Experimentul picăturii de smoală. O evoluție lentă care are loc de aproape un secol

Credit foto: University of Queensland Physics Museum

În 1927 profesorul Thomas Parnell a vrut să demonstreze proprietățile neobișnuite ale smoalei.

Smoala este un nume care acoperă o gamă mai largă de materiale care sunt folosite în viața de zi cu zi și peste care avem tendința de a le ignora. În 1927, profesorul Thomas Parnell a gândit un experiment prin care să demonstreze calitățile neobișnuite ale acestor materiale, notează Atlas Obscura.

Cercetătorul a ales pentru experimentul său bitumul, un material folosit în construcția străzilor. la temperatura camerei acesta pare a fi un solid care poate fi distrus prin aplicarea unei forțe mecanice. Profesorul avea însă o teorie diferită, bitumul este, în realitate, un lichid foarte vâscos.

Un experiment extrem de lung

Pentru a-și dovedi teoria, profesorul Thomas Parnell a decis să creeze un experiment care să care să pună în evidență vâscozitatea bitumului. Astfel, el a topit bitum și la pus într-un flacon sigilat.

Trebuie să precizăm faptul că în cadrul acestui experiment răbdarea joacă un rol extrem de important și din această cauză, Parnell a așteptat trei ani până a desigilat flaconul. Această parte a studiului a fost realizată în 1930, iar de atunci, bitumul se află sub un clopot de sticlă, suspendat la câțiva centimetri de un pahar.

Thomas Parnell a murit în anul 1948 și în timpul vieții sale acesta a reușit să vadă formându-se și căzând în pahar doar două picături de bitum, în 1938 și în 1947.

În prezent, conform site-ului Universității Queensland, Australia, unde se desfășoară experimentul, au căzut doar nouă picături și urmează o veghe de aproximativ zece ani până la formarea și căderea celei de a zece picături de bitum.

Experimentul picăturii de smoală a reușit să intre în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai lung experiment de laborator din lume. Acesta a reușit să demonstreze faptul că bitumul are o vâscozitate de 230 de miliarde de ori mai mare decât cea a apei.

Cercetătorii sunt de părere că materialul rămas în flacon ar putea asigura cel puțin încă 100 de ani de funcționare a acestui experiment.