Home » Știință » Praful de pe Lună este mai puțin toxic decât aerul urban, au descoperit oamenii de știință

Praful de pe Lună este mai puțin toxic decât aerul urban, au descoperit oamenii de știință

Publicat: 25.06.2025

Praful selenar este mai puțin toxic decât aerul urban. Praful selenar s-ar putea să nu fie atât de periculos pentru oameni cum s-a crezut până acum, potrivit unui nou experiment, care arată că poluarea obișnuită de pe o stradă aglomerată este mai toxică decât inhalarea prafului de pe Lună.

„Rezultatele sprijină ideea că este sigur să trimitem din nou oameni pe Lună”, a declarat Brian Oliver, profesor la Universitatea de Tehnologie din Sydney (Australia).

Îngrijorările legate de toxicitatea prafului selenar au apărut în timpul misiunilor Apollo. Praful selenar are sarcină electrostatică, ceea ce îl face să se lipească de costumele astronauților. După ce aceștia se întorceau în modulul selenar în urma unei plimbări pe suprafața Lunii, praful devenea aeropurtat în cabină și era inhalat, ceea ce le provoca probleme respiratorii care dispăreau în aproximativ 24 de ore.

Astronautul Harrison Schmitt, din cadrul misiunii Apollo 17, a descris senzația ca pe un fel de „alergie selenară”, cu ochi iritați, strănut și dureri în gât. Mai mult, la întoarcerea pe Pământ, medicii de zbor ai misiunii Apollo au avut simptome similare după ce au despachetat costumele spațiale. În cazul lor, simptomele se agravau cu fiecare misiune, sugerând că expunerea repetată la praful selenar ar putea crește toxicitatea acestuia.

Se pare că praful selenar este mai puțin toxic decât s-a crezut până acum

Totuși, aceste observații subiective nu oferă o măsură clară a potențialului real de pericol al prafului selenar pentru sănătatea umană. Așa că Michaela Smith, doctorandă în cadrul Grupului de Cercetare Respiratorie al Universității de Tehnologie din Sydney, a decis să afle mai multe.

Smith a efectuat experimente folosind doi „simulanți selenari”, materiale care imită compoziția prafului de pe Lună (deoarece probele reale sunt rare) corespunzători prafului din câmpiile vulcanice întunecate și din regiunile înalte mai vechi ale Lunii. Particulele de simulanți aveau dimensiuni sub 2,5 microni (milionimi de metru), suficient de mici pentru a fi inhalate și a pătrunde în căile respiratorii inferioare. Pentru a simula reacțiile în plămâni, Smith a expus aceste particule la două tipuri de celule pulmonare: bronșice (din partea superioară a plămânilor) și alveolare (din zona inferioară).

Aceleași teste au fost repetate cu particule din aerul poluat colectat de pe o stradă aglomerată din Sydney, pentru a compara efectele prafului selenar cu cele ale poluării urbane. Rezultatele au arătat că, deși forma neregulată și textura aspră pot irita plămânii, praful selenar este mai puțin toxic decât aerul poluat.

O veste bună pentru viitorii astronauți de pe Lună

„E important să facem diferența dintre un iritant fizic și o substanță cu adevărat toxică. Descoperirile noastre sugerează că deși praful selenar poate cauza o iritație imediată a căilor respiratorii, nu pare să reprezinte un risc pentru boli cronice de lungă durată, precum silicoza, cauzată, de exemplu, de expunerea la praf de siliciu pe șantierele de construcții”, a explicat Smith, citată de Space.com.

Această veste este binevenită pentru NASA, care ia în continuare foarte în serios riscurile pentru sănătate asociate cu praful selenar, în contextul pregătirii misiunii Artemis 3, prima care va duce din nou oameni pe suprafața Lunii, după o pauză de peste 50 de ani. Una dintre măsurile planificate este montarea costumelor spațiale în exteriorul modulului selenar, astfel încât astronauții să intre și să iasă din ele printr-o ecluză, fără ca praful să pătrundă în cabină. Cu toate acestea, datorită cercetărilor realizate de Smith, problema prafului selenar pare acum mai puțin gravă decât se credea.

Concluziile studiului au fost publicate în revista Life Sciences in Space Research.

Vă recomandăm să citiți și:

Cea mai mare cometă de la periferia Sistemului Solar explodează cu jeturi de gaz

Un fizician explică de ce planeta Marte nu este chiar atât de roșie pe cât credem

Astronomii au găsit materia „lipsă” din Univers în cele mai mari structuri cosmice

A fost încălzirea Pământului declanșată de un eveniment cosmic acum 56 de milioane de ani?

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cum putem folosi cojile de usturoi pentru a ține tânțarii la distanță?
Cum putem folosi cojile de usturoi pentru a ține tânțarii la distanță?
Vlad Ţepeş, unul dintre cele mai controversate personaje din istoria Românilor
Vlad Ţepeş, unul dintre cele mai controversate personaje din istoria Românilor
Una dintre marile regiuni ale Europei, în pericol din cauza secetei extreme
Una dintre marile regiuni ale Europei, în pericol din cauza secetei extreme
Tot mai mulți europeni preferă banii cash. Mai multe bancnote în circulație astăzi decât înainte de pandemie
Tot mai mulți europeni preferă banii cash. Mai multe bancnote în circulație astăzi decât înainte de pandemie
Orașul militar spectaculos ascuns sub pădurile și dunele de pe litoralul polonez al Mării Baltice
Orașul militar spectaculos ascuns sub pădurile și dunele de pe litoralul polonez al Mării Baltice
O țară preferată de români, în alertă din cauza unui virus periculos
O țară preferată de români, în alertă din cauza unui virus periculos
Nunta Principesei Elisabeta și o întâmplare neobișnuită cu ambasadorul Olandei
Nunta Principesei Elisabeta și o întâmplare neobișnuită cu ambasadorul Olandei
Hoinarul de la malul mării: Jean Constantin, haina simplă a unui talent uriaș
Hoinarul de la malul mării: Jean Constantin, haina simplă a unui talent uriaș
Molecula care leagă de o mie de ori greutatea ei în apă: ce este, de fapt, acidul hyaluronic (P)
Molecula care leagă de o mie de ori greutatea ei în apă: ce este, de fapt, acidul hyaluronic (P)
Tratate și nunți regale: cum a încercat România Mare să își apere frontierele
Tratate și nunți regale: cum a încercat România Mare să își apere frontierele
Pentru prima dată, băuturile îndulcite cu zahăr au fost asociate cu cancerul la stomac
Pentru prima dată, băuturile îndulcite cu zahăr au fost asociate cu cancerul la stomac
Ora la care mănânci micul dejun ar putea prezice cât vei trăi
Ora la care mănânci micul dejun ar putea prezice cât vei trăi
Test de cultură generală. De ce dăm din mâini atunci când mergem?
Test de cultură generală. De ce dăm din mâini atunci când mergem?
Misiunea de salvare a telescopului Swift al NASA a eșuat
Misiunea de salvare a telescopului Swift al NASA a eșuat
Un gândac vechi de 100 de milioane de ani nu seamănă cu niciun alt animal viu sau dispărut
Un gândac vechi de 100 de milioane de ani nu seamănă cu niciun alt animal viu sau dispărut
O specie rară a fost descoperită cu ajutorul unui videoclip de pe TikTok
O specie rară a fost descoperită cu ajutorul unui videoclip de pe TikTok
Detaliul înfiorător din spatele unor picturi vechi de 2.000 de ani
Detaliul înfiorător din spatele unor picturi vechi de 2.000 de ani
„Influencerii” din Antichitate: iată cum a avut loc cea mai mare expansiune artistică din istorie!
„Influencerii” din Antichitate: iată cum a avut loc cea mai mare expansiune artistică din istorie!