Prima pagină Natura

Privighetorile: popas printre reginele nopţii

Nicu Pârlog 08.02.2013 | ● Vizualizări: 72844
Privighetoare în natură     (Foto: Shutterstock.com) + zoom
Galerie foto (7)

Privighetoarea este o pasăre uitată cumva în zilele noastre, dar preţuită de-a lungul timpului pentru glasul său melodios. Îmbrăcată într-un penaj modest, această mică zburătoare a fost dintotdeauna privită drept pasărea simbol a romantismului. Pentru vocea sa frumoasă, trilurile spontane şi creative, privighetoarea a fost mereu o sursă de inspiraţie pentru numeroşi poeţi şi muzicieni. Astăzi, pasărea care era ţinută odinioară în colivii de aur de către regi şi împăraţi, a ajuns să-şi vadă ameninţată existenţa de cruzimea şi lăcomia omului.

 
Cine cântă noaptea la fereastra ta?
 
Ei bine, norocoşii care trăiesc în mijlocul naturii, precum şi cei care se bucură de prezenţa unui parc sau a unui petic verde lângă bloc, se mai pot bucura în nopţile de primăvară-vară de minunatele triluri ale privighetorilor. Pasărea responsabilă de momentele de neuitat oferite gratis, este aşa numit-a privighetoare comună (Luscinia megarhynchos) cum au denumit-o şi oamenii de ştiinţă.
 
Considerată de primii ornitologi drept o rudă apropiată a sturzilor, privighetoarea a fost inclusă recent în familia Muscicapidae în urma unor cercetări care au vizat bagajul ADN al micii păsări.
 
Este o pasăre mică, mai mică chiar decât o vrabie. Atinge o lungime de 15-16 centimetri şi are un colorit modest, de un maron-crem şters pe tot trupul, cu excepţia cozii care are o uşoară nuanţă roşiatică. Privighetoarea este prin definiţie o pasăre migratoare de vară care cuibăreşte în zonele cu păduri şi tufişuri din aproape toată Europa cu excepţia nordului extrem, precum şi în sud-vestul Asiei.
Toamna, pasărea cu cântec minunat migrează spre sudul Africii de unde se întoarce primăvara în locurile ei de cuibărit.
 
Pe baza studierii unor populaţii de privighetori din Germania, ornitologii au stabilit în linii mari tipul de habitat preferat de aceste păsări cântătoare pe perioada când cuibăresc în Europa. Prin urmare teritoriul lor este situat la altitudini de maxim 400 metri, volum de precipitaţii anuale mai mic de 750 mm, temperatura medie de peste 14 grade în timpul perioadei de cuibăriri, şi peste 20 zile pe an în care temperatura să depăşească 25 grade Celsius.
 
Mascul de privighetoare    (Foto: Shutterstock.com)
 
Este interesantă etimologia anglo-saxonă a numelui ei – Nightingale, termen vechi de peste 1.000 ani, aceasta deoarece în mai multe limbi vest-europene, numele privighetorii face trimitere la apariţia nopţii.. Conform celor vechi privighetoarea cânta preponderent noaptes, cu toate că pe maza studiilor de teren, a reieşit că adorabila creatură nu se sfieşte deloc să cânte şi pe timpul zilei.
 
La fel de eronată este şi vechea credinţă pe baza căreia doar femela privighetorii cântă. Studiile recente au demonstrat că, de fapt, doar masculii cântă, acesta fiind mijlocul lor de comunicare şi atragere a femelelor, precum şi modul de întărire a cuplului. Pe baza multor aprecieri şi comparaţii, privighetorile au probabil cel mai frumos cântece din întreaga paletă de reprezentante avifaunistice ale Naturii. Cântecul ei este puternic şi sonor, cu o gamă largă de triluri, fluierături şi schimbări de frecvenţe. Cântecul privighetorii este evidenţiat de lăsarea serii, deoarece majoritatea speciilor de păsări îşi încetează activitatea.
 
Privighetoare cântând    (Foto: Shutterstock.com)
 
Trebuie specificat că doar masculii care nu şi-au găsit pereche cântă în mod deosebit pe durata nopţii, evident în speranţa atragerii femelelor. Cercetătorii au mai descoperit un fapt interesant: anume că populaţiile de privighetori din oraşe cântă mai puternic decât cele din crânguri şi păduri, deoarece trebuie astfel să acopere zgomotul de fond produs de maşini, alarme, câini, pisici, etc.
 
Este dificil de a diferenţia cele două sexe. Masculii au o uşoară tentă gălbuie a penajului de pe partea superioară, şi o nuanţă cumva cenuşiu-alburie pe abdomen. În plus, sunt puţin mai mari decât femelele. Insectele mici formează baza hranei sale, pe care o suplimentează ocazional cu seminţe, fructe şi melci. Fiind nişte păsări atât de mici, privighetorile au o mulţime de duşmani naturali precum jderii, dihorii, aricii, nevăstuicile, şobolanii.
 
Dar marele lor duşman natural rămâne uliul păsărar (Accipiter nisus), specie de răpitoare de zi adaptată în vânătoarea păsărelelor.
 
Muza cu ochii scoşi de ace înroşite în foc...
 
Privighetorile au fost privite mai mereu cu respect, fiind considerate nişte simboluri ale libertăţi, precum şi nişte muze ale artiştilor şi poeţilor. Poeţi universali precum John Keats, Shelley sau Mihai Eminescu au glorificat aceste păsări în versurile lor. Cel mai important aspect mitologic şi spiritual al privigehtorii constă în faptul că mica pasăre simbolizează o fiinţă independentă care îşi duce existenţa într-o libertate idealizată, la adăpost de povara timpului, morţii şi ale tuturor grijilor care macină natura umană.
 
Primele texte care vorbesc despre importanţa privighetorilor ne parvin prin intermediul grecilor antici. Acolo, pasărea a fost văzută ca o întrupare a frumuseţii, nemuririi şi libertăţii dincolo de dramele şi durerile condiţiei umane. Homer evocă privighetoarea în Odiseea, în cântul despre Philomela şi Procne. Philomela era sora lui Procne, fiica lui Pandion, rege al Atenei şi soaţa lui Tereus, rege al Traciei.
 
Philomela a căzut pradă poftelor bolnave ale propriului cumnat, regele Tereus, care a violat-o şi nu s-a mulţumit cu atât, ci i-a tăiat şi limba pentru a o împiedica să spună ce a păţit. Cumva, Philomela a reuşit să-i arate surorii sale traumele, iar cele două au hotărâr o răzbunare pe măsură. Philomela şi Progne l-au ucis pe Ytis, fiul lui Tereus, sevindu-i acestuia al masă carnea propriului fiu.
 
Femelă de privighetoare    (Foto: Shutterstock.com)
 
La sfârşitul mesei, Procne i-a spus regelui ce fel de carne mâncase. Acesta turbat de furie a vrut să le ucidă. În acel moment zeii Olimpului s-au milostivit de cel două surori şi le-au transformat în două păsări, Procne a devenit un lăstun, iar Philomela o privighetoare. De aici avem şi denumirea alternativă a privighetorii, aceea de filomel.
 
Pe baza perfecţiunii cântecului său, privighetoarea se bucură de un renume universal. Platon o considera pasărea emblematică a lui Thamyras, bardul Traciei. Pasărea a fost foarte respectată şi în Japonia unde se credea că trilurile ei repetă titlul Hokke-kyo sau Sutra Lotusului Legii celei Bune, suna dintre cele mai iubite sutre în întregul canon budist.
 
Foarte interesantă este paralela făcută de Shakespeare în Romeo şi Julieta. În celebra piesă, privighetoarea este opusă ciocârliei. Dacă cei doi îndrăgostiţi ascultă de îndemnul privighetorii, rămân împreună dar se expun riscului morţii, dacă ascultă spusele ciocârliei, ei îşi salvează vieţile, cu preţul despărţirii definitive. Urmarea o ştim cu toţii.
 
Privighetoare în căutare de hrană    (Foto: Shutterstock.com)
 
Pasărea din care poeţii şi cântăreţii au făcut simbolul iubirii ne arată într-un mod profund sentimentele care apar în noi, precum şi legătura intimă şi neaşteptată dintre moarte şi iubire. Evident, cu aceste atribute de partea lor, privighetorile au jucat un rol important în perioada romantismului, când oamenii au descoperit legăturile strânse dintre mascului şi femela acestei specii, pe care au asemănat-o şi mai mult cu tinerii îndrăgostiţi.
 
Mult mai nesimţitori şi cruzi s-au dovedit a fi regii şi nobilii din trecut. Aceştia credeau că o privighetoare care este ţinută în întuneric complet, crede că este noapte şi cântă continuu. Dornici să aibă în colivii privighetori care să le cânte după bunul plac, suveranii plăteau sume mari pentru privighetori cărora le erau scoşi ochii cu un ac încins în foc pentru a nu mai vede nimic şi a crede că e noapte tot timpul...
 
Nu ar fi fost mai simplu dacă ar fi pus o bucată de pânză peste colivia cu biata pasăre, chinuită deja de lipsa libertăţii?
 
Priveghind pe la români
 
La noi în ţară privighetorile sunt oaspeţi de vară care populează în special pădurile, făneţele şi crângurile. Conform ornitologilor români, dacă privighetorile găsesc condiţii propice în vreun habitat de la noi din ţară, densitatea perechilro care se stabilesc acolo poate fi deosebit de mare, putând astfel depăşi 10 perechi pe kilometru pătrat. Dar în zonele nefavorabile, pe aceeaşi suprafaţă se poate găsi o sigură pereche.
 
Prezenţa privighetorii în România este evidentă mai ales în zonele extracarpatice, cu toate că s-a întâlnit şi în pădurile de foioase din Carpaţi şi Podişul Transilvaniei.
 
Soseşte la noi la sfârşitul primei decade a lunii aprilie, trecerile în masă, spre nordul Europei, pe coasta Mării Negre fiind în a treia decadă a lunii aprilie, uneori trecerile lungindu-se până în luna mai. Pleacă de la noi spre Africa, undeva pe la sfârşitul lui august până în decada a treia a lui septembrie.
 
Cuib de privighetoare cu ponta completă    (Foto: Shutterstock.com)
 
Perechea îşi instalează cuibul pe sol sau la mică înălţime între ierburi înalte, sub tufe sau pe ramuri căzute. Cuibul, cu aspect voluminos, este făcut din diverse graminee uscate, frunze şi resturi vegetale, fiind căptuşit pe interior cu vegetaţie fină şi păr de la animale.
Privighetorile de la noi îşi depun ouăle în a doua decadă a lunii mai. Ponta este alcătuită de regulă din 4-5 ouă, iar clocitul care durează 13-14 zile este efectuat doar de femelă. Imediat după eclozare, puii stau în cuib între 11-12 zile, perioadă când sunt hrăniţi frecvent şi intens de către ambii părinţi. Coborând pentru a evidenţia importanţa privighetorii pentru români, descoperim multe aspecte cel puţin interesante.
 
Bunăoară poporul zicea pe vremuri că „Privighetoarea nu-i frumoasă, dar cântecul îi este din Rai”. Cu toate acestea, exegeţii folclorului nostru precum Ovidiu Papadima remarcă un fapt surprinzător: anume apariţia accidentală şi nesemnificativă a privighetorii în lirica populară de dragoste. După cum semnalizează şi cercetătorul Mihai Coman, „în folclorul nostru cântecul privighetorii nu anunţă nici primăvara, nici schimbarea vremii, nici începutul unei munci agricole. Este o solitară al cărei cântec trist şi duios parcă se răsfrânge către sine”.
 
Pe de altă parte, etnologul T. A. Bernştam semnalează că în folclorul slav, unde numele păsării este de genul masculin (solovei), atât privighetoarea, cât şi cântecul ei simbolizează holteiul singuratic, ce stă întodeauna în afara căsătoriei, bărbatul care-şi petrece viaţa fără un deznodământ în faţa altarului.
 
Privighetoare hrănindu-şi puii    (Foto: Shutterstock.com)
 
Înapoi la folclorul românesc, legendele referitoare la această pasăre caută să explice numele ei de privighetoare – pasăre ce „priveghează” cântând noaptea. În mai toate miturile noastre, este vorba de o fată prefăcută în privighetoare în urma unei mari mâhniri. Simion Florea Marian a colectat astfel o poveste populară în care este vorba de fata unui împărat care se întâlnea noaptea, pe ascuns, cu iubitul ei. Împăraul a aflat, şi furios a ordonat să i se taie capul tânărului.
 
Disperată, fata cere să fie prefăcută într-o pasăre care, noapte de noapte priveghează la căpătîiul iubitului ei. Altă poveste ne spune că fata nu ar fi suportat ruşinea, fiind învinuită de un furt, şi a cerut lui Dumnezeu să fie prefăcută într-o pasăre. A început de atunci să zboare departe de lume şi să-şi cânte durerea ei şi a părinţilor care au rămas singuri. Lumea i-a pus numele de privighetoare, fiindcă priveghează noaptea, adică nu încetează să cânte nici în nopţile senine şi liniştite ale verii.
 
Noi, cei care avem norocul să o auzim, nu putem decât să ne bucurăm de prezenţa unei păsări atât de încercată şi deopotrivă încărcată de simboluri şi poveşti!
 

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI