Raza de tractare din filmele şi serialele SF a devenit realitate

Oamenii de ştiinţă au anunţat, marţi, că au inventat o rază de tractare ce foloseşte unde acustice de amplitudine înaltă pentru face să leviteze, să se mişte şi să se rotească obiecte de mici dimensiuni, fără niciun fel de contact fizic cu acestea. Potrivit inventatorilor săi, acest tip de dispozitiv ar putea avea aplicaţii în medicină şi în alte domenii.

„Ca undă mecanică, sunetul poate să exercite forţe semnificative asupra obiectelor. Amintiţi-vă de ultima dată când aţi mers la un concert, iar pieptul vă vibra pe ritmul muzicii”, a declarat coordonatorul acestui studiu, Asier Marzo, cercetător la Universitatea Bristol din Marea Britanie şi la Universitatea Publică Navarra din Spania.

• A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom
• Substanțele toxice din microplastice pot fi absorbite prin piele, arată un studiu

Această rază de tractare, spune Asier Marzo, a putut să mişte obiecte cu diametrul de până la 4 milimetri, din polistiren, şi poate să controleze poziţia şi orientarea lucrurilor aflate în levitaţie.

Dispozitivul utilizează ultrasunete cu frecvenţa de 40 kilohertzi. Auzul uman poate să detecteze doar undele cu frecvenţe sub 20 de kilohertzi.

Asier Marzo a descris o potenţială aplicaţie medicală a acestei invenţii: „Sunetul nu poate să călătorească prin vidul din spaţiu, dar poate să o facă prin apă şi prin ţesutul uman. O astfel de invenţie ar permite manipularea cheagurilor, a calculilor renali, capsulelor de medicamente, a microinstrumentelor chirurgicale şi a celulelor în organism fără nicio incizie”.

Viitoarele generaţii de raze de tractare, mult mai puternice, vor putea să facă să leviteze obiecte mai grele, să le deplaseze pe distanţe mai lungi şi să controleze obiecte care plutesc în condiţii de imponderabilitate, precum cele din interiorul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS).

Studiul, la care au colaborat şi cercetători de la Universitatea Sussex din Marea Britanie şi specialişti de la compania Ultrahaptics, a fost publicat în revista Nature Communications.

Sursa: Mediafax