Prima pagină Stiinta

Nevoia de libertate a copilului. Ce trebuie să ştie o mamă

Tiberiu Seeberger 05.22.2017 | ● Vizualizări: 1949

La începutul vieţii, spre diferenţă de alte mamifere, copilul se naşte incapabil de a supravieţui de unul singur: nu se poate hrăni şi nu se poate deplasa. În ajutorul lui vine mama care îi oferă sânul şi îl învaţă că lumea nu este un loc atât de rău, ba dimpotrivă, poate fi considerat un loc prietenos, în acest timp cei doi fiind consideraţi una şi aceeaşi persoană din perspectiva sugarului. Fiind prima relaţie pe care o are cu lumea exterioară şi fiind încărcată cu o mare cantitate de iubire, relaţia cu mama este şi cel mai greu de dizolvat şi rezolvat. Printre nevoile de dragoste, de hrană sau de adevăr al copilului, o importantă nevoie este cea de libertate.

Într-un cadru ideal din punctul de vedere al dezvoltării emoţionale, copilul se naşte total dependent de mamă, pe parcursul dezvoltării naturale ia legătura din ce în ce mai mult cu mediul, îl descoperă prima dată alături de mamă, căreia îi cere şi aprobarea foarte des, ea îl încurajează să exploreze, şi iese din această relaţie ştiind că el şi cu mama sunt două persoane distincte şi trăiesc separat, iar, conform lui Sigmund Freud, dragostea pentru mamă va fi orientată către o altă persoană cu care va întemeia o familie asemănătoare celei în care a trăit. Până aici sunt toate bune şi frumoase, cu excepţia următoarelor lucruri: experienţa ne-a învăţat că idealul nu poate fi găsit, persoanele sunt diferite şi persoanele diferite dau naştere idealurilor diferite.

În partea cealaltă se află mamele care datorită unor temeri, unor conflicte nerezolvate, relaţiei cu părinţii lor, sunt foarte grijulii până în punctul în care îi afectează libertatea copilului. Acestea se mai numesc şi mame sufocante şi prin comportamentul lor îi ţin pe cei mici cât mai aproape de ele.  



Nici tatăl nu trebuie scos din context. În perspectiva copilului, tatăl este cea de-a treia persoană care intră în relaţia dintre el şi mamă, este privit ca un intrus şi, în cazurile cele mai întâlnite şi pozitive, ajută la desprinderea de mamă a copilului. Pe de altă parte, o funcţie la fel de importantă este aceea de a o ajuta pe mamă în tot ceea ce face şi mai ales de a o încuraja în demersul educaţional. Atunci când copilul este obraznic la şcoală şi continuă cu acest comportament chiar şi după ce a stat mama de vorbă cu el, este bine ca tatăl să stea de vorbă atât cu soţia, pentru a îi înţelege trăirile, cât şi cu copilul, pentru a gestiona relaţia dintre cei doi. 
 
Efectele pe termenul lung al relaţiei strânse dintre un copil şi părinţii săi sunt printre altele teama faţă de persoane cu autoritate, căutarea foarte mult a aprobării înaintea de diferite activităţi, incapacitatea de a sta singur şi/sau departe de casă, relaţii foarte dependente cu persoana iubită şi se poate ajunge până la probleme de natură sexuală, toate acestea în contextul atacurilor de panică, anxietăţilor sau a fobiilor.
 
Un exemplu foarte des întâlnit este acela al mamelor care, din cauza mariajului defectuos, din cauza nemulţumirilor pe care le are faţă de soţ, se ataşează foarte tare de copil şi, pe lângă tandreţea şi grija exagerate, apare şi îngrădirea libertăţii copilului. Pus în această situaţie, soţul poate deveni gelos pe relaţia dintre cei doi şi totul poate duce la un divorţ. De aici, sufocarea mamei poate fi şi mai accentuată şi îl poate considera pe copil la fel ca pe un partener, trasându-i sarcini şi responsabilităţi mult prea dificile pentru vârsta lui. 
 
Noi, ca părinţi, avem dorinţa şi datoria de a-l educa pe copil astfel încât să devină mult mai bun decât am fost noi şi acest lucru necesită o atenţie permanentă. În momentul în care copilul este mic şi doreşte să exploreze, trebuie să îl încurajăm să o facă. Dacă în acest demers produce pagube sau este deranjant, trebuie să îi punem limite şi să îi explicăm că unele lucruri sunt greşite, dar toate acestea într-o atmosferă de calm, fără ţipete şi mai ales fără violenţă.
 
Crescând, în momentul în care iese cu prietenii la joacă, el are nevoie de momente în care să se considere singur, să îşi testeze limitele, să petreacă timp cu persoane de vârsta lui, ştiind că poate oricând să meargă acasă cu încredere, pentru că există cel puţin o persoană care îl va aştepta. Nevoia de intimitate creşte odată cu vârsta şi este bine să ne schimbăm şi noi cerinţele în funcţie de nevoile celorlalţi. 
 
Tiberiu Seeberger, psihoterapeut psihanalist în formare

Tel.: 0761517763