Home » Natură » O haită de lupi, fotografiată în timp ce devorează un cerb într-o pădure din Apuseni

O haită de lupi, fotografiată în timp ce devorează un cerb într-o pădure din Apuseni

Publicat: 17.12.2019
Două fotografii cu o haită de lupi care devorează un cerb au fost făcute publice de către reprezentanţii Parcului Natural Apuseni.

Specialiştii din cadrul parcului au precizat, în mesajul care însoţeşte fotografiile postate pe contul lor de Facebook, că observarea animalelor se face pe baza urmelor, în această perioadă fiind aproape imposibil să fie văzuţi de oameni în mod direct.   

Potrivit acestora, Canis lupus este inclusă pe lista speciilor de faună şi floră salbatică de interes comunitar, a căror conservare necesită declararea de Arii Speciale de Conservare (SAC), formând reţeaua ecologică Natura 2000. 

„Această specie necesită protecţie strictă”, precizează specialiştii parcului, adăugând că prinderea sau uciderea exemplarelor aflate în mediul lor natural, perturbarea intenţionată în cursul perioadei de reproducere, de creştere, precum şi deţinerea, transportul, vânzarea sau schimbul de exemplare luate din natură sunt interzise.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Cine este „Bufonul” haitei şi alte lucruri fascinante despre lupi

Lupul, visul unei nopti de iarna

Animale ciudate în pădurile lumii: hibrizii care uimesc lumea

De ce urlă lupii? Oamenii de ştiinţă au dezlegat misterul

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze

Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor

Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026

Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos

Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței

Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter

Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?

Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?

O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC

Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă

Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar

Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?

Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle

16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear

De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul

Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani

14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului

Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință