Caracatițele se autodistrug după împerechere, iar cercetătorii au găsit o posibilă cauză

Adaugă descoperă.ro ca sursă preferată în Google

Aceste moluște sunt sortite să fie orfane încă de la o vârstă fragedă. După ce își depun ouăle, caracatițele se autodistrug încetând să mănânce și începând să se automutileze, jupuindu-și pielea și mușcându-și vârfurile tentaculelor.

În momentul când o caracatiță tânără iese din ou, mama sa este deja moartă. Câteva luni mai târziu, tatăl va muri și el.

• Pierderea biodiversității amenință direct sănătatea oamenilor, arată un nou studiu: dispariția polenizatorilor afectează alimentația și veniturile
• Trucul simplu pentru plantele de apartament atunci când plecăm de acasă mai mult timp

Viața scurtă și sumbră a caracatiței i-a fascinat de mult timp pe oamenii de știință. În 1944, cercetătorii au emis ipoteza că împerecherea a „apasă” cumva un „buton” molecular, iar în urma acestui lucru caracatițele se autodistrug.

A durat aproape 80 de ani, dar acea ipoteză vagă prinde în sfârșit contur. Cercetătorii au descoperit recent că împerecherea pare să schimbe mai multe căi biochimice critice bazate pe colesterol în diverși hormoni la femelele de caracatiță, scrie Science Alert.

Caracatițele se autodistrug din cauza colesterolului?

„Știm că colesterolul este important din perspectivă alimentară și, de asemenea, în cadrul diferitelor sisteme de semnalizare din organism”, explică biologul molecular Z. Yan Wang, care a condus cercetarea în timp ce era la Universitatea din Chicago.

„Este implicat în orice, de la flexibilitatea membranelor celulare la producția de hormoni de stres, dar a fost o mare surpriză să văd că are un rol și în acest proces al ciclului de viață”, spune Wang.

La oameni, unii precursori ai colesterolului sunt toxici la niveluri ridicate. Tulburările genetice care cresc metabolizarea colesterolului pot duce, prin urmare, la probleme grave de dezvoltare și comportament, inclusiv auto-vătămare repetitivă și tulburări de hrănire. Cazurile severe pot pune viața în pericol.

Simptomele sunt asemănătoare cu ceea ce experimentează caracatițele femele în ultimele lor zile de viață, ceea ce sugerează că cercetătorii s-ar putea afla pe drumul cel bun.

A fost nevoie de zeci de ani de studii

A fost nevoie de mulți ani pentru ca cercetătorii să poată ajunge în acest punct și, în mare parte, acest lucru s-a întâmplat din cauza unui organ mic și subapreciat găsit în caracatiță și calamar.

În 1977, cercetătorii și-au dat seama că glanda optică are un rol în faptul că caracatițele se autodistrug.

Acest organ este similar cu organul pituitar de la om. Acesta se află între ochii caracatiței și este legat de dezvoltarea sexuală și de îmbătrânire la cefalopode. Dacă organul este scos dintr-o caracatiță femelă, creatura trăiește timp de mai multe luni după depunerea ouălor.

În 2018, oamenii de știință au preluat aceste cunoștințe și au secvențiat ARN-ul a două glande optice de la două caracatițe femele aflate în diferite stadii de declin.

Pe măsură ce caracatița se apropia de moarte, autorii au observat niveluri mai ridicate de activitate în mai multe gene care controlează hormonii sexuali, hormonii asemănători insulinei și metabolizarea colesterolului.

Glanda optică

Acum, câțiva ani mai târziu, unii dintre aceiași cercetători au analizat direct moleculele secretate de acest organ atât la femelele care s-au împerecheat, cât și la femelele care nu au făcut-o.

După împerechere, se pare că glanda optică secretă cu adevărat mai mulți hormoni sexuali, hormoni asemănători insulinei și precursori ai colesterolului.

Toate aceste trei molecule ar putea contribui în cele din urmă la sistemele de semnalizare care declanșează moartea. Sau poate simpla acumulare acestor molecule în corpul caracatiței este letală, așa cum este în cazul oamenilor.

În timp ce glanda optică a fost anterior legată de producția de hormoni sexuali la cefalopode, celelalte două căi au fost identificate abia recent în secvența în care caracatițele se autodistrug.

În viitor, Wang și colegii ei speră să caute mai departe „în aval”, pentru a vedea ce alte molecule fac parte din această moarte sincronizată.

Mecanismul prin care caracatițele se autodistrug e prezent și la alte animale

„Ceea ce este izbitor este faptul că [caracatițele] trec prin această progresie a schimbărilor în care par să înnebunească chiar înainte de a muri”, spune neurobiologul Clifton Ragsdale, de la Universitatea din Chicago.

„Poate că acestea sunt două procese, poate sunt trei sau patru. Acum, avem cel puțin trei căi aparent independente către hormonii steroizi care ar putea explica multiplicitatea efectelor pe care le arată aceste animale”, spune Ragsdale.

Wang spune că este deosebit de încântată de faptul că două dintre căile identificate de echipa ei sunt cunoscute din alte studii pe rozătoare.

„În prezent, există dovezi din studiul nostru că acele căi sunt probabil prezente și în caracatițe. A fost foarte interesant să văd această asemănare între animale atât de diferite”, spune Wang.

Studiul a fost publicat în Current Biology.

Vă recomandăm să citiți și:

Râmele pot mânca plastic, însă efectele secundare nu sunt tocmai clare

O floare considerată dispărută de aproape 40 de ani a fost redescoperită în Ecuador

Păsările tropicale din pădurile din Panama trec printr-un declin sever

Un calamar a fost filmat, în premieră, în timp ce își schimbă culoarea pentru a se camufla