Prima pagină Sporturi

Boxul tiganesc - Lupta nu ramane de caruta

Nicu Parlog 09.19.2008 | ● Vizualizări: 2050
no title     no tags + zoom
Galerie foto (5)

Cand invadatorii englezi ai Insulei Verzi a Irlandei au intalnit primele grupuri de Pavee, au fost oripilati sa descopere o foma de lupta considerata barbara si degradanta conform moravurilor vremii. Nu la fel au considerat si nobilii englezi din secolul al XVIII-lea, cei care pe baza traditiei nomazilor irlandezi au fondat boxul modern. Boxul fara manusi ramane, insa, o realitate dura si o traditie redutabila a trecutului comun al Angliei si Irlandei.

Filmele din ultimii ani, precum Fight Club si Snatch, aduc in prim plan o realitate deloc mediatizata pe plan mondial pana in prezent, aceea a traditiei indelungate a infruntarilor cu pumnii goi, practicate pe scara larga in cadrul comunitatilor de tigani nomazi din Anglia si Irlanda. Filmele in cauza omit aprofundarea subiectului care are in spate o traditie de sute de ani. In ciuda anacronismului si periculozitatii acestui gen de pugilat cu pumnii goi, in fiecare luna scena “neoficiala” a intrecerilor urbane de pe aceste meleaguri abunda in nenumarate meciuri.

Se poate considera pe buna dreptate ca boxul fara manusi a intrat in mileniul trei odata cu postarea pe Internet a numeroase confruntari din zona “gri” a societatilor irlandeze si engleze. Autoritatile ambelor tari, de altfel foarte rigide si conservatoare in pastrarea traditiilor, au facut un gest foarte rar atunci cand au decis sa interzica astfel de intreceri. Motivul este, pana la un punct, foarte convingator si nu are nevoie de multe explicatii – acest gen de lupte duce la raniri grave. Iar unele dintre rani au efecte ireversibile asupra sanatatii practicantului de “ Bare knuckle boxing”, asa cum mai este cunoscuta forma de lupta cu pumnii goi aparuta in cadrul comunitatilor de nomazi irlandezi. Buzele sparte si ochii vineti sunt efecte frecvente ale acestor meciuri, iar cazurile care au dus la interzicerea oficiala a confruntarilor si la pedepsa cu inchisoarea pentru protagonistii si organizatorii de box tiganesc au fost destul de dese.

Rani precum orbite fisurate, ochi scosi sau afectiuni cerebrale datorate loviturilor in tampla au determinat interzicerea oficiala a acestor intreceri inca de la inceputul secolului trecut. Cu toate acestea, atat in comunitatile de Pavee din zilele noastre cat si in cercurile interlope din Mare Britanie, obiceiul ca doi barbati care au ceva de impartit sa transeze problema barbateste, cu pumnii goi, nu a murit. El exista si a servit drept model pentru personajele din Fight Club. Boxul tiganesc tine insa de acea realitate care bate filmul, chiar daca filmul este unul bun, iar Brad Pitt pare facut pentru rol…

Lupta nomazilor fara nume

Pe nomazi istoria i-a retinut sub diverse denumiri. Englezii i-au numit vagabonzi irlandezi, pentru a face diferenta intre ei si populatia irlandeza sedentara, in timp ce irlandeziii le-au spus Lutch siuil. Ei si-au spus, simplu, Pavee. Ironia englezilor la adresa lor s-a concretizat prin porecle precum “Pikeys” sau “Tinkers”, aluzii directe la modul lor de viata…Grupul etnic al Pavee-ilor, a creat si creeaza inca mari controverse la adresa originii lor. Exista, literalmente, zeci de istorici care sunt convinsi ca acestia sunt urmasii tiganilor adusi prizonieri acum cateva sute de ani pe tarmurile Irlandei. Alta tabara de istorici cercetatori aduce dovezi cum ca Pavee s-ar trage din poporul nomad al Tarish-ilor. Nucleul conservator al istoricilor britanici considera ca ei nu sunt altceva decat urmasii proprietarilor de pamanturi saraciti in urma campaniei militare a lui Oliver Cromwell din Irlanda, sau ai Marii Foamete din anul 1840. Pavee se considera insa tigani, chiar daca limba lor nu seamana cu niciun dialect al limbii rromani de pe continent. Stilul lor de viata nomad, propriile legi si obiceiuri, traditia organizarii luptelor de pit-bulli sau a curselor de ogari, dragostea lor nemarginita pentru cai, temperamental bataios si hainele viu colorate tind sa le dea dreptate. In ciuda acestui lucru, limba lor, denumita Shelta, este stranie, nesemanand cu nici un limbaj din zona. Nostalgici ai spatiilor nemarginite si ai unor vremuri demult apuse, Pavee isi organizeaza inca in fiecare an targul lor de cai din oraselul irlandez Ballinasloe.

Nu au fost iubiti si acceptati inca din cele mai vechi timpuri, nici de irlandezi, nici de englezi. Tinta a oprobiilor publice, Pavee trebuiau sa fie duri pentru a inspira respect. Boxul fara manusi de protectie a devenit astfel cea mai buna carte de vizita pentru ca un Pavee sau familia sa sa fie lasati in pace de zurbagii oraselor irlandeze. Spre deosebire de poporul Pavee, tiganii de pe continetul european nu au fost niciodata amatorii unor confruntari dure, cu mainile goale. In randul nomazilor continentali, cutitul, biciul si ciomagul denumit malitios Taro Pan - fratele cel tare, au fost armele favorite. Au ramas, de altfel, celebre infruntarile cu biciul sau cutitul dintre tigani, infruntari ce aveau ca scop femeile, caii sau banii. Asemenea confruntari nu au putut fi uitate si, chiar mai mult, au fost imortalizate in paginile romanelor unor giganti ai literaturii universale.

In schimb, tiganii irlandezi au ramas credinciosi luptei cu pumnii goi, o lupta dura, seaca si fara menajamente. Unii istorici care au mers pana la inceputuri in urmarirea firului ce a dat nastere acestei traditii au fost surprinsi sa descopere asemanari cu boxul ritual Vajramusthi practicat de razbonicii kshatrya din India Antica, box ritual care se presupune ca ar fi fost adus pe Pamant de Buddha insusi. In Vajramushti, luptatorii obisnuiau sa ascunda in pumn un mic obiect dur, cu marginile ascutite, obiect cu conotatii mistice. Moartea venea des in randul luptatorilor de Vajramushti, iar astfel de decese erau dedicate zeului Shiva. Mai aproape de adevar pare, insa, alta ipoteza. Conform acesteia, boxul fara manusi care a fost asociat intotdeauna sarbatorilor celtice ale primaverii din luna mai, a fost adoptat fara rezerva de Pavee, fiind transmis prin intermediul acestora pana in zilele noastre.

Din secretele boxului tiganesc

Lupta cu pumnii goi aduce probleme pentru ambii oponenti. De fapt, cele mai frecvente raniri sunt ale pumnilor. Contactul repetat cu oasele tari ale calotei craniere, in special cu puternicul os frontal, ducea intotdeauna la ranirea sau fracturarea oaselor metacarpiene si a falangelor degetelor. Daca privim ansamblul unui pumn, descoperim o arma relativ fragila. Pumnul nu este decat o structurau delicata, realizata dintr-o increngatura de oase, vene, tendoane, ligamente si muschi. In mod clar, nu este facut sa loveasca o suprafata dura, ci mai degraba una moale… Apoi, orice copil care s-a batut la scoala, stie cat de tare doare contactul dur al pumnului cu teasta adversarului.

Ca sa iti invingi adversarul fara sa iti ranesti armele trebuia sa fii un maestru. Unele stiluri de kung fu sau karate din Okinawa s-au concentrat tocmai pe rezolvarea acestei probleme, dezvoltand in aceasta directie o adevarata stiinta si metodologie a intaririi si durificarii suprafetei de lovire a pumnului. Utilizand in acest scop un antrenament detaliat de lovire gradata in suprafete din ce in ce mai tari, o alimentatie specifica si tratamente naturiste constand in badijonari repetate ale pumnilor in tincturi din plante specifice, practicantii artelor martiale japoneze reusisera sa faca din pumni niste arme de temut.

Evident ca tiganii din Irlanda nu cunosteau aceste aspecte. Pentru ei accidentele pumnului erau foarte probabile, numai boxerii experimentati, cei care isi dozau forta loviturilor in functie de tempoul si tintele oferite de adversar, reusind sa le evite. Astfel, in timpul meciurilor, un boxer Pavee se concentra pe lovituri in mandibula pentru a provoca un K.O. si a termina cat mai repede lupta. Alte tinte favorite erau orbitele, care puteau fi deschise mult mai usor de o lovitura de pumn fara manusa. Cazurile grave se inregistrau atunci cand boxerul lovea tampla sau gatul adversarului, acesta fiind in pericol real de a-si pierde viata.

Alte tehnici des cautate erau loviturile la ficat sau plex solar care, de asemenea, in situatia pumnului fara manusa care sa amortizeze socul, duceau foarte usor la K.O. Nasul era o tinta predilecta, o lovitura de pumn fara manusa putand sa-l fractureze usor. Un nas spart duce la umplerea ochilor de lacrimi si implicit la reducerea vizibilitatii…In plus, un nas lovit puternic sangereaza abundent si obstructioneaza astfel ritmul respiratiei adversarului. Unul dintre trucurile des uzitate de Pavee este inca folosit de “veteranii” luptelor de strada. Temutul “cap in pumn”, tehnica in care o lovitura de pumn era intampinata dur de o alta lovitura cu fruntea. Executata de un cunoscator, lovitura de cap in pumn ducea in peste 50% din cazuri la fracturarea unei falange sau a unui metacarpian…

Stramosul boxului modern?

Se pare ca boxul tiganilor Pavee a fost stramosul pe linie directa al boxului practicat in zilele noastre. Renumitele London Prize Ring Rules au fost un set de 29 de reguli adoptate in cadrul boxului fara manusi, in anul 1743, de catre britanicul Jack Broughthon. Acestea au stat, de fapt, la fondarea regulilor boxului modern de catre faimosul Marchiz de Queensburry. Englezii au fost la inceput fascinati de forma dura si periculoasa in care se intreceau tiganii irlandezi si au adoptat modul lor de lupta, chiar daca mai apoi l-au transformat in sportul cu manusi atat de cunoscut astazi.

Regulile cele mai importante stipulau lovirea numai cu pumnii, interzicerea oricaror lovituri de cot, palma, degete, picioare, si genunchi. Se interzicea, de asemenea, orice tehnica de aruncare sau proiectare a adversarului. Confruntarea continua in conditiile amintite pana cand unul dintre oponenti era facut K.O. sau era adus in incapacitate de a continua datorita ranilor. Lupta, in aceste conditii, avea anumite particularitati care au dus mai apoi la aparitia manusilor de box, initial destinate protejarii pumnilor boxerului si in al doilea rand protectiei adversarului. Relatarile din presa vremii amintesc un fapt interesant: primele 2-3 reprize erau cele mai intense, reprize in care boxerii riscau sa se raneasca serios datorita loviturilor in forta. Apoi, calusurile pumnilor incepeau sa doara si se umflau datorita contactului repetat cu oasele craniului. In consecinta, reprizele urmatoare erau mai lejere, ambii boxeri incercand sa-si protejeze armele naturale ranite.

Transformarea a venit pe nesimtite, odata cu introducerea primelor manusi de box si cu adoptarea oficiala si definitiva a regulilor Marchizului de Queensburry. Boxul tiganesc a fost considerat la un moment dat pierdut, pentru ca la mijlocul secolului trecut sa fie redescoperit la etnicii Pavee din Irlanda, alaturi de durii undergroundului local, cei care nu se sfiesc sa incinga cate o partida prin aleile intunecoase ale periferiilor oraselor irlandeze sau britanice. Raman marturie doar rapoartele medicale ale spitalelor care amintesc de aparitia periodica a unor avalanse de maxilare rupte, dinti scosi, ochi plezniti, si maini fracturate. Fenomen aflat la granita dintre barbarie, curaj si nebunie, boxul tiganesc a supravietuit. Pe meleagurile vechilor celti traditia nu moare si nici nu se preda…

 

Citeste alte articole pe aceeasi tema:

Muay Buran - Arta regilor thailandezi

Artele martiale tribale: batul, jungla si cutitul