Home » Stiinta » Un salt numit singularitate

Un salt numit singularitate

Autor: Cecilia Stroe 10.26.2007
Un salt numit singularitate
Daca ritmul progresului tehnologic este intr-adevar exponential, asa cum afirma expertii in futurologie, atunci cu mult inainte de mijlocul acestui secol vom fi realizat deja atatea inovatii, cat toate cele aparute pe parcursul secolului trecut.

Dupa ce inventarea computerului a generat o accelerare impresionanta a cercetarii stiintifice, in prezent, pe masura dezvoltarii lui, Internetul schimba traditionalele legi ale creatiei si raspandirii cunoasterii. Mass-me­dia, raporturile intre utilizator si expert, pacient-medic, client-pro­ducator, cetatean-stat, student-scoala – toate sunt in plina si continua transformare.  Raymond Kurzweil este inginerul care a inventat Optical Character Recognition, sistemul care permite computerelor sa citeasca o foaie tiparita, sa recunoasca vocea umana si sa realizeze sinteze vocale. Laureat al Premiului Lemelson, un soi de Nobel al ingineriei, acordat de catre Massachusetts Institute of Technology (MIT), Kurzweil conduce trei mari companii fondate de el insusi pentru a-i comercializa inventiile.

In The Singularity Is Near: When Humans Transcend Biology, cartea publicata de el in 2005 (de fapt un fel de update la The Age of Spiritual Machines din 1999 si la The Age of Intelligent Machines din 1987), Kurzweil afirma ca progresul tehnologic al rasei umane nu este liniar, ci exponential: ca numarul de descoperiri tehnologice s-ar dubla in mod constant cu trecerea timpului.  Pentru a-si argumenta teza, inginerul o ilustreaza cu numeroase tabele si liste, de la cele ale adoptarii in masa si miniaturizarii inventiilor revolutionare (electricitatea, telefonul, radioul, televizorul, PC-ul, celularul si Internetul), la rapoarte asupra evolutiei dimensiunilor CD-urilor si memoriei RAM, numarului de calculatoare conectate la Internet si costului per analiza a unei secvente de ADN. Potrivit celebrei Legi a lui Moore, puterea procesoarelor pentru cipuri se dubleaza la fiecare 18 luni. Kurzweil merge mai departe si generalizeaza aceasta lege: extinzand-o la era informationala, savantul „intabuleaza“ numarul de operatiuni pe secunda realizabile cu o aparatura in valoare de o mie de dolari pe parcursul intregului secol trecut si prezice ca progresul prestatiei calculatoarelor nu se va opri atunci cand viteza lor de procesare va atinge limitele fizice impuse de viteza luminii, ci va continua gratie dezvoltarii cipurilor tridimensionale.  Si asta nu e tot. In cea de-a doua parte a cartii sale, savantul trage niste concluzii care l-ar face sa paleasca si pe cel mai prolix futurolog. Daca se accepta faptul ca progresul inainteaza in ritmul exponential calculat de Kurzweil, atunci este posibil ca in primii 25 de ani ai acestui secol sa avem deja parte de tot atatea inovatii cate au aparut pe parcursul intregului secol XX. 

In acest diabolic ritm exponential, pana la finele secolului XXI rasa umana va fi inovat la fel de mult pe cat ar fi reusit s-o faca in 20.000 de ani, in ritmul care a caracterizat anul 2000. Ajuns cu predictiile in acest punct, Kurzweil imprumuta din domeniul astrofizicii conceptul de singularitate: atunci cand descoperirile revolutionare se succed la intervale de timp tot mai scurte, ce tind catre zero, nu mai este posibil sa prevezi ce se va intampla nici macar pe termen scurt.   Conceptul de singularitate a fost adoptat de futurologie pentru a descrie acel salt calitativ al cunoasterii stiintifice si tehnice atat de amplu si de profund, incat sa revolutioneze in mod drastic si imprevizibil omul si lumea. (Cel care a utilizat primul termenul in acest sens a fost matematicianul Vernor Vinge, dar cel mai cunoscut teoretician al singularitatii este in clipa de fata, cum puteti banui, Raymond Kurzweil).