Oamenii de ştiinţă americani au demonstrat, ÎN PREMIERĂ, motivul pentru care plutoniul nu poate avea proprietăţi magnetice

Electronii se rotesc în jurul nucleelor atomilor, în cadrul unor structuri cunoscute sub numele de orbitali. Fiecare orbital poate conţine un anumit număr maxim de electroni. În mod obişnuit, numărul electronilor din orbitalul cel mai îndepărtat al atomului unui metal este fix. De exemplu, în cazul cuprului există numai un singur electron, iar în cazul fierului sunt doi electroni. Atunci când atomul nu este influenţat de un anumit tip de energie, electronii care îl înconjoară se află într-o stare în care au energia cea mai scăzută. În limbajul de specialitate, această stare a atomului este cunoscută sub numele de  stare fundamentală.

 

Pentru a afla cum se comportă electronii de plutoniu în această stare, o echipă de specialişti din cadrul Los Alamos National Laboratory, SUA, condusă de Marc Janoschek, a propulsat neutroni pe un eşantion de plutoniu. Atât neutronii cât şi electronii au câmpuri magnetice, iar acele câmpuri au, la rândul lor, momente magnetice. Un moment magnetic se referă la cantitatea şi direcţia forţei necesare pentru a alinia un obiect într-un câmp magnetic. Pe parcurs ce momentele neutronilor şi electronilor au interacţionat, echipa de cercetare a observat o caracteristică a stării fundamentale a electronilor, care a relevat numărul de electroni din orbitalul exterior.

 

Acesta a fost momentul în care savanţii şi-au dat seama că plutoniul ar putea avea patru, cinci sau şase electroni în acel orbital al atomului aflat în stare fundamentală. Oamenii de ştiinţă care au încercat până acum să explice această proprietate neobişnuită a elementului chimic spuneau că numărul acelor electroni era fix. 

 

De data aceasta, specialiştii americani au demonstrat că, de fapt, numărul electronilor ,,oscilează între cele trei configuraţii, fiind în toate cele trei în acelaşi timp”. Oamenii de ştiinţă susţin că această fluctuaţie poate explica lipsa magnetismului în cazul plutoniului.

 

Proprietatea magneţilor de a atrage metale este dată de numărul impar al electronilor din structura lor. Fiecare electron se manifestă ca un mic magnet având cu un pol pozitiv şi unul negativ. Cu cât există mai mulţi electroni într-un orbital, cu atât ei se grupează astfel încât polul pozitiv al unuia dintre ei să se afle în legătură cu cel negativ al celuilalt. În acest fel, toate câmpurile magnetice sunt neutralizate.