Centura noastră de asteroizi dispare încetul cu încetul. Care va fi soarta acesteia?

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Centura noastră de asteroizi dispare. Centura de asteroizi, aflată între Marte și Jupiter, este o vastă colecție de roci despre care se crede că reprezintă rămășițele unei planete care nu s-a format niciodată. Acum 4,6 miliarde de ani, când s-a născut Sistemul Solar, materialul din acea regiune ar fi trebuit să se aglomereze într-o planetă.

Însă influența gravitațională a lui Jupiter a împiedicat acest proces. Forțele sale au agitat regiunea, astfel încât coliziunile dintre fragmente au devenit distructive, nu constructive. Ce a rămas astăzi însumează doar circa 3% din masa Lunii, împrăștiată pe milioane de kilometri.

Iar impactul lui Jupiter nu s-a oprit aici. Rezonanțele gravitaționale, zone unde perioadele orbitale ale asteroizilor interacționează regulat cu Jupiter, Saturn și chiar Marte, destabilizează orbitele. Astfel, fragmentele sunt fie aruncate spre Sistemul Solar interior (către Pământ), fie în exterior, înspre orbita lui Jupiter. Ce nu scapă este mărunțit treptat, prin coliziuni, în praf meteoritic.

Centura noastră de asteroizi dispare. Care este motivul?

Centura noastră de asteroizi dispare încet. O echipă de astronomi condusă de Julio Fernández, de la Universidad de la República (Uruguay) a calculat cât de rapid se pierde materialul din centură. Concluzia: aproximativ 0,0088% din partea activă a centurii (cea încă supusă coliziunilor) dispare în prezent.

Deși numărul pare mic, reflectă un flux considerabil de material atunci când este privit la scara evoluției cosmice.

Distribuția acestei pierderi este și mai interesantă: 20% din material scapă sub formă de asteroizi și meteoroizi ce traversează ocazional orbita Pământului și pot pătrunde spectaculos în atmosferă sub formă de meteori; 80% se reduce prin coliziuni la praf meteoritic, care alimentează strălucirea difuză cunoscută sub numele de lumină zodiacală, vizibilă pe cerul nopții după apus sau înainte de răsărit.

Studiul nu a inclus asteroizi mari și stabili precum Ceres, Vesta sau Pallas, care au supraviețuit suficient de mult încât să nu mai participe la această pierdere continuă de material.

Ce s-a întâmplat cu centura de asteroizi de-a lungul timpului?

Înțelegerea acestui proces are implicații directe pentru istoria și viitorul Pământului. Corpurile mari care scapă din centură nu dispar pur și simplu: unele pătrund în Sistemul Solar interior și devin posibili impactori.

Cercetarea sugerează că, acum 3,5 miliarde de ani, centura de asteroizi era cu circa 50% mai masivă decât azi, iar rata de pierdere a masei era de aproximativ două ori mai mare. Această estimare corespunde foarte bine cu dovezile geologice de pe Lună și Pământ, care arată un declin constant al bombardamentului cosmic în ultimele miliarde de ani.

Deși adesea considerată o structură fixă a Sistemului Solar, centura de asteroizi este de fapt dinamică, pierzând material în mod constant de miliarde de ani. Straturile de microsfere de sticlă descoperite în rocile Pământului amintesc de un trecut violent, când o centură mult mai masivă trimitea spre noi mult mai multe fragmente. Astăzi, acest flux s-a redus la un șuvoi constant, dar mult mai slab, pe măsură ce centura își continuă lenta erodare.

Înțelegerea acestui proces ne ajută nu doar să reconstituim istoria impacturilor care au modelat suprafața Terrei, ci și să estimăm riscurile viitoare generate de obiectele din apropierea Pământului, notează ScienceAlert.

Studiul este disponibil pe serverul arXiv.

Vă recomandăm să citiți și:

Moment fără precedent în astronomie: Ce s-a observat în jurul unei stele neutronice?

„Punctele roșii” din Univers detectate cu Telescopul Webb ar putea fi ceva cu totul neașteptat

Au fost descoperite oficial 6.000 de exoplanete, declară NASA. „Intrăm în următorul mare capitol al explorării”

Nava experimentală cu provizii pentru ISS a ajuns, în sfârșit, la destinație