Este posibil ca NASA să fi creat accidental prima ploaie de meteori cauzată de om

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Misiunea DART a NASA reprezintă o tehnologie a viitorului transformată în realitate. În 2022, această misiune a demonstrat că este posibil ca oamenii să devieze asteroizi potențial periculoși de pe orbita lor, departe de Pământ. Acest lucru a fost realizat prin ciocnirea unei nave spațiale cu asteroidul Dimorphos, luna asteroidului Didymos, reușind astfel să-i schimbe orbita. Aceasta a fost prima dată când umanitatea a reușit să deplaseze un corp ceresc. Însă această misiune ar fi putut crea și prima ploaie de meteori cauzată de om.

DART a fost un impactor cinetic, o navă spațială de dimensiunea unei mașini care s-a ciocnit cu un asteroid de aproximativ 150 de metri în diametru. Impactul a eliberat bolovani și un nor de resturi care s-au răspândit mult dincolo de perechea de asteroizi. DART a fost însoțit de un CubeSat mic, de la Agenția Spațială Italiană, numit LICIACube, care a observat coliziunea. Noile simulări ale norului de resturi, bazate pe aceste observații, au dezvăluit că Marte și Pământul ar putea primi fragmente din Dimorphos în ceea ce ar putea fi prima ploaie de meteori cauzată de om.

„Unul dintre cele mai interesante rezultate ale simulărilor noastre a fost descoperirea unor traiectorii de lansare din cauza impactului DART asupra Dimorphos, compatibile cu livrarea către Marte. Adică, pe baza observațiilor timpurii ale LICIACube, un mic satelit care a zburat cu DART și s-a separat chiar înainte de coliziune, unele particule (cu viteze de sub 500 m/s) ar putea ajunge pe Marte în aproximativ 13 ani”, a spus dr. Eloy Peña-Asensio, de la Politecnico di Milano (Italia).

„Această descoperire sugerează că viitoarele misiuni de observare pe Marte ar putea avea o șansă reală de a detecta meteoriți produși de impactul DART”, continuă cercetătorul.

Cum s-a aflat că NASA ar fi putut crea prima ploaie de meteori cauzată de om?

Echipa a trebuit să folosească supercalculatoare pentru a realiza aceste simulări, modelând 3 milioane de particule de diferite dimensiuni și la o varietate de viteze și direcții. Particulele care se mișcă cu 500 metri pe secundă (1.802 km/h) vor ajunge pe Marte în mai bine de un deceniu, dar unele mici fragmente din Dimorphos ar putea ajunge pe Pământ în doar șapte ani, iar acestea se mișcă de 3,5 ori mai rapid, notează IFL Science.

„Simulările noastre au arătat că particulele care se mișcă mai repede ar putea ajunge pe Pământ în 7 ani pentru cele cu 1,8 km/s. Totuși, observațiile cu telescoape ale impactului au determinat că particulele la astfel de viteze nu ar fi suficient de mari pentru a produce meteoriți observabili”, a spus dr. Peña-Asensio.

Cu toate acestea, lucrările de simulare nu exclud posibilitatea ca particule mai lente din Dimorphos să ajungă pe Pământ, dar vor avea nevoie de mai mult timp pentru a intra pe orbita planetei noastre și pentru a se transforma în prima ploaie de meteori cauzată de om. Echipa se așteaptă însă ca acești așa-numiți „Dimorphizi” să fie ușor de identificat.

„În orice caz, dacă impactul DART a lansat particule din Dimorphos la viteze suficient de mari pentru a ajunge pe Pământ va fi determinat în deceniile următoare prin campanii de observație a meteoriților. Dacă se va întâmpla, am putea asista la prima ploaie de meteoriți creată de om”, a spus omul de știință.

„Rezultatele noastre sugerează că acești meteoriți, așa-numiții Dimorphizi, vor fi relativ ușor de identificat datorită predicțiilor pe care le oferim în lucrarea noastră. De exemplu, ar apărea în principal în luna mai, ar fi meteoriți care se mișcă lent și ar fi observați în principal din emisfera sudică”, spune el.

De unde se va vedea ploaia de meteori cauzată de NASA?

Așadar, ar fi bine să ne aflăm undeva la sud de ecuator sub un cer întunecat în mai 2055. Deși va dura timp pentru ca această teorie să fie confirmată prin observarea unui meteorit din Dimorphos, aceasta demonstrează importanța CubeSat-urilor în explorarea spațială. Fără LICIACube, nu am fi știut acest lucru. Chiar și la doi ani după misiune, cercetătorii încă lucrează pentru a înțelege întregul set de date.

„Estimarea precisă a dimensiunii și distribuției vitezelor norului de resturi lângă Dimorphos, așa cum a fost observat în imaginile LICIACube, rămâne o întrebare deschisă. Monitorizarea pe termen lung a cozii poate oferi informații despre distribuțiile dimensiunilor care ajung până la zeci de centimetri, în timp ce simulările impactului ajută la rafinarea profilurilor inițiale de viteză ale materialului ejectat”, a spus dr. Stavro Ivanovski, de la INAF-Trieste și profesor adjunct la Universitatea din Trieste (Italia).

„Analiza continuă a echipei LICIACube joacă un rol esențial în îmbunătățirea înțelegerii noastre asupra dinamicii ejectării, a aglomerărilor de praf și a reconstrucției norului”, adaugă acesta.

Studiile recente au oferit o mai bună înțelegere a norului de resturi, în termeni de structură și de viteză. Complexitățile modelării unui astfel de eveniment nu pot fi subestimate, dar echipa LICIACube continuă să accepte provocarea. Există multe activități care vor oferi perspective asupra a ceea ce s-a întâmplat cu Dimorphos. Mai multe informații vor fi oferite de misiunea Hera a Agenției Spațiale Europene, care va fi lansată în octombrie și va ajunge la Didymos în 2026.

Un articol care descrie simulările a fost acceptat pentru publicare în The Planetary Science Journal și este disponibil pe ArXiv.

Vă recomandăm să citiți și:

Un semnal detectat în cea mai mare explozie observată vreodată indică o anihilare totală

Oamenii de știință anunță că au găsit un material-minune pe Lună

Astronomii spun că o stea din Calea Lactee este mai veche decât însuși Universul

Detectare misterioasă de antimaterie pe Stația Spațială Internațională