Prima pagină Natura

Pădurea amazoniană - un paradis imens şi fragil

Mihaela Stănescu | 08.26.2011 | ● Vizualizări: 19024
no title     no tags + zoom
Galerie foto (15)

Rai al biodiversităţii, plămân verde al planetei, o minune a naturii... s-a tot spus câte ceva de soiul ăsta despre pădurea amazoniană, descrieri devenite clişee prin îndelungată şi deasă folosire. De altfel, cuvintele, oricât de pompoase, sunt oricum prea sărace pentru a descrie această imensă, luxuriantă, fără seamăn, măreaţă şi copleşitoare înfăptuire a naturii. Dar cuvintele sunt tot ce avem. Ba nu, mai avem şi imaginile. Poate cu ajutorul lor împreună, imagini şi cuvinte, să putem înfăţişa o părticică infinitezimală, o fărâmă, un măruntă frântură din ceea ce înseamnă colosala îngrămădire de viaţă care este pădurea amazoniană.

Pădurea: plante, animale, ciuperci, microorganisme, o densă şi complicată ţesătură de "viu" pe care oamenii de ştiinţă se trudesc de decenii să o descifreze, aflând mereu câte ceva nou şi surprinzător: ba o specie necunoscută - sau câte zece dintr-o dată - întâlnite numai aici, ba o dinamică aparte, o relaţie complexă şi neaşteptată între vieţuitoarele pădurii ori un fenomen ecologic fascinant şi abia acum înţeles... Pădurea amazoniană înseamnă cinci milioane de kilometri pătraţi de paradis pentru cercetătorii naturii şi de bogăţie pentru noi toţi, toţi oamenii planetei.

În doar 15 imagini, încercăm să surprindem 15 crâmpeie din viaţa pădurii.



Când te gândeşti la vegetaţia luxuriantă a pădurii pluviale amazoniene, pare paradoxală afirmaţia că solul acesteia este sărac în nutrienţi. Dar aşa este. În ciuda aparenţelor, aici nu există un strat gros de sol fertil, bogat în substanţe hrănitoare. Ceea ce asigură creşterea masei vegetale şi susţine întreaga biodiversitate este ritmul rapid al descompunerii resturilor vegetale şi animale, în climatul cald şi umed care domneşte în această regiune. Tot ceea ce ajunge pe pământ - fie că sunt frunze şi ramuri căzute din copaci, fie că sunt organisme animale moarte -, este imediat reciclat prin mecanisme naturale, în stratul subţire de sol de la suprafaţă; materia organică este imediat reintrodusă în circuit şi, pe seama ei, se dezvoltă formele de viaţă care dau marea bogăţie de specii a pădurii.

În acest sol sărac, copacii nu se pot înrădăcina adânc. De aceea, arborii înalţi au adesea astfel de rădăcini, ca nişte contraforturi, menite să lărgească baza trunchiului, pentru a-i oferi stabilitate, şi să absoarbă substanţele hrănitoare de pe o suprafaţă cât mai mare în jurul tulpinii.

O caracteristică a pădurii amazoniene este fantastica ei biodiversitate. Sare în ochi uimitoare varietate de specii vegetale: dacă o pădure din zona temperată poate fi alcătuită, pe o întindere foarte mare, dintr-o singură specie predominantă de arbore (păduri de fag, de molid ori de stejar), plus câteva alte specii; în schimb, în pădurea tropicală, pe o suprafaţă mică, există mii de specii de copaci. Un studiu din anul 2001 a arătat că, pe o suprafaţă de un sfert de kilometru pătrat de pădure tropicală din Ecuador, existau peste 1.100 de specii de arbori.

Peste 40.000 de specii vegetale au fost catalogate şi mai sunt multe alte mii încă necunoscute. De la copacii înalţi de peste 50 metri - uriaşii solitari care alcătuiesc nivelul cel mai de sus al pădurii, în structura ei stratificată - până la covorul de plante mărunte care acoperă solul oriunde pătrunde un pic de lumină, selva (cum o numesc vorbitorii de limbă spaniolă) amazoniană este un tezaur vegetal. Mii de specii reprezintă plante de interes economic - surse de materii prime pentru industria lemnului, a alimentelor, a medicamentelor şi a cosmeticelor ori plante de interes decorativ, cum e ciudata formă de viaţă din imaginea de mai sus: Psychotria poeppigiana, căreia bracteele (frunze modificate dispuse în jurul florilor) ce evocă nişte buze rujate provocator i-au adus, în limba engleză, numele de Hot Lips.

Fluturi la "adăpat": o astfel de scenă poate fi văzută adesea în Amazonia - fluturii se adună în număr mare pe sol, în jurul unor mici porţiuni de pământ umed, de unde extrag apă cu ajutorul trompei. Numărul speciilor de insecte din pădurea amazoniană este estimat la 2,5 milioane.

Amfibienii - şi mai ales broaştele - sunt printre cele mai interesante prezenţe din pădurea pluvială sud-americană. Sunt cunoscute sute de specii şi sunt descrise mereu altele şi altele. Sunt un element important în reţeaua trofică a ecosistemului amazonian, fiind hrană atât pentru numeroase vertebrate, cât şi pentru nevertebrate precum păianjenii (ca în imaginea de mai sus). Unele dintre aceste broaşte sunt primejdioase - pielea lor secretă toxine puternice şi câteva specii sunt utilizate de indigeni pentru a otrăvi vârfurile săgeţilor. Dar sunt, totodată, foarte vulnerabile: distrugerea habitatului lor le ameninţă existenţa ca specii.

O cincime dintre speciile de păsări ale planetei trăiesc în Amazonia. Biologii încă se străduiesc să găsească o explicaţie pentru acestă uimitoare bogăţie de păsări. Printre ele, se găsesc unele dintre cele mai fascinante - sub raport estetic - forme de viaţă de pe Terra. Pentru omul iubitor de culoare - suntem o specie înzestrată cu o mare capacitate de a distinge nuanţele, iar tot ceea ce e viu colorat ne atrage privirea şi ne impresionează - păsările cu penaje în culori aprinse sunt printre cele mai seducătoare imagini ale naturii.

O imagine captivantă şi specifică pădurii amazoniene este cea a stolurilor de papagali, din diverse specii, care vin să mănânce lut pe malurile râpoase ale râurilor. Nu se cunoaşte cu precizie rostul acestui comportament - cea mai acceptată explicaţie este, în prezent, aceea că păsările consumă lut pentru conţinutul său de sodiu.

Dar papagalii nu sunt singurele păsări cu înfăţişare magnifică şi culori strălucitoare. Iată o altă prezenţă frapantă: masculul cocoşului de stâncă (Rupicola rupicola - în fotografia de mai sus) - o pată de culoarea focului pe fundalul cenuşiu-verde de piatră şi vegetaţie.

Mulţi au auzit despre pantera neagră din Africa - o formă melanică (înzestrată cu o mare cantitate de pigment melanic - negru - în blană) a leopardului sau panterei. Mai puţini ştiu că există şi jaguari negri. Jaguarul, cea mai mare felină sălbatică din America de Sud şi cel mai temut mamifer prădător al Amazoniei, se poate înfăţişa şi el, uneori, sub forma unor exemplare melanice, cum este cel din fotografia de mai sus.

Jaguarul îşi împarte habitatul cu alte aproximativ 700 de specii de mamifere, printre care: câteva feline sălbatice mai mici (precum puma, jaguarundi, ocelotul sau pisica margay), erbivore măricele ca tapirii, porci sălbatici, furnicari, o mulţime de rozătoare (unele mărunţele cât şoarecii, altele mari cât nişte oi, aşa cum e capibara,cel mai mare rozător din lume, care poate ajunge şi la 50 kg), leneşi (cum e cel din poza de mai sus, care parcă întâmpină vizitatorii cu un zâmbet prietenos, deşi niţel cam adormit) şi maimuţe - zeci de specii. Nimic nu arată mai bine cât de necunoscută e încă lumea pădurii amazoniene, decât faptul că mereu se descoperă noi specii, aparţinând unor grupuri care păreau destul de bine cunoscute. În 2002, au fost descrise două specii noi de maimuţe şi câte una în 2008, 2009, 2010... Jungla Amazonului ascunde încă foarte multe surprize pentru naturalişti.

Cu atât mai dureros e faptul că acest biom (ansamblu de ecosisteme) unic se micşorează întruna, ameninţând să dispară chiar înainte de a fi fost cercetat îndeajuns. Unele specii probabil că au dispărut, deja, înainte de a fi apucat să le descoperim. Şi multe altele ar putea avea aceeaşi soartă.

Marea bogăţie naturală a selvei se traduce, pentru unii, într-un uriaş potenţial economic, pe care încearcă să-l valorifice fără a se gândi la consecinţe. Defrişările masive sunt o dureroasă consecinţă a prezenţei umane în acestă parte a lumii, iar cele două fotografii de mai jos arată clar impactul devastator asupra naturii. Oriunde apare o aşezare, cât de mică - sau chiar numai o singură casă - pădurea din jurul ei dispare, nimicită de fierăstrău şi foc, pentru a face loc păşunilor ori plantaţiilor.

În Brazilia, mai ales - ţara pe al cărei teritoriu se află şi cea mai mare parte a pădurii amazoniene, cca. 60% - tăierea şi arderea copacilor, în scopul înfiinţării de crescătorii de vite, este cea mai importantă cauză a despăduririi. Peste 90% din terenul defrişat în Amazonia începând din 1970 este folosit în acest scop. Culturile - cea de soia, mai ales - ocupă şi ele suprafeţe mari, obţinute prin masacrarea pădurii. Cum solul, în această regiune, este puţin fertil, se obţin producţii bune doar pe o perioadă scurtă de timp, după care e nevoie de noi terenuri, dobândite prin distrugerea unor noi bucăţi de junglă.

După o scurtă perioadă de optimism, în care eforturile de conservare păreau că dăduseră roade şi ritmul defrişării se mai redusese, noile date arată că situaţia s-a înrăutăţit iarăşi. Calcule pesimiste indică faptul că, dacă ritmul actual al defrişărilor se menţine, în două decenii suprafaţa pădurii amazoniene se va micşora cu 40% - o perspectivă îngrozitoare, dat fiind rolul benefic uriaş al acestui biom în dinamica biosferei, în oxigenarea aerului, în tot cea ce înseamnă viaţă pe Pământ. Suntem încă departe de a înţelege complexitatea ameţitoare a modului în care funcţionează Terra, iar pierderea unei asemenea bucăţi enorme de natură, ticsită de forme de viaţă, ar avea consecinţe pe care nici nu le putem anticipa în mod precis. Nu ne putem imagina decât că ar fi cumplite.