Home » Știință » Aceasta este prima simulare în realitate virtuală a găurii negre din galaxia noastră

Aceasta este prima simulare în realitate virtuală a găurii negre din galaxia noastră

Publicat: 21.11.2018
Gaura neagră din centrul Căii Lactee a putut fi vizualizată în realitate virtuală pentru prima oară.

Cercetătorii din cadrul universităţilor Radbound din Olanda şi Goethe din Germania au utilizat modele astrofizice ale lui Sagittarius A* pentru a crea o serie de imagini amplasate ulterior în cadrul unui simulator de realitate virtuală în 360 de grade. Conform Phys, autorii lucrării susţin că simulatorul de realitate virtuală poate ajuta la studierea găurilor negre.

„Simulatorul nostru de realitate virtuală creează una dintre cele mai realistice perspective ale mediului din jurul unei găuri negre, fapt ce ne va ajuta să înţelegem mai bine modul în care se comportă aceste structuri. Călătoria în interiorul unei găuri negre este momentan imposibilă, aşadar un mediu de realitate virtuală precum acesta ne ajută să aflăm mai multe informaţii privind aceste sisteme”, a declarat Jordy Davelaar, autor al studiului.

Autorii au adăugat faptul că astfel de simulatoare pot încuraja publicul şi copii să devină interesaţi de astrofizică.

„Toţi avem în mintea noastră o imagine a modului în care arată o gură neagră, dar ştiinţa a progresat şi acum avem o reprezentare mai clară a faptului că ele sunt mult mai diferite decât credeam anterior. Noile imagini sunt doar începutul”, a declarat Haino Falcke, profesor al Universităţii Radbound.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Cum se formează o gaură neagră?

Ce se întâmplă dacă eşti atras într-o gaură neagră?

Găurile negre supermasive se dezvoltă mult mai repede decât galaxiile care le găzduiesc

TON 618, cea mai mare gaură neagră descoperită până acum

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Erbicidarea culturilor în luna mai – ghid complet (P)
Erbicidarea culturilor în luna mai – ghid complet (P)
O proteză dentară rară din secolul al XIX-lea, purtată de o persoană avută, a fost găsită în Portugalia
O proteză dentară rară din secolul al XIX-lea, purtată de o persoană avută, a fost găsită în Portugalia
Cercetătorii au detectat o structură uriașă care alimentează viitorul fenomen El Niño
Cercetătorii au detectat o structură uriașă care alimentează viitorul fenomen El Niño
Bere veche de 2.300 de ani, găsită într-un mormânt din nordul Chinei
Bere veche de 2.300 de ani, găsită într-un mormânt din nordul Chinei
Povestea lui Thierry Hermès: De la hamuri pentru cai la unul dintre cele mai faimoase branduri de lux din lume
Povestea lui Thierry Hermès: De la hamuri pentru cai la unul dintre cele mai faimoase branduri de lux din lume
Ce se întâmplă cu memoria atunci când mâncăm prea mult zahăr?
Ce se întâmplă cu memoria atunci când mâncăm prea mult zahăr?
Țara care are mai puțin de 5% fumători zilnici, dar consumul de nicotină rămâne ridicat
Țara care are mai puțin de 5% fumători zilnici, dar consumul de nicotină rămâne ridicat
Test de cultură generală. De ce turcii fac cafea la nisip?
Test de cultură generală. De ce turcii fac cafea la nisip?
Cel mai comun tip de planetă din galaxie s-ar putea să nu semene deloc cu Pământul
Cel mai comun tip de planetă din galaxie s-ar putea să nu semene deloc cu Pământul
Cum ne afectează statul pe scaun ore în șir, chiar dacă facem sport regulat?
Cum ne afectează statul pe scaun ore în șir, chiar dacă facem sport regulat?
De ce un accident de mașină este mai periculos pentru femei decât pentru bărbați?
De ce un accident de mașină este mai periculos pentru femei decât pentru bărbați?
Unul dintre cele mai cunoscute orașe din Statele Unite, înghițit de ape în următorii ani
Unul dintre cele mai cunoscute orașe din Statele Unite, înghițit de ape în următorii ani
A reuşit ce niciun alt domnitor român nu izbutise până atunci. Momentul care a marcat pentru totdeauna istoria României
A reuşit ce niciun alt domnitor român nu izbutise până atunci. Momentul care a marcat pentru totdeauna istoria României
„Magnifica Humanitas”, manifestul Papei Leon despre impactul Inteligenței Artificiale
„Magnifica Humanitas”, manifestul Papei Leon despre impactul Inteligenței Artificiale
Ferrari a dezvăluit primul său model complet electric
Ferrari a dezvăluit primul său model complet electric
Deși este printre liderii europeni la viță-de-vie, România nu reușește să exporte vin
Deși este printre liderii europeni la viță-de-vie, România nu reușește să exporte vin
Cum să economisești bani fără să-ți schimbi prea mult stilul de viață?
Cum să economisești bani fără să-ți schimbi prea mult stilul de viață?
Psihologii explică de ce oamenii simt nevoia să se filmeze și să-și facă poze în continuu
Psihologii explică de ce oamenii simt nevoia să se filmeze și să-și facă poze în continuu