Germania Weltmeisterschaft -Planeta Fotbal

Istoria unui ritual violent. Mai mult decat un simplu joc

Fotbalul este parte integranta a show-business-ului planetar, iar actorii sai principali, adulati de suporteri, de televiziuni si de companiile de publicitate, trudesc timp de o luna de zile nu neaparat pentru a introduce mingea in poarta, cat pentru a urni subconstientul colectiv catre carti de credit, bauturi racoritoare si televizoare cu plasma.

Sau macar cu asemenea ganduri ne consolam noi, cei ramasi iarasi acasa, avizi de a prigoni cele 11 capre (plus rezervele) ale vecinilor. In iarba, insa, din 1930 incoace, lucrurile stau putin altfel. Sau nu?

Desi pare un loc comun, nu englezii au inventat fotbalul. Ei au configurat, intr-adevar, jocul actual, cu regulile sale de baza, insa, cu doua-trei milenii inaintea lor, protoistoria acestui sport se scria in Egipt, China, Japonia, Elada, Roma; mai apoi, jocul a fost practicat de amerindieni, de azteci, de eschimosi. Francezii si italienii au propus si ei variante proprii, unele cu caracter de masa.

Practic, este aproape imposibil sa spui unde si de cine a fost inventat sportul numarul unu al planetei. Cu doua milenii si jumatate inainte de Hristos, in China antica se juca deja ceva ce, ulterior, a fost denumit Tsu Chu (arta lovirii unei mingi de piele cu piciorul). In timpul dinastiilor Tsin si Han, imparatii (Wudi, de pilda) petreceau zile intregi urmarind cum doua echipe se straduiesc sa introduca mingea in niste gropi cu diametrul de 30-40 de centimetri.

Mai tarziu, s-au dezvoltat stiluri diverse, au aparut cate sase portari (care aparau sase porti) pentru fiecare echipa, terenul rectangular a fost delimitat de ziduri, iar punctele puteau fi realizate si prin introducerea balonului (tot din piele, dar deja umplut cu aer pe vremea dinastiei Tang, 618-907 d.Hr.) prin gaura unei plase. La limita, jucatorul cu mingea putea fi atacat simultan de trei-patru adversari sau putea fi obligat sa joace mingea in aer fara ca aceasta sa atinga pamantul inainte de marcarea golului.

In cazul vechilor egipteni, sportul cu mingea era legat de ritualurile de fertilitate, fiind parte distincta a ceremoniilor religioase. Un numar mare de oameni, condusi de sacerdoti, fugareau mingea pe malurile Nilului, dupa o coregrafie precisa.

Nici japonezii din Antichitate nu ignorau fotbalul, pe care il numeau Kemari, practicandu-l cu ajutorul unei mingi din piele de caprioara, cu diametrul de aproximativ 20 de centimetri. Se juca pe un teren (kikutsubo) marginit de patru copaci (un cires, un artar, o salcie si un pin), scopul fiind acela de a jongla balonul in aer si de a-l pasa intre jucatori (in numar de la 2 la 12), in timp ce se striga "Aryiaaa!".

La anul 50 d.Hr., intre chinezii amatori de Tsu Chu si japonezii experti in Kemari s-a chiar disputat un meci, dar sportul a devenit teribil de popular abia intre secolele X-XVI. Unii istorici cred ca Marco Polo (1254-1324) a fost cel care a descoperit acest joc in Japonia, importandu-l, apoi, in Europa.Cam cu opt secole inainte de Hristos, elinii jucau Episkyro, dar ei permiteau si atingerea balonului cu mana, intr-un mod care aminteste, azi, de rugby. Echipele erau formate din cate 12 jucatori, iar terenul era dreptunghiular, de dimensiuni apropiate celor actuale. Grecii mai practicau si Harpastron, dar istoricii considera ca acest joc este mai degraba precursorul handbalului modern.

Totusi, versiunea sa romana Harpastum (care se juca pe un teren cu iarba) a facut cariera in chip de timpurie combinatie intre fotbal si rugby, numarul de jucatori putand ajunge pana la cateva sute. Unii considera ca jocul a calatorit prin Europa o data cu expansiunea Imperiului Roman, ajungand inclusiv in Britania, unde a evoluat in timp, devenind fotbalul modern.

Colonistii americani notau, pe la 1620, ca nativii amerindieni jucau Pasuckuakohowog (literal, mai multi barbati care se aduna sa se joace cu o minge). Asemenea reuniuni, ce durau cam o zi, erau extrem de violente, batalia pentru balon dandu-se intre 500 de jucatori, din care putini scapau fara oase rupte.

In fine, cu jumatate de mileniu inaintea erei noastre, aztecii au inventat Tlachtli, un sport extrem de complex, practic o combinatie intre voleiul, baschetul si rugbyul de azi. Se juca in temple de piatra de forma literelor I sau H, scopul fiind acela de a trimite mingea in terenul adversarilor; punctele se obtineau cand jucatorii adversi nu o mai puteau mentine in aer.

Mingea era din cauciuc dens (deci foarte grea) si avea diametrul de 30 de centimetri, iar jucatorii erau dotati cu platose si coifuri pentru a se putea apara de ea. Semnificatia sportului era una mistica, legata de celebrarea Soarelui. Specific zonei, echipa invinsa putea fi sacrificata pe altarele dotate cu jgheaburi speciale pentru scurgerea sangelui.
Mai aproape de profan, prin secolul al XVI-lea, italienii au derivat din anticul Harpastum varianta numita Calcio.

Cea mai renumita partida s-a disputat la Florenta, in piata Santa Croce, pe 17 februarie 1530, in vreme ce orasul era asediat de trupele familiei de Medici. S-a jucat ca forma de protest la adresa agresiunii si toata populatia, impulsionata de muzicieni, a luat parte la meci. Jocul-standard era foarte dur (destul de apropiat de rugbyul contemporan), contactele fizice dintre cei 54 de jucatori care formau cele doua echipe fiind privilegiate.

Se juca in pietele centrale ale oraselor, prevazute cu un soi de porti la fiecare capat, prin care se marcau punctele. Regula de baza era ca balonul sa nu se opreasca din miscare. In caz contrar, jocul se oprea si se lua o scurta pauza. Calcio era popular inclusiv la Vatican, dintre papi cei mai cunoscuti practicanti ai lui fiind Clement al VII-lea, Leon al IX-lea si Urban al VIII-lea. In 1580, Giovanni Bardi a publicat prima carte in care erau descrise amanuntit regulile de joc. Chiar daca numele a fost pastrat, fiind echivalent cu fotbalul contemporan, sportul original nu se mai practica decat in cadrul festivalului anual desfasurat la Florenta in luna iunie.Dupa ce, pe la anul 50 d.Hr., romanii au introdus Harpastum in Galia, francezii au rafinat, in secole, jocul, pe la 1200 devenind foarte popular La Choule (La Soule). Se juca duminica pana la apus, pe terenul dintre doua strazi mari ale unui oras ori chiar intre doua asezari. Mingea din piele, umpluta cu resturi textile, era condusa catre poarta adversa, reprezentata de un zid, de doi copaci sau de un parau.

Jocul era atat de violent, lasandu-se adesea cu morti si raniti, incat regele Filip al V-lea l-a interzis, in 1319. Fiindca francezii au continuat sa-l practice, o noua lege privitoare la interzicerea lui a fost data in 1388.
Pe teritoriul Angliei, jocul a inceput sa infloreasca pe la anul 800 d.Hr., ca distractie favorita a oamenilor saraci, care se adunau pentru o partida cam pana la 1.000. Logic, terenurile se intindeau pe suprafete imense, uneori jucatorii calcand in picioare lanuri intregi.

Violenta era la ea acasa in asemenea spatii, nobilii tolerand-o in chip de supapa pentru defularea posibilelor frustrari populare. Uneori, nici nu se stabilea un teren anume, iar jocul evolua de la sine, parcurgand sate si orase, pe care le distrugea partial. La Londra, a devenit o obisnuinta pe la 1175, in fiecare marti de dinaintea Miercurii Cenusii organizandu-se partide impresionante, la care puteau participa si femeile. Se citeaza frecvent cazuri in care jucatorii se injunghiau sau se maltratau reciproc.

De aceea, la 13 aprilie 1314, regele Eduard al II-lea a decis interzicerea jocului. Insa, desi edictul prevedea pedepse cu inchisoarea, multimile l-au ignorat, asa cum au procedat cu legi similare, promulgate de Eduard al II-lea, Richard al II-lea, Henric al IV-lea ori Iacob al III-lea. Singurul care a reusit sa interzica fotbalul a fost Oliver Cromwell, insa, pe la 1660, Restauratia a readus monarhia pe tron si fotbalul pe strada.

In epoca elisabetana, boom-ul fotbalului l-a determinat pe un anume Sprutt sa dedice acestui sport un capitol foarte extins in lucrarea sa Sports and Pastimes, el descriind cu lux de amanunte regulile si materialul de joc de la anul 1700. Doua echipe cu un numar egal de jucatori se infruntau pentru a introduce o minge grea din piele in cele doua porti de circa 1 metru latime, situate la aproximativ 100 de metri una de alta. Meciul se incheia dupa ce una dintre echipe reusea sa marcheze.

Primul set complet de reguli in acceptiunea moderna a termenului a fost stabilit in 1848, dupa o intalnire care a durat aproape opt ore, de catre reprezentantii celor mai importante scoli britanice, convocati de catre H. de Winton si J.C. Thring, doi jucatori pasionati, de la Universitatea Cambridge. Prima echipa din lume, Sheffield FC, a fost infiintata in 1855, iar cel mai vechi club aflat inca in activitate este Notts County, fondat in 1862.

In octombrie 1863, la Taverna Francmasonilor, A. Pember a fost ales primul presedinte al The Football Association. In aceeasi perioada, s-a adancit controversa privitoare la folosirea bratelor de catre jucatorii de camp, fapt ce a condus la o schisma majora si la aparitia unei organizatii paralele- The Rugby Football Union.Se nasc, firesc, competitiile, iar C.W. Alcock, capitanul lui The Wanderers, ridica deasupra capului prima Cupa a Angliei la 16 martie 1872, dupa victoria asupra echipei The Royal Engineers. In acelasi an, se disputa si primul meci intertari, Anglia remizand 0-0 cu Scotia pe arena Queen's Park din Glasgow. In 1880, la federatia engleza erau deja afiliate 128 de cluburi, iar trei ani mai tarziu este legalizat profesionismul in fotbal. Logic, apare campionatul, in care sunt inscrise 12 echipe, unele- precum Aston Villa sau Blackburn Rovers-, rezistand si in ziua de azi.

Ritualul violent de altadata, menit a satisface fie zeitatile avide de sange, fie multimile aflate in cautarea unor salbatice satisfactii de substituire, se transformase intr-o miscare organizata, gata sa se globalizeze.

Ghete rupte, crampoane tocite & glorie -Cupa Mondiala 1930-2006

La inceputul secolului XX, fotbalul se raspandise pe tot globul, aidoma unui virus. In 1900, a fost introdus ca disciplina olimpica, echipa Angliei adjudecandu-si medalia de
aur.

Patru ani mai tarziu, Carl Anton Wilhelm Hirschmann, secretarul federatiei olandeze, s-a adresat omologului sau englez in vederea infiintarii unui for international care sa reglementeze tot ceea ce tinea de sportul cu balonul rotund. Ideea a fost intampinata cu entuziasm si de reprezentantii altor federatii, astfel incat, pe 1 mai 1904, la sediul parizian al Uniunii Franceze a Sporturilor Atletice, rue Saint Honor nr. 229, a fost semnat actul de infiintare a Federatiei Internationale a Fotbalului-Asociatie (distinctie necesara pentru a marca delimitarea ferma de rugby).

Cele sapte tari care alcatuiau FIFA erau Franta, Belgia, Danemarca, Olanda, Spania, Suedia si Elvetia. Conservatoare, federatia engleza s-a alaturat abia in anul urmator. Intre timp, se decisese ca aruncarile de la margine sa fie executate cu mana, iar portarul sa ramana pe linia portii in timpul executarii loviturilor de pedeapsa.

Anglia continua sa castige medaliile olimpice de aur in 1908 si 1912, insa primul Razboi Mondial intrerupe brutal evolutia fenomenului fotbalistic la nivel international. Mai mult, in 1919, din resentimente postbelice fata de Germania si aliatii sai, principala putere din fotbalul mondial, Anglia, decide sa boicoteze FIFA, demers care dureaza pana in 1946, cand Jules Rimet- cel care, intre timp, initiase cea mai importanta competitie sportiva a lumii moderne- o convinge sa se reintoarca in familie.

Intre timp, echipa engleza va lipsi de la primele trei editii ale competitiei supreme, Cupa Mondiala, desfasurate in 1930 (Uruguay), 1934 (Italia) si 1938 (Franta). Culmea, Federatia Romana de Fotbal, mult mai tanara si mai neexperimentata, se numara printre cele care isi imbarca selectionata pe vasul Conte Verde cu destinatia Montevideo si ia parte- fara stralucire, ce-i drept- la chiar prima editie a Cupei.

Deceniul patru ii apartine Italiei, dubla campioana mondiala in absenta Angliei, dictatorul Mussolini exploatand propagandistic cu abilitate cele doua succese. Tot italienii sunt cei care incep sa scoata bani din fotbal, ei lansand, la editia din 1934, tigaretele "Campeonate del Mundo". Se incaseaza ceva bani si din vanzarea biletelor, la cele trei editii interbelice asistand live aproximativ 1.300.000 de spectatori. Cine ar fi banuit ca, peste decenii, numai drepturile de televizare se vor tranzactiona contra unor sume astronomice?Dupa al doilea Razboi Mondial, gratie eforturilor aceluiasi entuziast Jules Rimet, competitia este reluata in 1950, cand Uruguayul triumfa absolut surprinzator in finala de pe Maracana, desfasurata in fata tarii gazda, Brazilia, care va reusi, la randu-i, sa cucereasca trofeul ceva mai tarziu (Suedia- 1958, Chile- 1962). Nationala Cariocas, pentru care joaca inclusiv Pele, incepe sa faca legea, lansand fotbalul-spectacol. In consecinta, scorurile pot fi si 9-0 sau 8-3.

In 1966, in sfarsit, fotbalul se intoarce acasa, fapt celebrat de cainele Pickles (care dezgroapa de sub un tufis statueta de aur - Cupa Jules Rimet- furata de un necunoscut), de cei 1,6 milioane de spectatori britanici, dar si de arbitrul elvetian Dienst, care valideaza golul dubios marcat de englezul Hurst in prelungirile finalei cu nationala RFG. Nici pana in ziua de azi nu s-a putut dovedi ca balonul a trecut in aer! de linia portii.

Cum fotbalul devine un fenomen universal, FIFA impune principiul rotatiei continentelor pe care are loc Cupa Mondiala. Pana in 1994, alternanta se reduce la Europa si America de Sud, dar apoi in schema apar Statele Unite si, in 2002, doua tari asiatice "Coreea de Sud si Japonia", care, in premiera, organizeaza competitia impreuna.

Se ajunge la 3,8 milioane de spectatori platitori de bilete de intrare (Franta, 1998), dar -mult mai important- la miliarde de telespectatori. In consecinta, gratie expunerii pe micile ecrane a reclamelor tot mai numerosilor sponsori, competitia devine o afacere de zeci de miliarde de dolari pe editie. Saltul este urias daca ne gandim la cele 107.000 de lire italiene cat au reprezentat incasarile din vanzarea pachetelor de tigari promotionale in 1934.

O mica parte din acesti bani vor ajunge si in conturile FRF, deoarece, in epoca postbelica, Romania se califica de inca patru ori, revenind in Mexic (1970) si reusind o tripla istorica in perioada 1990-1998. La editia nord-americana din 1994, la care Ilie Dumitrescu, Hagi, Dan Petrescu si Raducioiu se intrec in a marca goluri de senzatie (care victimizeaza echipe precum Argentina), echipa noastra se afla la cinci minute de calificarea intr-o semifinala istorica impotriva Braziliei, insa suedezul Kenneth Anderson ne rapeste in extremis aceasta onoare.

O surpriza similara va reusi, insa, Turcia in 2002, cand echipa ei va cuceri un neverosimil loc pe podium, in conditiile in care precedenta campioana mondiala, Franta, va parasi rusinos competitia fara a inscrie macar un singur gol.

Practic, cam fiecare editie recenta este marcata de uriase surprize, precum si de o anecdotica pe masura. Olanda, desi avand un Cruyff de poveste, rateaza doua finale consecutive, in 1974 (dupa ce invingatoarea ei, tara gazda RFG, fusese umilita in grupe de ruda ei saraca, RDG) si in 1978 (cand se inclina, in prelungiri, in fata unei alte tari gazda- Argentina lui Kempes).

Spania, care nu a reusit niciodata sa faca o figura stralucita la Cupa Mondiala, se impiedica inca din grupe, in 1982 (editie desfasurata pe teren propriu), de modestele Honduras (1-1) si Irlanda (0-1). La a doua editie mexicana (1986), Maradona este, pe rand, in partida cu Anglia, inger si demon absolut, marcand atat din actiune individuala (dupa ce driblase sase adversari), cat si, incorect, cu "mana Domnului", dintr-o spectaculoasa saritura peste portar.

In 1990, in Italia, Romania revine in marea familie a fotbalului mondial, fiind egala campioanei en titre, Argentina, dar invinsa Camerunului, dupa un gol marcat de Roger Milla (38 de ani, in acel moment, dupa unele surse, 42 de ani dupa alte surse). Aceeasi nationala a Camerunului va incasa, in 1994, cinci goluri in mai putin de 60 de minute de la rusul Oleg Salenko. Tot atunci, fundasul columbian Escobar gafeaza decisiv in meciul contra SUA, iar la intoarcerea in tara este impuscat de un suporter fanatic.In 1998, presa franceza ii numeste pe jucatorii romani "tigani" si acestia decid sa-si vopseasca toti parul blond. Iar in 2002, una dintre gazde- Coreea de Sud elimina, in optimi, Italia (batuta in 1966 de Coreea de Nord), cu largul concurs al penibilului arbitru Byron Moreno din Ecuador, iar unii oameni politici peninsulari, inclusiv ministri, il numesc pe fluieras "cel mai mare idiot din lume", sugerand chiar sanctiuni economice pentru tara lui. Italienii vor fi, insa, razbunati de turci, care le vor sufla coreenilor locul trei, intr-un meci in care Hakan Sukur va inscrie dupa numai 10,8 secunde de joc, o premiera in istoria turneelor finale.

Fotbalul nu se mai desfasoara, de multa vreme, doar pe gazon. Nu este vorba, aici, de feluritele sale declinari comerciale, care l-au transformat intr-un element de divertisment global (cu tot arsenalul publicitar de rigoare), ci, in primul rand, de metamorfozele sale in spatiul virtual.

Practic, in era internetului si a computerelor ultraperformante, se joaca mult mai mult pe ecranele LCD decat pe arenele cu iarba. In 1982, pe cand asa-zisul calculator era, in fapt, o cutie pe care rulau softuri primitive, aparea primul joc de fotbal virtual, intitulat- cum altfel?- chiar Football. Evident, nu programatorii americani il creasera (ei l-ar fi denumit, probabil, Soccer, ca sa se delimiteze de sportul din NFL) si nici macar cei japonezi.
La fel ca fotbalul modern jucat pe stadion, cel practicat pe Pentium 1 a fost inventat tot de englezi, mai precis de catre Keith A. Goodyear. Timp de aproape un deceniu, in Marea Britanie s-a experimentat serios in acest domeniu, in 1990 aparand Football Manager World Cup Edition, cu aplicatie directa la fenomenul analizat de noi inclusiv din aceasta perspectiva. Mai apoi, intuind potentialul economic al brandului, compania Electronic Arts a cumparat dreptul de a franciza jocurile nou create cu marca FIFA si a lansat o veritabila avalansa pe piata, de la FIFA 96, la, cel mai recent, FIFA Soccer 06.

Distanta este uriasa fata de primele astfel de jocuri: acum ai ambianta ca si reala de arena sportiva (cu cantecele sau huiduielile tribunei, cum ai fluierul arbitrului si zgomotul de tibie rupta) dar, mai ales, un control exceptional al balonului, putand executa driblinguri, deposedari, pase cu calcaiul sau fente à la Ronaldinho. Mai mult, poti controla tactic nu doar jucatorul cu mingea, ci si pe cei fara balon, indicandu-le unde sa se demarce. Exista si un campionat mondial (World Cyber Games), un roman -Marius Badita- ajungand anul trecut, la Singapore, pana in optimi de finala, adica exact performanta realizata de echipa reprezentativa a Romaniei la Mondialul italian din 1990.

Se folosesc jucatori care imprumuta coordonatele vedetelor momentului din fotbalul adevarat, lucru evidentiat si pe copertile jocurilor, populate, in ultimii ani, de staruri incontestabile, precum Roberto Carlos, Giggs, Davids, Sevcenko, Vieira, Thiery Henry, Christiano Ronaldo sau, in cazul FIFA 2006, Wayne Rooney si numarul 1 mondial, Ronaldinho. Iar antrenorul de la FIFA Manager 2006, joc de strategie in care poti cumpara/vinde fotbalisti, poti negocia contracte cu impresarii, poti planifica meciuri si sisteme de joc ori cantonamente, seamana izbitor, din semiprofil, cu nimeni altul decat Jose Mourinho.Nu merg pana la a-l parafraza pe Malraux, afirmand ca fotbalul viitorului va fi virtual sau nu va fi deloc, insa impactul acestor clone virtuale ale disputelor de pe stadion a devenit unul semnificativ nu atat la nivel de amuzament personal, cu un cortegiu de inerente satisfactii de substituire, cat la scara businessului global, unde se anticipeaza ca, in 20 de ani, beneficiile din fotbalul "simulat" le vor depasi pe cele aduse de infruntarile ultimilor gladiatori cu tricouri.

Oricum, dupa ce fotbalul s-a democratizat sexual, organizandu-se deja cupe mondiale pentru reprezentative feminine (in America, Mia Hamm este mult mai faimoasa decat David Beckham), de ce nu s-ar intampla ceva similar si in spatiul alternativ, din moment ce fotbal se joaca deja pe PC, pe consola, pe computerul masinii sau pe mobil? Cat de departe sau, de fapt, de aproape e momentul in care, accesand vocal telefonul, ii voi putea spune lui Banel Nicolita sa schimbe banda cu Bostina sau cu Cristocea? Cat despre Olaroiu, el va fi condamnat la locul de munca, la Middlesbrough.


Romanul, Mondialul si... PC-ul Marcel Pomian, art director go4it

Gata, a inceput! De cand astept sa-i vad pe baieti la treaba. Uite, joaca si Munti, si Radoi, si Chivu, bineee, Piti, actionam cu trei varfuri, Mutu, Mazilu si Moldovan... Ii spargem pe yankei. Asa, da pe stanga si gooooollllll Radoiiiiii. Ce bine joaca astia, parca n-ar fi Romania. Bineee, Adiii... 2 la 0. Gata, i-am halit pe americani. Urmeaza Ghana. Inca trei puncte si pe urma suntem mai linistiti cu macaronarii. Poate ii batem, ca prea ne-au incaltat in ultimul timp.

Mamaaa, si cand te gandesti ca era sa stam acasa din cauza lui Nedved & compania sau, la baraj, sa ne scoata descultii aia de norvegieni iar. Naaa, nu se putea asa ceva, uite ce bine jucam. S-a facut 3-0 si americanii nu prea inteleg ce se intampla pe gazon. Altfel se vede mondialul din teren, nu, Nasule? Oare Puiu ce-o zice, saracul? Cred ca-i vine sa-si taie venele ca nu-i si el in Germania. Bravo, baieti, nu-i lasati sa respire! Ce daca-i 4-0?

Dati-le cate pot duce, ca America-i mare, are unde sa depoziteze... Hai ca s-a terminat! 4-0. Nu-i rau pentru un debut la Mondiale. Sa vezi maine presa. Ce-o sa-i mai ridice in slavi. Mde, au uitat de vremea cand se tragea in ei din toate pozitiile. Ca n-au valoare, ca nu mai sperie pe nimeni si alte prostii d-astea. Acum sa-i vad pe viteji pe unde scot camasa. I-auzi: Romaniaaa, Romaniaaa, ole, ole, oleeee..., hai in strada, frate, ca-i sarbatoare. tttttrrrrrr, tttrrrrr... mmm, ce naiba se aude? Ahhh, iar ceasul. 8 dimineata... Iar am adormit la calculator. La naiba cu FIFA 2006 asta. Si ce frumos am visat...
Se facea ca...