De ce ne este atât de greu să fim buni cu noi înșine? Cum să te accepți și să te iubești autentic

Probabil ați remarcat – unii dintre voi – o invazie recentă a conceptelor precum self-love și self-compassion (dragoste de sine și auto-compasiune, în traducere liberă).

Sunt peste tot: în texte psihologice, cărți de dezvoltare personală, podcasturi și postări pe Instagram, unde sunt repetate ca niște mantre moderne. Dar le-ați înțeles cu adevărat? Le-ați aprofundat? Sau au rămas doar niște expresii la modă, lipite pe fundaluri estetice de Pinterest, fără a se transforma în schimbări concrete în viața voastră?

• ESA intensifică cercetarea Pământului pe măsură ce viitorul agențiilor americane devine tot mai incert
• Un expert spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat inteligente

Trăim într-o lume care ne cere să fim mereu productivi, optimizați și „la curent” cu toate tendințele, iar self-love-ul și self-compassion-ul par să fie răspunsul la o criză invizibilă: epuizarea emoțională.

Dar iată paradoxul: cu cât vorbim mai mult despre „a ne iubi pe noi înșine”, cu atât pare că suntem mai deprimați. De ce? Pentru că majoritatea abordărilor reduc aceste concepte la simplul „fă-te pe tine fericit” sau „tratează-ți corpul cu lux”, fără a explica cum să treci de la teorie la acțiune – sau, mai important, de ce unele încercări de self-love eșuează.

Adevărul este unul mai incomod și mulți îl ignoră. Self-love-ul nu înseamnă doar să te răsfeți într-o baie cu lumânări, să comanzi sushi în loc să gătești ori să postezi o poză cu textul „I choose myself” (Mă aleg pe mine).

Este un proces mult mai complex – și uneori anevoios – care implică, printre altele, a recunoaște părțile din tine pe care le-ai respins (de exemplu, vulnerabilitatea sau teama de eșec), a înfrânge obiceiurile toxice de autocritică („Nu sunt suficient de bun”), a seta granițe chiar și cu cei pe care-i iubești, a accepta că uneori, self-love-ul arată a self-discipline: să te scoți din pat când ești deprimat, să renunți la relații care te rănesc, sau să faci terapie.

În acest articol, vom demistifica cele două concepte mult discutate dar poate mai puțin înțelese, vom da exemple concrete din viața reală (nu doar clișee), vom explora beneficiile științifice pe termen scurt și lung, dar și riscurile lipsei auto-compasiunii și trasarea liniei dintre sănătosul self-love și narcisism.

Ce înseamnă cu adevărat auto-compasiune?

Psihologa Kristin Neff, pionieră în studiul auto-compasiunii, definește conceptul prin trei componente esențiale: bunătate față de sine – abordarea propriilor greșeli și suferințe cu blândețe, nu cu critică dură. Recunoașterea umanității comune – înțelegerea că toți suntem imperfecți și că greșelile fac parte din experiența umană. Și conștientizarea mindfulness – observarea emoțiilor dureroase fără a fi copleșit de ele.

Spre deosebire de auto-îndurare (care poate deriva în plângeri pasive), auto-compasiunea este un act curajos de recunoaștere a durerii și de angajament activ pentru a o alina.

Dragostea de sine: mai mult decât o simplă atitudine

Dacă auto-compasiunea se referă la modul în care reacționăm în momentele dificile, self-love-ul este o practică continuă de a ne cultiva respectul și aprecierea față de noi înșine. Asta poate include acceptarea propriei identități, cu calități și limitări, setarea de granițe sănătoase în relații și activități și investirea în bunăstarea fizică, emoțională și cea spirituală.

Studiile arată că persoanele care practică în mod constant dragostea de sine au un nivel mai scăzut de anxietate și o mai mare satisfacție în viață.

Cum arată self-compassion și self-love în practică?

Auto-compasiunea și dragostea de sine nu sunt doar teorii – sunt practici zilnice care ne transformă relația cu noi înșine. Iată cum arată ele în viața reală, departe de discursurile abstracte și clișeele de pe rețelele sociale:

A vorbi cu sinele ca și cum vorbești cu un prieten apropiat. Când ai tendința să te critici ori, să te cerți pe tine ori să te ridiculizezi („Ce prostie am făcut!”, de exemplu), înlocuiește critica cu un mesaj mai blând: „Am făcut ce am putut în acele circumstanțe.”

A permite vulnerabilitatea și recunoașterea emoțiilor dificile („Mă simt supărat/nervos/neajutorat”) este un act de curaj, nu de slăbiciune.

A pune întrebări care vindecă în loc de „Oare de ce sunt atât slab/neputincios?”, întreabă-te: „Ce am nevoie acum pentru a mă simți mai bine?”

A spune „nu” fără remușcări este una dintre cele mai puternice forme de auto-compasiune. Asta înseamnă a-ți proteja energia și limitele, chiar dacă uneori rezultatul este dezamăgirea altora. Este esențial să spui „nu” când cineva încearcă să te convingă să faci ceva ce contravine valorilor tale, acelora care ți se potrivesc ție ca individ, nu standardele altora, sau care te epuizează emoțional. Uneori spunem „da” din obișnuință sau presiune socială, chiar și atunci când acel „da” ne trădează propriile convingeri. De exemplu, spui „nu” când ți se cere să participi la discuții despre alții (chiar dacă „toată lumea o face”), refuzi un job bine plătit dar care ți-ar consuma toată energia (deși familia insistă că „e o șansă bună”) sau anulezi o ieșire când simți că ai nevoie de singurătate și timp cu tine (contrazicând așteptările prietenilor).

Self-compassion înseamnă a-ți asculta vocea interioară, nu doar a-i mulțumi pe ceilalți. Dacă un „da” te lasă cu resentimente sau epuizare, este un semn că ți-ai compromis propriile valori.

De asemenea, poți spune „nu” atunci când simți că ești manipulat sau că te folosește cineva pentru propriile interese. Când ai nevoie de timp pentru tine – să te odihnești, să procesezi emoții ori să te reconectezi cu nevoile tale. Iar spunând „nu” cu fermitate, nu înseamnă că ești egoist. Dar că ești conștient de propria valoare și responsabil față de bunăstarea ta. Un „nu” sincer poate fi cel mai mare act de dragoste pe care ți-l poți oferi. Un „nu” spus cu fermitate poate fi un „da” adus propriului echilibru.

Cum se mai reflectă iubirea de sine și compasiunea față de tine? Prin celebrarea micilor victorii (înregistrează-ți realizările zilnice într-un jurnal – de la terminarea unei sarcini până la alegerea unei opțiuni mai sănătoase). Sau prin a-ți trata corpul cu respect (alimentația, somnul și mișcarea nu sunt pedepse sau recompense, ci modalități de a te îngriji).

Beneficii științifice

Efectele implementării pe termen scurt (1-3 luni) ale acestor două noțiuni pot fi scăderea nivelului de cortizol – observi că te trezești mai odihnit și reacționezi mai calm la factorii de stres zilnici (ex: un proiect întârziat la serviciu sau o ceartă minoră nu mai declanșează aceeași anxietate). Creșterea controlului emoțional: în loc să reacționezi impulsiv (strigând, plângând sau închizându-te în tine), îți permiți să respiri și să răspunzi conștient (ex: „Înțeleg că ești supărat, dar hai să discutăm lucrul ăsta mai târziu când suntem amândoi calmi”). Îmbunătățirea somnului: auto-compasiunea reduce gândurile repetitive de tipul „Ce-ar fi dacă…”, permițându-ți să adormi mai ușor. Sau diminuarea durerilor fizice: stresul cronic poate amplifica durerile de cap sau de spate – practicând self-love, corpul tău începe să se elibereze de tensiunea acumulată.

În ceea ce privește efectele pe termen lung (1+ ani), acestea pot include capacitatea de a lega relații mai sănătoase – devii mai prezent și mai empatic cu cei dragi, pentru că nu mai consumi toată energia luptându-te cu tine însuți (ex: îți asculți în mod activ partenerul fără să te gândești cum să „te aperi”). Reducerea riscului de burnout: înveți să-ți identifici semnele de epuizare și să acționezi preventiv (ex: iei o pauză atunci când simți că lucrurile scapă de sub control, în loc să aștepți momentul în care te vei prăbuși pur și simplu). Reziliență sporită: crizele te zdruncină, dar nu te doboară (ex: un eșec profesional nu mai echivalează cu „Sunt un ratat”, ci cu „Pot învăța din asta”). Libertate de a fi authentic – renunți la rolurile pe care le jucai pentru a-i mulțumi pe alții (ex: nu mai zâmbești forțat la petreceri sau nu mai pretinzi că îți plac anumite activități doar pentru a fi acceptat).

În concluzie, fiți conștienți de faptul că iubirea de sine nu este un lux – ci un sistem de supraviețuire emoțională. Pe măsură ce îl întărești, vei observa că lumea din jurul tău începe să se schimbe pentru că TU te schimbi. Și nu trebuie să fii perfect pentru a fi valoros. Întreaga ta existență este o dovadă a faptului că ești demn de iubire – chiar și (și mai ales) de la tine însuți.

Surse:

https://www.forbes.com/sites/carleysime/2019/04/30/why-self-compassion-beats-self-esteem/

https://positivepsychology.com/self-compassion-self-love/

https://www.vcuhealth.org/news/loving-yourself-and-others-the-impact-of-compassion-on-mental-health-and-wellness/

Vă mai recomandăm să citiți și:

Biblioterapia sau cum poate lectura să vindece psihicul dacă alegem cartea potrivită

Așteptările, poveștile pe care le țesem între realitate și iluzie: Sunt acestea bune sau devastatoare pentru psihic?

Lecții de prim ajutor psihic. Cum să-ți revii din nimic, fără ajutorul cuiva

Cercetătorii au descoperit că 8 boli psihice au aceeași origine genetică