Cum va muri Soarele? Un nou studiu rezolvă una dintre cele mai mari enigme ale cosmologiei
This browser does not support the video element.
O nebuloasă planetară reprezintă rămăşiţele stratului exterior de gaz al unei stele. Radiaţiile de la miezul stelar, acum expus, aprinde gazul care se dilată, creând „nori” spectaculoşi care pot fi văzuţi cu ajutorul telescoapelor, scrie Science News.
Astronomii au crezut că masa unei stele dictează tipul de nebuloasă produsă, cu stele mai masive care creează nebuloase mai luminoase, iar stele cu masă mai mică, precum Soarele, produc nebuloase prea mici pentru a fi observate dintr-o altă galaxie.
Totuşi, ideea de mai sus nu s-a potrivit cu observaţiile: cele mai luminoase nebuloase din galaxiile eliptice mai vechi – despre care se crede că au numai stele cu masă mică – sunt la fel de luminoase ca cele din galaxiile mai tinere, care conţin şi stele masive.
Acum, astrofizicianul Albert Zijlstra de la Universitatea Manchester din Anglia, împreună cu colegii săi, au simulat formarea nebuloaselor planetare bazată pe o nouă teorie a evoluţiei stelare. Conform precizărilor astronomului Christophe Morisset de la National Autonomous University of Mexico, această teorie spune că după ce stelele mai mici şi-au lepădat învelişul, miezul lor s-a încălzit mai rapid decât se credea înainte, ceea ce înseamnă că acesta a emis o cantitate mai mare de radiaţii în nebuloasă înconjurătoare, înainte ca gazul să se îndepărteze prea mult, ducând în ultimă instanţă la o nebuloasă mai luminoasă.
Simulările au arătat că stelele cu mase de la 1,1 la 3 mase solare produc nebuloase cu luminozităţi similare. Rezultatul poate explica de ce nebuloasele găsite în galaxii cu stele care au vârste de 7 miliarde de ani pot fi la fel de luminoase precum cele care au un miliard de ani.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Ceva este în neregulă cu Soarele, iar consecinţele pot fi dezastruoase