Home » Natură » Cum se asigură regina că albinele nu se îmbolnăvesc

Cum se asigură regina că albinele nu se îmbolnăvesc

Publicat: 03.08.2015
În timp ce vaccinurile au devenit un subiect controversat în ultima perioadă în Statele Unite, dar şi în Europa Occidentală, există o specie în cadrul căreia toţi indivizii sunt vaccinaţi în mod natural pentru a face faţă cu uşurinţă agenţilor patogeni, conform unui studiu realizat de o echipă de oameni de ştiinţă care a urmărit albinele, observând că în stupi reginele sunt cele responsabile de imunizarea noilor generaţii de albine.

„Procesul prin care regina transferă imunitatea generaţiilor viitoare de albine a fost un mister până acum”, conform lui Gro Amdam, co-autor al acestei cercetări prezentate în ultimul număr al revistei PLOS Pathogens. Gro Amdam, profesor la Universitatea de Stat din Arizona, a lucrat la acest studiu alături de colegul său, Dalial Freitak, profesor la Universitatea din Helsinki, Finlanda.

Conform Discovery News, albinele lucrătoare care îi aduc reginei hrană îi transferă acesteia şi patogeni care sunt digeraţi şi legaţi de câte o proteină care este apoi transmisă prin fluxul circulator al reginei şi către ouăle pe care le depune.

Această formă de „vaccinare” a ouălor protejează viitoarele generaţii de albine împotriva bolilor dar, din păcate, nu le poate proteja şi împotriva poluării antropice a mediului lor cu pesticide, una dintre principalele cauze ale scăderii populaţiilor de albine.

Albinele şi în special albinele de miere reprezintă un factor important pentru industria alimentară, iar dispariţia lor ar avea efecte devastatoare pentru această industrie.

Gro Amdam şi Dalial Freitak doresc să obţină un vaccin care să le ajute pe albine să reziste mai bine bolilor legate de poluarea mediului lor de viaţă.

‘Procesul de vaccinare se va desfăşura în mod natural, motiv pentru care va fi ieftin şi uşor de implementat (…) Are potenţialul de a îmbunătăţi şi securiza producţia alimentară (pe bază de miere) pentru oameni”, a mai asuţinut Gro Amdam.

Sursă: Agerpres

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Volvo renunță la 2.500 de angajați după ce anul trecut a redus alte 3.000 de posturi

Temperaturile anunțate de meteorologi pentru luna noiembrie

Lege adoptată: Grecia restricționează accesul copiilor sub 15 ani la rețele sociale

Oamenii de știință au creat gheața care rivalizează cu betonul. Cât de rezistentă este?

Au fost sacrificați servitorii faraonilor? Rănile descoperite pe cranii schimbă interpretarea unor morminte egiptene

Un microscop revoluționar ar putea dezvălui mecanismele ascunse ale vieții

Îți place să citești? Creierul tău s-ar putea bucura de beneficii surprinzătoare

Omenirea a „reușit” să transforme un lac antic în cel mai tânăr deșert

Cranii vechi de 5.000 de ani dezvăluie un secret tulburător al primilor regi ai Egiptului

Ipocrizia LLM-urilor: de ce Inteligența Artificială aplică standarde duble atunci când judecă gândirea altora?

Un nou studiu amplu identifică noi ținte terapeutice potențiale pentru cel mai frecvent tip de cancer colorectal

Un test de sânge îi poate ajuta pe medici să identifice mai bine severitatea leziunilor cerebrale

Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică? Latrinele fără intimitate și controversa buretelui comun

Soarele ar fi avut un efect neașteptat asupra cometei interstelare 3I/ATLAS, indică noi analize

Un startup susține că a folosit cu succes un virus creat cu AI pentru a trata o infecție bacteriană

O țară vecină cu România este lider european la capacitatea de stocare a energiei în baterii

Un mare producător de bere lansează un avertisment pentru barurile din Marea Britanie

Motivul pentru care marile instituții financiare din SUA restricționează accesul agenților AI la conturile clienților