Gerard Peter Kuiper, pionier în explorarea Sistemului Solar. Părintele științei planetare moderne

Cosmosul nu a încetat niciodată să-i uimească pe oameni, mulți dintre ei transformându-și pasiunea pentru orizonturile fără limită într-o adevărată muncă de cercetare de o viață. Printre acești pasionați s-a aflat și Gerard Peter Kuiper, a cărui curiozitate neobosită l-a împins să deslușească misterele universului, dedicându-se carierei sale până în ultima zi a vieții.

Kuiper a descoperit doi sateliți naturali ai planetelor din Sistemul Solar: Miranda, satelitul lui Uranus și Nereid, satelitul lui Neptun. A descoperit că atmosfera marțiană este formată și din dioxid de carbon. În 1994 a descoperit existența în atmosfera satelitului planetei Saturn, Titan, a metanului înghețat (1.4% CH₄).

• Cea mai veche baterie funcționează neîntrerupt de peste 180 de ani
• Cum recunoști un psihopat după mișcările capului

În anii 1960, Kuiper a ajutat la identificarea mai multor situri lunare în cadrul programului Apollo. Kuiper a descoperit, de asemenea, câteva sisteme binare solare care au fost denumite cu numărul lui Kuiper, identificator ca steaua KUI 79.

Olandezul astronom

Gerard Peter Kuiper, un astronom vizionar și om de știință planetar, s-a născut la 7 decembrie 1905, în Harenkarspel, un mic sat din provincia Olanda de Nord, Țările de Jos, fascinația lui Gerard Kuiper pentru cosmos manifestându-se, așa cum a fost cazul multor oameni de știință, încă de la o vârstă fragedă. Mai târziu, Kuiper a aprofundat cunoștințele în domeniu urmând studiile Facultății de Astronomie din cadrul Universității din Leiden, de unde a obținut și o diplomă de doctorat în astronomie și fizică.

La acea vreme, Universitatea din Leiden deținea un departament de astronomie puternic, iar Kuiper a avut posibilitatea de a lucra cu mentori bine cunoscuți, precum și cu studenți care mai târziu au devenit renumiți în domeniul astronomiei. S-a împrietenit cu colegii Bart Bok și Pieter Oosterhoff, iar unii dintre mentorii săi au fost Antonie Pannekoek, Willem de Sitter, Jan Woltjer, Jan Oort, fizicianul Paul Ehrenfest și coordonatorul diplomei sale de doctorat Ejnar Hertzsprung.  Sub îndrumarea acestora, Kuiper a dezvoltat o pasiune profundă pentru astronomie și a început să își concentreze studiile asupra științei planetare și a mecanicii celeste.

Viața din SUA

Dar călătoria lui Kuiper spre eminența științifică a început atunci când s-a mutat în Statele Unite în 1933 pentru a lucra la Observatorul Lick din California. Acolo și-a perfecționat abilitățile în domeniul spectroscopiei, studiul interacțiunii dintre lumină și materie, care avea să devină esențial pentru descoperirile sale viitoare. Doi ani mai târziu, Kuiper s-a alăturat Observatorului de la Harvard College, iar în 1937 s-a mutat la Observatorul Yerkes al Universității din Chicago, unde și-a păstrat afilierea principală până în 1960.

(În iunie 1936, Kuiper s-a căsătorit cu Sarah Fuller, pe care a cunoscut-o în perioada în care lucra la Observatorul Colegiului Harvard, cuplul devenind părinții a doi copii. Familia Sarhei donase terenul din Harvard, Massachusetts, pe care Universitatea Harvard și-a amplasat Observatorul Oak Ridge. În 1937, Kuiper a devenit cetățean american)

Anii 1940 au marcat un punct de cotitură în cariera lui Kuiper, care și-a îndreptat atenția către știința planetară, studiind îndeaproape natura corpurilor cerești din Sistemul Solar. În calitate de fondator și director al Observatorului McDonald al Observatorului Yerkes din Texas, Kuiper a condus numeroase studii revoluționare despre Lună, planete și comete.

A descoperit mai multe corpuri cerești, inclusiv Centura Kuiper, o regiune dincolo de orbita lui Neptun care conține nenumărate corpuri mici de gheață, descoperire care a dus la dezvoltarea unor teorii privind formarea Sistemului Solar și existența altor sisteme planetare.

(Centura Kuiper este descrisă ca fiind un disc circumstelar din Sistemul Solar exterior care se întinde de la orbita lui Neptun, la 30 de unități astronomice, până la aproximativ 50 UA de Soare. Este asemănătoare centurii de asteroizi, dar este mult mai mare – de 20 de ori mai largă și de 20-200 de ori mai masivă.)

Dar pe lângă Centura Kuiper, Kuiper a descoperit și numeroase comete, cum ar fi cometa Kuiper-Giovanni-Ricciardi, prima cometă observată cu o orbită neperiodică, munca sa asupra cometelor contribuind la aprofundarea înțelegerii compoziției și originii acestora.

Kuiper a dezvăluit prezența compușilor de hidrocarburi în atmosfera lui Titan, rezoluționând înțelegerea cu privire la lunile din Sistemul Solar.

A susținut înființarea NASA și a programelor ulterioare ale acesteia. În calitate de membru fondator al Laboratorului Lunar și Planetar de la Universitatea din Arizona, Kuiper a promovat în mod activ studiul științei planetare și explorarea Lunii și a altor corpuri cerești.

Viziunea sa îndrăzneață și dedicarea pentru promovarea colaborării științifice au determinat înființarea Premiului Kuiper, acordat anual pentru a recunoaște contribuțiile remarcabile în domeniul științei planetare.

Gerard Peter Kuiper a murit la data de 23 December, 1973, la vârsta de 68 de ani, în urma unui atac de cord, în timp ce se afla în vacanță în Mexico City împreună cu soția lui, Sarah Fuller.

În 1975, Kuiper a fost onorat postum de către NASA pentru munca sa de pionierat în dezvoltarea astronomiei în infraroșu. NASA a numit telescopul său aeropurtat în infraroșu „Kuiper Airborne Observatory”.

Kuiper a lăsat o moștenire și prin implicarea în realizarea a două lucrări enciclopedice de astronomie. A fost editorul enciclopediei în patru volume intitulată „Sistemul solar”, finalizată în perioada 1953-1958, iar mai târziu a fost editorul enciclopediei în nouă volume intitulată „Stele și sisteme stelare”, finalizată în perioada 1960-1968.

În timp ce sărbătorim viața și realizările lui Gerard Peter Kuiper, ni se reamintește că stelele, planetele și lunile care împodobesc cerul nostru nocturn nu sunt entități îndepărtate și detașate, ci mai degrabă lumi captivante și tangibile, pline de minuni care așteaptă să fie descoperite. Moștenirea sa ne amintește că călătoria noastră în cosmos este o odisee continuă, alimentată mereu de spiritul de explorare și de setea insațiabilă de cunoaștere.

Pe scurt despre Gerard Peter Kuiper:

• 1947: A prezis corect că dioxidul de carbon este o componentă majoră a atmosferei de pe Marte.
• 1947: A prezis corect că inelele lui Saturn sunt compuse din particule de gheață.
• 1947: A descoperit Miranda, a cincea lună a lui Uranus.
• 1949: A descoperit luna Nereid care orbitează în jurul lui Neptun.
• 1949: A propus o teorie influentă privind originea Sistemului Solar, sugerând că planetele s-au format prin condensarea unui nor mare de gaz în jurul Soarelui.
• 1951: A propus existența a ceea ce astăzi se numește Centura Kuiper, o regiune în formă de disc de obiecte înghețate în afara orbitei lui Neptun, o regiune care produce multe comete.
• 1956: A demonstrat că ghețurile polare ale planetei Marte sunt compuse din apă înghețată și nu din dioxid de carbon, așa cum se presupunea anterior.
• 1964: A prezis cum va fi suprafața Lunii pe care se va putea merge – „ca zăpada care scârțâie”. Acest lucru a fost verificat de astronautul Neil Armstrong în 1969. (science.nasa.gov)

„Kuiper a studiat planetele într-o perioadă în care acestea abia dacă prezentau interes pentru alți astronomi. Dar, cu ajutorul noilor telescoape și instrumente, el a arătat că existau lucruri minunate de descoperit, ceea ce este la fel de adevărat și astăzi ca și atunci”. (Bill McKinnon, profesor de Științe Planetare și ale Pământului la Centrul McDonnel pentru Științe Spațiale, Universitatea Washington”.

„Kuiper a muncit extrem de mult și a cerut aceeași dedicare, devotament și seriozitate din partea tuturor celor din jurul său. Și dacă nu dădeau acest randament, se supăra pe ei. Acest lucru se aplica și studenților. Colegilor din facultate, asociaților tehnici și inginerilor – oricui din jurul lui. Dar, în același timp, avea o latură plină de umor, o latură caldă, o latură personală care, într-un fel, era atrăgătoare”. Dale Cruikshank (astronom și cercetător planetar în cadrul Astrophysics Branch din cadrul NASA Ames Research Center)

„Kuiper a fost unul dintre primii oameni de știință care s-a concentrat aproape exclusiv pe explorarea proprietăților planetelor. Munca sa a pus bazele misiunilor navelor spațiale de la sfârșitul secolului XX și începutul secolului XXI”. (Dr. Richard Binzel, co-investigator New Horizons și profesor la Massachusetts Institute of Technology (MIT).

„Nu era un om cu care să te înțelegi cel mai ușor. Dar le dorea tuturor binele. Nu voi uita niciodată un incident în care un astronom polonez a trebuit să părăsească Polonia pentru că rușii îl urmăreau, sau ceva de genul acesta. A venit în vizită și apoi a trebuit să se întoarcă. Gerard Kuiper a făcut o înțelegere cu el prin care, dacă trimitea o carte poștală colorată, Kuiper avea un post pentru el, un post permanent. Dacă trimitea doar o carte poștală alb-negru, din păcate, asta însemna că nu reușise să îi facă rost de niciun post. Dar Kuiper a muncit foarte mult pentru a-i obține un loc de muncă”.  (George Coyne, preot iezuit și astronom american care a condus Observatorul Vaticanului și grupul de cercetare al acestuia la Universitatea din Arizona din 1978 până în 2006. Din ianuarie 2012 și până la moartea sa, în 2020, a predat la Le Moyne College din Syracuse, New York)

Surse:

https://www.newnetherlandinstitute.org/history-and-heritage/dutch_americans/gerard-peter-kuiper

https://science.nasa.gov/people/gerard-kuiper/

https://www.encyclopedia.com/people/science-and-technology/astronomy-biographies/gerard-peter-kuiper

Vă mai recomandăm să citiți și:

Gian Domenico Cassini, cel mai mare astronom al secolului al XVII-lea, după Kepler

Telescopul Kepler de la NASA a descoperit noi planete chiar și în ultimele sale zile de „viață”

Johannes Kepler, un titan al astronomiei. „Acolo, în strălucitoarea căldură a Soarelui, nu se poate să nu vieţuiască un suflet măreţ”

Charles Messier, omul care a cartografiat cosmosul