Urmele vieții de pe Marte s-ar afla la o adâncime mai mare decât pot săpa roverele

La începutul anului, NASA a anunțat că roverul său Perseverance a descoperit molecule organice pe Marte prin străpungerea cu un laser a mostrelor colectate în craterul Jezero, adăugându-se astfel descoperirilor făcute de roverul Curiosity în 2018.

Însă descoperirile de molecule organice de pe suprafața marțiană făcute de Curiosity și Perseverance ar putea fi doar vârful icebergului.

• Musculițele care zboară în jurul fructelor nu sunt muște de fructe. Cum să scăpăm de ele?
• Teama de incertitudine: când devine toxică pentru sănătatea mintală?

Potrivit unui articol publicat recent în Science Advances, o echipă care lucrează cu sistemul EXPOSE-R2 al Agenției Spațiale Europene de pe Stația Spațială Internațională a descoperit că tehnica folosită de Perseverance ar putea avea probleme în a găsi molecule de viață. După ce a expus tipurile de molecule organice cel mai ușor de detectat prin această tehnică – cunoscută sub numele de spectroscopie Raman, după numele fizicianului indian C.V. Raman, care a descoperit-o în urmă cu aproape un secol – pe un Marte simulat pe orbita Pământului, s-a observat că doar câteva urme de viață au rămas la suprafață.

Dar ar putea exista o mină de aur pentru astrobiologi sub roțile roverelor – doar că nu au reușit să sape suficient de adânc pentru a ajunge la ea.

Roverul Perseverance a descoperit molecule organice pe Marte

Perseverance și alte sonde marțiene folosesc o întreagă suită de instrumente pentru a detecta prezența moleculelor organice în regolit. Spectroscopia Raman se bazează pe iluminarea unui eșantion cu un laser, apoi pe observarea modului în care lumina este împrăștiată de vibrația legăturilor dintre atomii din sistemul unei molecule.

Acest sistem servește două scopuri pe sonde precum Perseverance: să analizeze compoziția mineralelor din regolitul marțian și să vadă dacă poate depista orice reziduu organic pe parcurs.

Experimentul echipei a testat cât timp ar putea supraviețui moleculele organice într-un mediu precum cel marțian, luând mostre din șapte molecule organice despre care au crezut că ar avea cele mai mari șanse de a se asemăna cu ceea ce ar avea nevoie viața marțiană, amestecându-le în murdărie marțiană simulată și sigilându-le cu o atmosferă asemănătoare celei marțiene.

,,Dacă viața marțiană a evoluat, acestea – sau unele structuri similare – ar juca un rol semnificativ în viața marțiană”, a spus liderul echipei și astrobiologul Mickael Baqué.

O întreagă suită de instrumente pentru a depista viața pe Marte

Apoi, totul a fost legat de exteriorul Stației Spațiale Internaționale timp de 469 de zile.

După aproape șaisprezece luni, doar trei dintre cele șapte erau ușor detectabile prin spectroscopie: clorofilina, quercetina și melanina. Celelalte patru – betacaroten, naringenină, celuloză și chitină (care căptușește celulele ciupercilor) au fost mult mai greu de detectat. Chiar și cele mai rezistente molecule erau doar la jumătate din frecvența pe care o aveau atunci când au fost expuse pentru prima dată.

Dacă biomoleculele încep să se descompună rapid în urma expunerii la radiațiile solare prin intermediul atmosferei marțiene subțiri (și a lipsei câmpului magnetic), acest lucru înseamnă că suprafața ar putea să nu fie un loc foarte fructuos pentru a căuta urme de viață marțiană. Dar probele care au fost protejate de radiațiile ultraviolete au prezentat puține schimbări – astfel că cel mai bun loc pentru a căuta ar putea fi la câțiva metri sub roțile lui Perseverance.

Ce au descoperit roverele până acum?

Deși Curiosity și Perseverance au avut un oarecare succes în găsirea de molecule organice pe suprafața marțiană afectată de radiații, acest experiment confirmă faptul că cel mai bun loc pentru a căuta urme de viață se află mult sub nisipuri. ,,Am putut detecta în continuare foarte puține molecule la suprafață”, spune Bacqué, dar ,,acestea sunt mult mai bine conservate atunci când sunt protejate de UV chiar sub suprafață”.

Acest lucru nu este neașteptat – misiunile către Marte fac deja tot posibilul să sape sub suprafață. Dar chiar și Perseverance nu poate săpa decât câțiva centimetri sub suprafață, unde moleculele organice sunt încă vulnerabile la descompunerea în timp.

Semnele de viață marțiană ar trebui să rămână intacte pe perioade de timp geologice care sunt greu de înțeles, cu atât mai puțin de reprodus experimental. Chiar și experimente precum EXPOSE-R2, notează Bacqué, nu sunt capabile să se apropie de intervalele de timp vaste și, ei bine, de expunerile potențialelor biomolecule marțiene. ,,Dacă le expunem un an în jurul Pământului, nu este același lucru cu trei miliarde de ani pe Marte”.

Roverul Rosalind Franklin și capacitățile sale

Pentru a încerca să obțină o asemănare a acestei expuneri, experimentele complementare se concentrează pe fixarea moleculelor organice în acceleratoare de particule de înaltă energie.

Roverul Rosalind Franklin al Agenției Spațiale Europene a fost proiectat pentru a putea fora la doi metri sub suprafața marțiană pentru a căuta semne de viață ascunse, la o distanță mult mai mică decât raza de acțiune a radiațiilor ionizante, scrie Inverse.

Dar roverul – parte a unei misiuni comune europene-ruse care urma să fie lansată luna aceasta, cu o dată de aterizare la 10 iunie 2023 – a fost suspendat după ce ESA a votat suspendarea și apoi încetarea misiunii în luna iulie a acestui an, ca urmare a invaziei rusești în Ucraina. Probabil că Rosalind Franklin nu va ajunge pe Marte până cel puțin în 2028, deoarece ESA va trebui să construiască un nou modul de aterizare și să găsească o altă cale de a ajunge pe Marte.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Este Pluto o planetă? Unii cercetători consideră că este „mai dinamic decât Marte”

Experimentul MOXIE produce cu succes oxigen pe Marte

Roverul Perseverance, la un pas de a afla dacă a existat cu adevărat apă pe Marte

O hartă ne dezvăluie unde putem găsi apă pe Marte