de ştiinţă o priveau cu scepticism.

Iepurele cu coarne - un mit explicat    zoologie, mitologie, virologie, virus, iepure, coarne, jackalope

Richard E. Shope (stânga); Francis Peyton Rous (dreapta)

Urmând tehnicile uzitate în profesia sa, Shope a măcinat porţiuni din ciudatele formaţiuni tumorale ale iepurelui, apoi a dispersat materialul într-o soluţie specială, pe care trecut-o printr-un filtru de porţelan ce nu permitea decât trecerea virusurilor (care, în general, au dimensiuni foarte mici, în comparaţie cu bacteriile ori fungii microscopici).

Filtratul respectiv l-a aplicat pe capul unor iepuri de laborator şi... surpriză! Acestora le-au apărut, după o vreme, nişte "crescături" aidoma cu cele ale iepurilor cu coarne despre care povesteau vânătorii.

Descris aşa, în câteva rânduri, experimentul nu pare mare lucru, dar de fapt, este ceva cu totul remarcabil. După cum subliniază Carl Zimmer, experienţele lui Shope nu numai că au arătat că bizarele excrescenţe conţineau virusuri, dar au demonstrat că infecţia cu acele virusuri producea apariţia respectivelor tumori; cu alte cuvinte, a dovedit legătura cauzală dintre virus şi "coarne".

După aceea, Shope s-a apucat de alte proiecte urgente (lucra la cercetări asupra virusului gripal A şi, împreună cu alţi câţiva specialişti, a demonstrat că un subtip al acestui virus a provocat pandemia de gripă din 1918, aşa-numita gripă spaniolă, care a ucis 20 de milioane de oameni.) I-a dat tot materialul legat de studiul iepurilor colegului său Rous, care a continuat să studieze oncovirusurile timp de decenii. Printre altele, a investigat efectul unei infecţii interne cu virusul găsit de Shope, injectând iepurilor de laborator soluţie ce conţinea particule virale. A constatat că, în acest caz, nu mai apăreau tumori în formă de coarne, ci tumori canceroase interne agresive, care provocau moartea animalelor. A aşezat astfel pe baze solide studiul legăturii dintre cancer şi anumite virusuri - disciplină denumită azi oncologie virală - şi, pentru toată munca sa în acest domeniu, în care a fost unul dintre întemeietori, a primit, în 1966, Premiul Nobel pentru Fiziologie/Medicină.

Pe urmele lui Shope şi ale lui Rous, alţi oameni de ştiinţă s-au apucat să studieze relaţia dintre virusuri şi cancer. Lor le datorăm descoperirea faptului că anumite suferinţe umane produse de tumori îşi au originea într-o infecţie cu un anumit virus, înrudit cu CRPV.

E vorba despre o "bună" cunoştinţă de-a noastră (deşi nimeni nu vrea să aibă de-a face cu ea): virusul papiloma uman (HPV- Human Papilloma Virus), unul dintre multele oncovirusuri descoperite în secolul XX.

La oameni, el este cauza apariţiei binecunoscuţilor negi, excrescenţe cutanate cornoase care iau uneori forme monstruoase, ca în cazul "omului-copac" din Indonezia. Dar, tot la oameni, anumite tulpini ale virusului papiloma uman (se cunosc peste o sută) provoacă apariţia cancerului de col uterin, care omoară peste un sfert de milion de femei anual, în întreaga lume. Infecţia cu HPV, în general, determină - dacă sistemul imunitar nu reuşeşte să se opună cu succes - proliferarea masivă a celulelor la locul infecţiei, ducând, în funcţie de localizare, la apariţia negilor (mici tumori cutanate benigne) sau a ucigătoarelor tumori canceroase ale uterului. După cum se vede, este un virus cu multe "competenţe", putând induce diferite efecte, depinzând de regiunea corporală în care se produce infecţia şi de puterea de apărare a sistemului imunitar al persoanei infectate.

Şi iată cum, pornind de la nişte poveşti vânătoreşti despre animale bizare, s-a ajuns la descoperiri ştiinţifice care au schimbat lumea. Oncologia virală se dezvoltă vertiginos, numărând printre succesele sale recente inclusiv obţinerea unor vaccinuri capabile să prevină geneza tumorilor canceroase în cazul infectării cu anumite tulpini de virusuri oncogene (cum sunt tulpinile HPV implicate în apariţia cancerului de col uterin). Virologia, în general, este "pe val"; cercetările recente (ce beneficiază şi de progresele uriaşe ale geneticii în ultimele decenii) scot la iveală aspecte surprinzătoare ale lumii virusurilor, precum faptul că aceste entităţi, considerate multă vreme exclusiv dăunătoare omului, ar putea avea, în realitate, o implicare mult mai complexă în sănătatea umană, poate contribuind esenţial (cum, nu ştim încă) la bunăstarea noastră fiziologică.

E unul dintre motivele pentru care merită întotdeauna să căutăm explicaţiile ştiinţifice, raţionale, ale unor lucruri neînţelese, aşa cum a făcut Richard Shope, care nu a acceptat naiv ideea existenţei unor animale stranii necunoscute zoologilor, nici nu s-a mulţumit să creadă că iepurii cu coarne sunt scorneli vânătoreşti, ci s-a apucat să cerceteze faptul cu mijloacele ştiinţei şi a izbutit astfel să consolideze temeliile unei discipline ştiinţifice care abia se năştea şi care, de atunci, a evoluat spectaculos, spre folosul întregii umanităţi.