Home » Știință » Au fost descoperite oficial 6.000 de exoplanete, declară NASA. „Intrăm în următorul mare capitol al explorării”

Au fost descoperite oficial 6.000 de exoplanete, declară NASA. „Intrăm în următorul mare capitol al explorării”

Publicat: 20.09.2025

Au fost descoperite oficial 6.000 de exoplanete. Poate părea greu de crezut, dar numărătoarea exoplanetelor confirmate de NASA a ajuns la 6.000 și asta în mai puțin de 30 de ani de când omenirea a început să caute lumi dincolo de Sistemul Solar.

Au fost descoperite oficial 6.000 de exoplanete. În urmă cu doar trei ani, numărul era de 5.000. Ritmul descoperirilor pare să fie unul exponențial, un semn bun, având în vedere că, teoretic, ar trebui să existe miliarde de alte lumi așteptând să fie descoperite.

„Intrăm în următorul mare capitol al explorării, lumi dincolo de imaginația noastră. Căutăm planete care ar putea susține viața, vrem să ne găsim vecinii cosmici și să ne reamintim că Universul încă ascunde lumi ce așteaptă să fie găsite”, spune NASA.

Au fost descoperite oficial 6.000 de exoplanete, potrivit NASA

Anunțul a fost făcut miercuri, 17 septembrie, aproape de aniversarea descoperirii primei exoplanete care orbitează o stea asemănătoare Soarelui: 51 Pegasi b. Identificată pe 6 octombrie 1995 de către astronomii Michel Mayor și Didier Queloz, planeta este un gigant gazos de 0,64 ori mai masiv decât Jupiter, aflat la circa 50 de ani-lumină distanță.

Prima descoperire reală de exoplanetă avusese însă loc în 1992, dar în jurul unui pulsar, un scenariu extrem de neobișnuit. 51 Pegasi b a rămas, așadar, primul exemplu de „planetă normală”. Spre deosebire de acel caz, nu există un „al 6.000-lea” oficial, pentru că planetele confirmate sunt adăugate gradual, de către echipe din toată lumea. În prezent, există peste 8.000 de candidate ce așteaptă confirmarea, scrie Space.com.

La ora actuală, numărătoarea exactă a ajuns chiar la 6.007. Printre cele mai noi descoperiri se numără KMT-2023-BLG-1896L b, o lume asemănătoare lui Neptun, de aproximativ 16 ori mai grea decât Pământul. Misiuni precum TESS (Transiting Exoplanet Survey Satellite) și Telescopul Kepler, retras din uz, au contribuit decisiv: primul a identificat aproape 700 de planete, iar cel de-al doilea peste 2.600.

Mai rămân atât de multe lucruri de descoperit

În total, catalogul NASA include 2.035 de lumi similare cu Neptun și Uranus, 1.984 de giganți gazoși de tipul lui Jupiter, 1.761 de super-Pământuri, 700 de planete telurice (rocă și metal) și chiar șapte obiecte de tip necunoscut. Unele dintre ele sfidează imaginația: lumi cu fețe acoperite pe jumătate de lavă, planete de diamant care își regenerează atmosfera, corpuri ce străbat spațiul cu peste 1,6 milioane km/h sau adevărate „întruchipări ale infernului”.

„Fiecare tip de planetă descoperit ne arată condițiile în care pot apărea lumi și, în cele din urmă, cât de comune ar putea fi planete precum Pământul. Dacă vrem să aflăm dacă suntem singuri în Univers, aceste informații sunt esențiale”, explică Dawn Gelino, directoarea Programului de Explorare a Exoplanetelor la NASA.

Și totuși, un mister rămâne nerezolvat: „Încă nu am găsit-o pe cea mai importantă, o planetă identică cu Pământul.” Cel puțin, nu încă.

Vă recomandăm să citiți și:

Test de cultură generală. Câte galaxii există în Univers?

Defecțiune misterioasă în drum spre Stația Spațială Internațională! O navă spațială experimentală s-a oprit brusc

Telescopul Hubble a observat o galaxie care formează stele de 10 ori mai rapid decât Calea Lactee

Locul de origine al asteroidului Ryugu ar fi avut cândva ape curgătoare

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Vrei să înveți mai ușor o limbă străină? De ce ar trebui să începi cu sunetele, nu cu gramatica
Vrei să înveți mai ușor o limbă străină? De ce ar trebui să începi cu sunetele, nu cu gramatica
Deficitul caloric are un efect neașteptat asupra ADN-ului
Deficitul caloric are un efect neașteptat asupra ADN-ului
Shakespeare ar fi scris o piesă împreună cu marele său rival. Descoperirea care redeschide un mister vechi de 430 de ani
Shakespeare ar fi scris o piesă împreună cu marele său rival. Descoperirea care redeschide un mister vechi de 430 de ani
Un test neanunțat al unui startup spațial controversat i-a șocat pe astronomi
Un test neanunțat al unui startup spațial controversat i-a șocat pe astronomi
Odiseea pe scenă acum 2.400 de ani! Un ciclop beat, glume fără perdea și actori costumați indecent în piesa lui Euripide (P)
Odiseea pe scenă acum 2.400 de ani! Un ciclop beat, glume fără perdea și actori costumați indecent în piesa lui Euripide ...
Faimoasa comoară a Europei la care Michelangelo a folosit Raportul de Aur. La inaugurarea ei, artistul a fost acuzat de obscenităţi
Faimoasa comoară a Europei la care Michelangelo a folosit Raportul de Aur. La inaugurarea ei, artistul a fost acuzat de ...
De ce psihologii nu recomandă sfaturile despre sănătate mintală de la chatboți?
De ce psihologii nu recomandă sfaturile despre sănătate mintală de la chatboți?
O mică insulă din Fiji riscă să fie înghițită de ocean, dar oamenii refuză să-și abandoneze locuințele
O mică insulă din Fiji riscă să fie înghițită de ocean, dar oamenii refuză să-și abandoneze locuințele
Mănânci târziu seara? Un studiu pe aproape 200.000 de persoane arată ce risc poate exista pentru ficat
Mănânci târziu seara? Un studiu pe aproape 200.000 de persoane arată ce risc poate exista pentru ficat
Un naufragiu vechi de 4.500 de ani ar putea rescrie istoria navigației. Descoperirea făcută în largul Turciei
Un naufragiu vechi de 4.500 de ani ar putea rescrie istoria navigației. Descoperirea făcută în largul Turciei
Exercițiul simplu care poate reduce tensiunea arterială. Ce se întâmplă dacă îl faci doar o dată pe săptămână?
Exercițiul simplu care poate reduce tensiunea arterială. Ce se întâmplă dacă îl faci doar o dată pe săptămână?
Cancerul pancreatic, depistat înainte să fie vizibil la tomografie. Ce aduce nou inteligența artificială
Cancerul pancreatic, depistat înainte să fie vizibil la tomografie. Ce aduce nou inteligența artificială
Au găsit arheologii dovezi că Ulise a existat? Inscripțiile vechi de peste 2.000 de ani care au schimbat istoria insulei Itaca (P)
Au găsit arheologii dovezi că Ulise a existat? Inscripțiile vechi de peste 2.000 de ani care au schimbat istoria insulei ...
Două voci, o singură patrie și un vis frânt prea devreme – Ion și Doina Aldea-Teodorovici, martirii cântecului românesc
Două voci, o singură patrie și un vis frânt prea devreme – Ion și Doina Aldea-Teodorovici, martirii cântecului ...
Ciorile iau decizii de două ori mai repede decât oamenii și maimuțele, arată un experiment
Ciorile iau decizii de două ori mai repede decât oamenii și maimuțele, arată un experiment
Cele două episoade mai puțin cunoscute care au grăbit căderea lui Alexandru Ioan Cuza
Cele două episoade mai puțin cunoscute care au grăbit căderea lui Alexandru Ioan Cuza
Iedera, una dintre cele mai vizitate plante de insectele polenizatoare
Iedera, una dintre cele mai vizitate plante de insectele polenizatoare
Dieta mediteraneană ne poate proteja inima și creierul, indică un nou studiu
Dieta mediteraneană ne poate proteja inima și creierul, indică un nou studiu