Activitatea neuronală excesivă corelată cu o scădere a speranţei de viaţă

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Un studiu recent care a colectat date de la creieri umani, ai şoriceilor şi ai viermilor a ajuns la concluzia că activitatea neuronală excesivă este răspunzătoare de o scădere a longevităţii şi că o „relaxare” a acesteia poate duce la creşterea speranţei de viaţă,  notează Medicalxpress.

Acest studiu oferă primele dovezi în sprijinul teoriilor care sugerau că există o legătură între activitatea neuronală şi longevitate. „Un aspect intrigant al descoperirilor noastre este că ceva la fel de tranzitoriu precum starea de activitate a circuitelor neuronale ar putea avea consecinţe atât de îndelungate pentru fiziologie şi durata de viaţă”, explică Bruce Yankner, autor al studiului şi profesor de genetică al Facultăţii de Medicină a Universităţii Havard.

Oamenii de ştiinţă definesc activitatea neuronală ca fiind semnalele electrice care apar şi sunt transmise în creier şi spre acesta. În aceste condiţii, o activitate excesivă poate lua forme multiple: de la spasmele musculare, la schimbarea stării de spirit sau simpla trecere de la un gând la altul. În acest moment, oamenii de ştiinţă nu au stabilit cu exactitate dacă şi în ce proporţie gândurile, personalitatea sau comportamentul unei persoane îi afectează longevitatea.

Cercetătorii sunt de părere că variaţiile activităţii neuronale pot avea cauze genetice dar şi de mediu, ceea ce deschide perspectiva folosirii acestor descoperiri în vederea identificării unor noi forme de mediaţie şi terapie pentru maladiile neurodegenerative.

În cadrul acestui studiu, oamenii de ştiinţă au urmărit modul în care diferite gene se manifestă sau nu în cazul diferitelor mostre de material genetic donat de către persoane care au murit între 60 şi 100 de ani. Analizele au relevat că persoanele care au murit după 85 de ani prezentau mai puţine gene care joacă un rol în excitarea neuronală.

În spatele acestei corelaţii se află proteina REST, care suprimă activitatea genelor implicate în excitarea neuronală, cum ar fi canalele ionice, receptorii neurotransmiţătorilor şi componentele structurale ale sinapselor.

„Acum avem destui oameni înscrişi în aceste studii pentru a împărţi îmbătrânirea populaţiei în subgrupuri genetice, a spus Yankner. „Această informaţie este de nepreţuit şi arată de ce este atât de important să susţinem viitorul geneticii umane”, a mai adăugat acesta.

Studiul citat a fost publicat în jurnalul Nature.

Citeşte şi: