Prima pagină Natura

Drepturile animalelor in ochii oamenilor

Mihaela Stanescu | 03.05.2008 | ● Vizualizări: 3392
Drepturile animalelor in ochii oamenilor     drepturile animalelor, animale, Teofrast, Aristotel + zoom
Galerie foto (5)

O lunga poveste de dragoste si ura, de intelegere si intoleranta, leaga omul de ceilalti reprezentanti ai regnului caruia cu onoare ii apartine: animalele. Complicata, tulbure, dramatica, adesea cu accente de cruzime, povestea drepturilor pe care le au sau nu le au animalele in ochii omului e o parte incalcita dintr-o istorie oricum stufoasa: cea a mentalitatilor.

N-avem ce face, trebuie sa incepemcu intrebarea in jurul careia s-a dus de milenii lupta pentrudrepturile animalelor: sunt animalele egale cuoamenii? De raspunsul la aceasta intrebare depind multe. Daca e nu,atunci ar fi simplu. Daca e da, lucrurile ar deveni extrem decomplicate. Dar, pana acum, oamenii nu s-au pus de acord. Nicimacar in cadrul aceleiasi culturi nu exista consens. Cazulsocietatilor europene e elocvent: grupuri de protectie a animalelorse lupta sa-si impuna ideile in fata altor grupuri, cu pareridiferite. Exista versiuni moderate sau radicale ale acestormiscari, dupa cum exista si oameni care nu se implica deloc.

Organizatiile insele sunt extrem de diverse: unele militeaza infavoarea ideii de a considera animalele nu fapturi aflate inproprietatea omului sau resurse necesare atingerii unor scopuriumane, ci persoane si membri ai comunitatii, cu drepturi morale cetrebuie reglementate si protejate prin lege (Miscarea de"Eliberare" sau de "Emancipare" a Animalelor - AnimalLiberation Movement). Alte organizatii accepta utilizareaanimalelor de catre oameni in scopuri practice, dar se preocupa caele sa nu fie tratate cu cruzime si sa nu sufere inutil (miscaridedicate "bunastarii animalelor" - animal welfare). Uneleorganizatii aduc in prim-plan vegetarianismul siprotestul impotriva utilizarii animalelor ca hrana; altelemiliteaza pentru interzicerea vanatorii, altele pentru impiedicareaexperimentelor pe animale, iar altele impotrivacomercializarii blanurilor. Diversitatea opiniilor si a modurilorde actiune reflecta complexitatea problemei.

Inainte si dupa Aristotel

A apara animalele pare o idee moderna si, deci,recenta. Cu toate acestea, propaganda in favoarea drepturilor loreste documentata ca datand inca din Antichitate. Lumea anticagreaca isi avea deja "activistii" ei pentru drepturile animalelor,unii dintre ei personalitati ale vremii. Pitagora(sec. al VI-lea i.Hr.) propovaduia respectul pentru animaledintr-un motiv foarte puternic: credea in transmigratia sufletelor.Ucigand un animal, omul si-ar fi putut omori unul dintre stramosi.Pitagora era un adept al vegetarianismului si respingea utilizareaanimalelor ca hrana pentru oameni si chiar ca jertfe adusezeilor.

Totusi, cea care a prevalat in societateavechilor greci si in culturile europene ce i-au urmat a fost nuconceptia lui Pitagora, ci a lui Aristotel(384-322 i.Hr). Autorul monumentalei Istorii aanimalelor le situa pe acestea mult inapoia omului inierarhia fiintelor vii pe scala naturae (ceea ce am numiazi scara evolutiei sau scara filogenetica); in opinia sa,animalele erau irationale, deci nu trebuiau privite si tratate inacelasi mod ca omul, fiinta rationala. Nu chiar toata lumea a fostde acord cu Aristotel; unul dintre propriii sai discipoli,Teofrast, a protestat impotriva consumului decarne, sustinand ca astfel le rapim animalelor viata in chipul celmai nedrept… dar ce putea face Teofrast impotriva gigantuluiAristotel?



Timp de peste douazeci de secole, conceptiaacestuia din urma a dominat gandirea umana in Europa. Evul Mediu,desi in mare masura tributar lui Aristotel, a avut totusiganditorii sai independenti, iar conceptia asupra animalelor afacut subiectul multor discutii docte intre invatatii vremii.Teologii, in special, s-au aplecat asupra chestiunii, dezbatandtema rationalitatii animalelor, a distantei care le separa de omsi, ca o consecinta evidenta, a drepturilor si indatoririloranimalelor.

Discutiile scolastice s-au invartit in jurulintrebarii: Au sau nu au animalele suflet? Au, asemeni omului, un"principiu ganditor" si unul spiritual?

Sf. Toma din Aquino (sec. alXIII-lea), un soi de Aristotel al gandirii medievale, sustinea caaceste principii sunt rezervate fiintei umane; ca animalul poate fiinzestrat cu cunoastere prin intermediul simturilor, cu un anumegrad de inteligenta practica si e capabil de stari afective;totusi, el nu intelege notiunile abstracte; poate recunoaste, depilda, o anumita casa, dar nu pricepe conceptul de "casa". Prinextensie, rezulta ca ideile religioase sau morale sunt inaccesibileanimalelor. "Doctorul din Aquino" s-a aratat ostil proceselorintentate animalelor, de vreme ce acestea sunt incapabile de adistinge binele de rau. Totusi, destui teologi medievali aucontinuat sa cerceteze problema vietii terestre ori a vietii deapoi a animalelor si (in ciuda autoritatii Sf. Toma din Aquino), sale considere pe acestea moralmente responsabile de faptelelor.

Michel Pastoureau, un eruditistoric francez medievist, enumera in cartea sa O istorie simbolicaa Evului Mediu occiental, cateva dintre numeroasele intrebari careii framantau pe teologii medievali in legatura cu sufletulanimalelor, cu drepturile acestora si cu insusirile lor morale,"intrebari ce se dezbat inca la Sorbona lasfarsitul secolului al XIII-lea. Astfel, legat de viata viitoare aanimalelor: Vor invia si ele dupa moarte? Vor urca la cer intr-unloc care le este rezervat special? Toate sau doar cate unreprezentant al fiecarei specii? Sau, cu privire la viata lorterestra: Au voie sa lucreze duminica? Urmeaza sa li se impuna zilede post? si, mai ales, trebuie sa le tratam, in aceasta lume anoastra, ca fiinte responsabile moral?"

Chiar daca unele dintre intrebari ne fac azi sazambim, multitudinea si specificitatea lor, precum si grija pentrudetalii in argumentarea raspunsurilor dovedesc faptul ca oamenilornu le-a fost niciodata indiferenta problema locului pe care ilocupa, in raport cu specia umana, animalele. si mai arata ca, inEvul Mediu, granita dintre om si animal nu era una foarte stricta.Dar, in rastimp de cateva secole, animalele au ajuns sa fiesocotite, mai mult sau mai putin, niste sisteme mecanice; departede conceptia aristotelica asupra sufletului,Descartes, in secolul al XVII-lea, le consideraniste automata complexe - un fel de masini. Granita dintre om sianimal se ingrosase din nou.

Inca un secol, inca o schimbare generala de ton:Jean-Jaqcues Rousseau, in prefata la Discursasupra inegalitatii (1754), desi le neaga animalelor intelectul, leconsidera totusi fiinte inzestrate cu sensibilitate, ceea ce, inopinia sa, le confera anumite drepturi si, totodata, obliga omul laanumite indatoriri fata de ele. Jeremy Bentham, filosof britanic,fondator al utilitarismului, aduce o noua viziune asupracriteriilor care ar trebui sa stea la baza modului cum ne purtamfata de animale. Nu capacitatea de a rationa, spune el, nu cea de avorbi trebuie sa fie criteriile, ci capacitatea de a suferi. Dacane bazam pe darul ratiunii si al vorbirii, ar insemna sa tratam cape niste lucruri si anumite categorii de fiinte umane, canou-nascutii ori cei cu intarzieri mintale grave.

Lupta pentru drepturile animalelor se duce incala nivel individual; carturarii vremii incearca, in nume personal,prin scrierile lor, sa schimbe conceptia societatii. Multi fac apella imaginea suferintei animalelor, la comparatiacu suferintele umane, iar unii dintre ei resping consumul carnii,propunand regimul vegetarian.

CITESTE CONTINUAREA IN PAGINA2

Prefigurandu-i pe contemporani

Chiar daca nici in secolul al XVIII-lea si niciin cel care i-a urmat vegetarianismul nu pare sa fi castigat multteren, incep sa iasa totusi la lumina aspecte si conceptii carejaloneaza si azi lupta pentru drepturile animalelor. Etapaimportanta in desfasurarea acestei istorii, luptatorii pentrudrepturile animalelor incep sa se organizeze.

Prima asociatie de profil a fost intemeiata inMarea Britanie, in 1824, sub titulatura de Societateapentru Prevenirea Cruzimii fata de Animale, iar in 1866, osocietate similara isi face aparitia in SUA, in statul New York. Incea de-a doua jumatate a secolului al XIX-lea, iau fiinta miscaride protest impotriva vivisectiei si asociatii dedicate lupteiimpotriva vanatorii.

Uimitor (si frapant de asemanator cu exploziatehnologica a secolelor XIX-XX) este ritmul rapid in care acesteconceptii cuceresc societatea si se raspandesc prin lume: pana lasfarsitul secolului XX, aproape ca nu mai exista tara in care sa nufiinteze organizatii dedicate apararii drepturilor animalelor - dela protectia unor specii amenintate, pana la proteste impotrivametodelor de crestere si sacrificare a animalelor pentru hrana, dela experimentele pe animale pana la industria blanurilor, de lavanatoare pana la luptele de tauri si la alte utilizari aleanimalelor in scop de divertisment.

Punct si de la capat

Prin urmare, exista legi, exista organizatii carelupta pentru apararea drepturilor animalelor… dar asta nu insemnanici pe departe ca lucrurile s-au rezolvat sau ca se vor rezolvacurand. Problema e prea dificila, prea complexa.

Sunt numeroase cazurile cand curentele de opiniein favoarea bunastarii si a drepturilor animalelor vin incontradictie cu traditii culturale adanc inradacinate. Cazul celmai aproape noua, romanilor, este, probabil, taierea porcului,traditie straveche, care imbina trasaturi ale cultului crestin cunumeroase elemente precrestine si care, pentru multi romani dinmediul rural, reprezinta o secventa indispensabila in suitacomplexa de ritualuri ce insotesc Craciunul. Vreti si exemple dinograda altora?

Iata-le:
Luptele cu tauri, o componenta traditionala auniversului cultural in Spania, Portugalia, sudul Frantei si in maimulte tari latino-americane, au fost, in cele din urma, interzisein multe state ale lumii, cel putin sub forma traditionala, careimplica ranirea si, in final, uciderea taurului. In unele regiuniale lumii, sunt permise variante pasnice, fara varsare de sange,ale acestui sport care, astfel, a cunoscut un reviriment in Frantasi in California. In Spania, legi nationale impotriva cruzimii fatade animale au interzis marea majoritate a spectacolelor sangeroasein care erau implicare animale, exceptand, totusi, corrida detoros.

Ce-i drept, in unele orase, consiliile locale au interzis luptelecu tauri, iar postul national spaniol de televiziune a renuntat samai transmita aceste evenimente. Vanatoarea devulpi desfasurata cu oameni calare si cu haite de cainieste o veche (si, pentru unii, nu prea respectabila) traditie abatranei Anglii, un aspect important al vietii sociale in regiunilerurale britanice. Desi adesea se renunta la uciderea animaluluiurmarit, participantii multumindu-se doar cu placerea de a urmarisi descoperi "prada", faptul ca aceasta e haituita pe kilometriintregi (si uneori sfartecata de caini, in ciuda bunelor intentiiale oamenilor) starneste protestele asociatiilor preocupate debunastarea animalelor.

In mod oficial, vanatoarea de vulpi a fost interzisa prin HuntingAct 2004, o controversata, indelung dezbatuta si cu greu promulgatalege asupra vanatorii. Cele doua camere ale parlamentului britanicnici n-au reusit sa cada de acord asupra ei si a fost nevoie de oprocedura speciala, rar utilizata azi in Marea Britanie, AcordulRegal (Royal Assent) - un fel de ordonanta de urgenta in variantamonarhica - pentru a fi aprobata si a putea intra in vigoare in2005. Aceeasi lege a interzis si alte sporturi vanatoresticonsiderate crude, de pilda vanarea iepurilor cuajutorul ogarilor. Amatorilor de vanatori traditionale nu le-a mairamas decat sa viseze cu nostalgie la o vanatoare cu tot tacamul,implicand haite de caini, maestru de vanatoare, calareti cu jacheterosii, sunete de corn si o vulpe speriata, fugind din caleacopoilor.

Cum o lista a organizatiilor care au drept scop apararea bunastariisau a drepturilor animalelor ar cuprinde mii de nume, o vomprezenta pe cea mai mare dintre ele, probabil si cea mai binecunoscuta. Aceasta este PETA (People forthe Ethical Treatment of Animals), care are, dupapropriile afirmatii, 1,8 milioane de membri si sustinatori inintreaga lume. Este una dintre cele mai active organizatii si s-afacut remarcata prin campaniile insistente, uneori cu accenteextrem de dramatice, care au starnit critici vehemente. ActiunilePETA se concentreaza pe patru domenii, considerate a fi cele incare animalele au cel mai mult de suferit: fermele de crestereintensiva, laboratoarele, industria confectiilor si cea aspectacolului. PETA vizeaza ocazional si alte aspecte, cum ar fimetodele crude de vanare a unor animale considerate daunatoare saurelele tratamente aplicate animalelor de casa.

In multe cazuri, organizatia a obtinut victorii in lupta impotrivaunor abuzuri; alteori, insa, campaniile sale au declansat protesteviolente. Este cazul expozitiei itinerante Holocaustul din farfuriata, care facea o paralela intre sacrificarea animalelor in abatoaresi practicile din lagarele de exterminare naziste. Campania aprovocat revolta multora dintre cei care au vizionat exponatelesocante, care alaturau fotografiilor realizate in abatoare imaginidin lagarele mortii. Ca urmare a acestor reactii, presedinta PETA,Ingrid Newkirk, si-a cerut scuze in mod public, recunoscand caexpozitia a provocat suferinta si ca nu asta era ceea ce urmariseasociatia.

CITESTE CONTINUAREA IN PAGINA3

Romanii si animalele lor

Cu siguranta, daca decizia de a consuma sau nu carne este greu de impus de catre altii si tine de firea fiecaruia dintre noi, alte aspecte ale relatiei om-animal pot si trebuie sa fie reglementate prin lege. si tot atat de multa nevoie avem de educatie insistenta, neincetata, de munca de lamurire fara ragaz, pentru a schimba unele dintre mentalitatile care, din nefericire, rezista, cu puterea credintelor ancestrale, in mintea multora dintre romani, altminteri oameni de treaba, dar care, cand vine vorba de anumite animale si de atitudinea fata de ele, sunt de neclintit in cruzimea lor. Aici se duce una dintre cele mai grele batalii ale razboiului pentru apararea animalelor.

E cumplit de greu sa convingi oamenii ca liliecii sunt folositori pentru ca mananca o gramada de insecte, ca bufnitele sunt extrem de utile deoarece consuma rozatoare care altfel ne-ar roade si urechile… Basme! stiu ei mai bine! Liliacul a furat anafura din biserica si de aceea e blestemat, prin urmare oricine are dreptul, ba chiar obligatia, sa-i dea in cap ori de cat ori poate; iar bufnitele, cucuvelele si toate pasarile din acest neam sunt urate, infricosatoare si aducatoare de nenorociri; prin urmare, la moarte cu ele!
Totusi, pe langa aceste vesti triste, mai apare si cate una buna.

Recenta campanie pentru infiintarea, in Romania, a Politiei Animalelor arata ca exista destui oameni carora le pasa. si iata o a doua veste buna: avem o lege nou-nouta, promulgata la sfarsitul anului 2007, care vizeaza completarea si modificarea Legii nr. 205/2004 privind protectia animalelor. Conform noii legi, constituie infractiune detinerea si comercializarea de animale salbatice, cu exceptia gradinilor zoologice, folosirea animalelor pentru cersetorie, omorârea animalelor, organizarea de lupte intre animale sau cu animale, maltratarea si schingiuirea acestora, despartirea puilor de mama pana la varsta de minimum opt saptamani, precum si interventiile chirurgicale destinate modificarii aspectului unui animal sau altor scopuri necurative.
Actul normativ prevede pedepse care pot merge pana la amenzi penale de 2.000 de lei sau la inchisoare de pana la un an.

Sa fie intr-un ceas bun!

Pradatorii, intre sadism si supravietuire…de Nicu Parlog

Influentat de o paguboasa gandire antropocentrista, omul se poarta deseori ca un despot neluminat in orice relatie cu Natura.
Dupa ce, secole de-a randul, am distrus lupii, ursii, de fapt cam orice animal de prada, pe motiv ca ataca animalele domestice, am ajuns astazi la o adevarata criza ecologica. De parca nimicirea pradatorilor nu ar fi fost de ajuns pentru mediul inconjurator, de prea multe ori omul a actionat cu o cruzime deliberata la adresa lor.
Stau tristi martori sutele de mii de vulpi, lupi, rasi si alte carnivore care au avut parte de o moarte lunga si torturanta, cu picioarele prinse in falcile de fier ale capcanelor – o inventie demonica a negurii din mintile si inimile oamenilor. In prezent, in Romania, astfel de metode barbare sunt interzise de lege, dar blestemul curselor de fier continua sa faca victime in fiecare an.

Un alt obicei, mult diminuat din fericire, se refera la crucificarea pe o prajina de lemn cat mai inalta a unei ciori sau a unui uliu. Aceasta practica populara are drept scop indepartarea eventualelor pasari rapitoare, care s-ar intimida, chipurile, la vederea confratilor lor spanzurati de prajini.

Daca obiceiul de mai sus poate fi descris drept un exemplu clasic de gandire naiva populara, sadismul pur este des intalnit in randul columbofililor romani. Desi toate pasarile de prada sunt ocrotite de lege, in fiecare iarna sute de ulii cad victima capcanelor acestor oameni, la care pasiunea pentru porumbei intra deseori in zona patologicului. Multi dintre uliii prinsi cad victime furiei neghioabe a unor asemenea indivizi, care le scot ochii sau le taie degetele si aripile inainte de a-i elibera.
Se pare ca proverbul, tot de origine autohtona, „Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face” nu a ajuns inca la urechile acestor asa-zisi oameni.

foto: Photolnad, Shutterstock