Prima pagină Stiinta

Cum ajungem să uităm de noi?

Redactia Descopera.ro | 08.04.2017 | ● Vizualizări: 835

În epoca modernă, devine tot mai uşor să uiţi de tine, de nevoile tale, să fii observator al propriilor stări şi trăiri. Internetul, telefonia, televizorul, revistele, emisiunile şi toate distracţiile exterioare ne mută atenţia din interiorul nostru, către ceea ce se întâmplă în afara noastră.

Este adevărat, este tentant şi uşor să te pierzi în numeroasele variante de divertisment, amuzament, care pot fi captivante, chiar adictive în unele cazuri.

Şi da, poate părea antrenant, poate chiar relaxant, să te pierzi cu orele în faţa unui ecran, urmărind o emisiune, un serial, analizând cu toată curiozitatea ce mai mănâncă azi vecinul de la 6 care tocmai a postat o poză cu cina sa… Te prinde, într-adevăr. Şi uneori nu e neapărat un lucru rău, ci poate fi benefică o astfel de relaxare, o detaşare de la propriile probleme.



Cu toate acestea, psihologul Andra Tănăsescu afirmă că beneficiile pierderii sinelui în lumea exterioară, prin mutarea focusului din interior spre exterior, sunt mai puţine decât problemele pe care le cauzează acest lucru. În opinia specialistului, o situaţie de viaţa este interpretată de sinele nostru în 3 etape distincte – intepretare primară, bazată pe experienţe din trecut, emoţiile asociate şi tipul de comportament corespunzător, iar din cauza uitării de sine, ajungem de cele mai multe ori să avem discrepanţe majore între cele 3 etape şi să acţionăm nepotrivit, chiar periculos pentru relaţiile noastre, pentru sănătatea noastră etc.
Etapa 1: Interpretarea primară, bazată pe experienţa trecutului
“Să vorbim puţin despre emoţii, trăiri şi ce nasc acestea în fiinţa noastră. Să ne gândim la o situaţie de viaţă, pe care o putem întâlni fiecare dintre noi, să spunem situaţia X. Dacă ar fi să privim totul ca pe un sistem cu un proces foarte bine pus la punct, mai întâi apare un gând, fulgerător, de câteva miimi de secundă. Acest gând reprezintă interpretarea primară despre situaţia X cu care ne întâlnim la un moment dat, interpretare ce se bazează pe experienţele trecute. Această etapă are loc, de cele mai multe ori, aproape insesizabil, fiind mai degrabă o reacţie inconştientă, spontană”, declară psihologul Andra Tănăsescu (foto).
Etapa 2: Declanşăm emoţia asociată cu interpretarea atribuită situaţiei
“A doua etapă vine atunci când, odată oferită o semnificaţie situaţiei X, se declanşează emoţia pe care o  asociem cu interpretarea atribuită situaţiei. Spre exemplu, dacă interpretez situaţia cu care mă confrunt ca fiind periculoasă, această va declanşa frica şi o stare de alertă, de panică sau de prudenţă. De cele mai multe ori, modul în care percepem şi ne direcţionăm gândurile pe care le formulăm despre un anumit eveniment, determină calitatea şi nuanţa emoţiilor care se declanşează în noi. În funcţie de tipul nostru de gândire, declanşăm un set sau altul de emoţii, care pregătesc următoarea etapă firească”, afirmă psihologul Andra Tănăsescu.
Etapa 3: Emoţia determină un anumit tip de comportament
“În momentul în  care s-a declanşat o emoţie (sau un cumul de emoţii), acestea determină un anumit tip de comportament, un tip de atitudine sau reacţie în contextul dat. În funcţie de interpretarea pe care o dăm evenimentului (situaţia X), reacţia pe care o avem poate fi sau nu potrivită contextului. Trăiesc o senzaţie de frică, adopt un comportament specific fricii: fug, mă apăr, strig după ajutor etc.”, este de părere psihologul Andra Tănăsescu.
Cum ajungem să uităm de noi?
“În tot acest mecanism, mai devreme ajungem să uităm de noi. Dacă este să avem  în vedere acest traseu aparent simplu, de la stimul, la gând, la emoţie, până la reacţie, întrebarea firească este cum ne poate afecta această deconectare de la sine în astfel de momente? Şi chiar mai important, care sunt consecinţele uitării de sine, în astfel de contexte? În momentul în care mă deconectez de la mine, mă deconectez de la esenţa mea, de la simţirea mea autentică. Astfel, pierd contactul cu adevăratele mele trăiri şi nevoi din acel moment. Prin această pierdere, îmi ... pierd „controlul” asupra propriei persoane şi îmi pierd autenticitatea. Una dintre consecinţe o reprezintă riscul unei reacţii complet nepotrivite într-un anumit context, care poate duce la dezechilibre sau conflicte în plan profesional sau personal. Mai mult decât atât, pe lângă faptul că poate afecta calitatea vieţii şi a relaţiilor, există riscul ca acele emoţii gestionate incorect să ducă la probleme de sănătate, ajungând să se manifeste în planul fizic fără ca noi să realizăm ce se întâmplă. Atunci când corpul începe să ne „vorbească”, înseamnă că deja toate emoţiile neprocesate sau direcţionate greşit au ajuns să se manifeste în planul fizic, cerând validarea şi recunoaşterea existenţei lor. Din cauza uitării de sine, sunt suficient de multe persoane care în interpretează greşit o situaţie de fapt – spre exemplu, de frică, nu o confruntă cu o experienţă traumatizantă din trecut, generează emoţii de curaj, în loc să simtă frică, şi adoptă un tip de comportament iresponsabil pentru pericolul ce-l paşte”, conchide psihologul Andra Tănăsescu. 
 
Andra Tănăsescu, vicepreşedinte al Asociaţiei ”Generaţia Iubire” şi al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică INLPSI, este Psiholog, Trainer NLP şi Consultant Panorama Socială.
Tag-uri: uitam | noi | sine | nevi | oameni | uitare

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI