„Omul de pe Lună” este cu 200 de milioane de ani mai bătrân decât s-a crezut inițial

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Oamenii de știință „au dat înapoi ceasul” pentru craterele de pe Lună, fapt ce înseamnă că regiuni din suprafața selenară – așa cum sunt descrise în povestea pentru copii „Omul de pe Lună” – sunt cu 200 de milioane de ani mai vechi decât era crezut inițial.

Cercetătorii din Norvegia și Franța au descoperit o modalitate de a coordona și recalibra două sisteme aflate în conflict pentru datarea suprafeței Lunii. Noua metodă de evaluare arată că zone vaste din scoarța selenară sunt cu 200 de milioane de ani mai vechi decât era considerat inițial, fapt ce permite savanților să clarifice secvența evenimentelor din evoluția satelitului nostru natural.

Luna este astăzi destul de inactivă din punct de vedere geologic, ceea ce înseamnă că toate craterele de la asteroizii și cometele ce au bombardat Luna de-a lungul timpului nu s-au erodat. Pământul a fost supus unui bombardament similar, însă toate schimbările de la suprafața terestră au reușit să ascundă aceste impacturi.

Cum ar fi arătat Pământul fără plăcile tectonice?

Descoperirea a fost prezentată la Conferința Goldschmidt pentru Geochimie din Lyon, Franța, de către profesorul Stephanie Werner de la Centrul pentru Locuibilitatea Planetară din cadrul Universității din Oslo, Norvegia.

„Semnele acestor impacturi de pe Lună dezvăluie cum ar fi arătat Pământul fără învolburarea geologică a plăcilor tectonice. Noi am arătat că regiuni vaste din scoarța selenară sunt cu 200 de milioane de ani mai vechi decât era crezut inițial”, a spus Werner.

„Putem reseta vârsta suprafeței selenare cu 200 de milioane de ani”

Cercetătorii știu de ceva timp că modelul standard de măsurare a vârstei suprafeței Lunii – proces cunoscut drept numărare de cratere (crater counting) – oferea rezultate destul de diferite față de cele observate de pe urma analizării rocilor colectate de misiunile Apollo, în special pentru zonele mai luminoase de pe Lună, așa-numitele „ținuturi înalte” (Highlands).

„Am decis că trebuie să reconciliem aceste diferențe, iar asta a însemnat corelarea în mod individual a mostrelor Apollo la numărul de cratere – altfel spus, resetarea ceasului craterelor. Am corelat, de asemenea, cu datele spectroscopice de la diverse misiuni selenare, în special misiunea indiană Chandrayaan-1, pentru a ne asigura că mostrele Apollo aparțin suprafeței în care am numărat cratere. A fost un mare efort; am început acest proiect în 2014. Am descoperit că astfel am putut rezolva discrepanța și putem reseta vârsta suprafeței selenare cu 200 de milioane de ani”, a adăugat Werner.

Noul sistem de datare schimbă vârsta tuturor zonelor de pe suprafața Lunii

Spre exemplu, vârsta Bazinului Imbrium, umplut cu „o mare selenară”, Marea Imbrium (vizibilă în partea stângă de sus a Lunii), creată probabil în urma coliziunii cu un asteroid de mărimea Siciliei, are o vechime cuprinsă între 3,9 și 4,1 miliarde de ani. Cercetătorii insistă că asta nu schimbă estimările despre vârsta Lunii, doar estimările pentru suprafața sa. Noul sistem de datare schimbă vârsta tuturor zonelor de pe suprafața satelitului – nu în mod uniform, doar cele mai vechi zone.

Profesorul Werner a transmis că „asta este o diferență importantă”, potrivit EurekAlert.

Activitatea vulcanică a format Omul de pe Lună

„Ne permite să dăm înapoi timpul până la o perioadă de bombardamente intense, despre care știm că a avut loc înaintea de activitatea vulcanică ce a format Omul de pe Lună. Având în vedere tot ce s-a întâmplat pe Lună, Pământul a suferit cel mai probabil de pe urma acestor bombardamente”, a subliniat Werner.

„Luna oferă dovezi unice despre bombardamentele de la începutul istoriei. Am avut trei misiuni de colectare de mostre de succes (Apollo, Luna, and Chang’e). Prin combinarea celor mai noi observații spațiale cu evenimentele de impact dezvăluite de rocile lunare, profesorul Werner și colegii săi au resetat cu mult datarea pentru bombardamente”, a spus profesorul Audrey Bouvier, de la Universitatea Bayreuth din Germania, care nu a fost implicat în proiect.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Test de cultură generală. De ce nu ne-am mai întors pe Lună?

Cercetătorul care a aflat că este alergic la Lună, abia după ce a pășit pe suprafața selenară

NASA crede că există viață pe Lună, mai ales în craterele de la polul sudic

Pământul are „o nouă Lună”? Obiectul există cel puțin din anul 100 î.Hr.