„Omogenocenul” sau cum oamenii fac ca fauna sălbatică să fie periculos de uniformă

Oamenii fac ca fauna sălbatică să fie periculos de uniformă. Pe tot globul, plantele și animalele distincte dispar, fiind înlocuite de specii suficient de rezistente încât să trăiască alături de oameni și să se răspândească ușor odată cu noi. Unii cercetători i-au dat acestui proces numele de Omogenocen.

Dovezile că oamenii fac ca fauna sălbatică să fie periculos de uniformă se găsesc chiar în muzeele lumii. Depozitele sunt pline de animale care nu mai există în natură, conservate în borcane cu alcool: șerpi, pești, broaște, păsări. Fiecare specie dispărută reprezintă pierderea unei căi evolutive unice dintr-un anumit loc, iar aceste goluri sunt umplute tot mai des de aceleași specii robuste și adaptabile.

• Cum supraviețuiesc șerpii fără să mănânce timp de luni întregi?
• Poluarea luminoasă urbană modifică hormonii nocturni ai rechinilor

Un astfel de gol este simbolizat de o pasăre mică păstrată într-un borcan de sticlă la Muzeul de Istorie Naturală din Londra (Anglia): Gallirallus poeciloptera, din Fiji, care nu a mai fost văzută în sălbăticie din anii 1970. Fiind o pasăre nezburătoare, a fost extrem de vulnerabilă la prădători introduși de oameni, precum mangustele aduse în Fiji în secolul al XIX-lea. Dispariția ei face parte dintr-un tipar mai larg, în care speciile insulare se sting, iar în locul lor prosperă un număr redus de animale „globalizate”.

Oamenii fac ca fauna sălbatică să fie periculos de uniformă

Conceptul de Omogenocen a apărut chiar înainte de termenul Antropocen, introdus în 2000. Dacă Antropocenul descrie o planetă remodelată de oameni, Omogenocenul este una dintre consecințele ecologice: tot mai puține locuri cu viață distinctă.

Fenomenul nu se limitează la păsări sau mamifere. Peștii de apă dulce devin tot mai asemănători între ei, deoarece barierele naturale care îi separau (cascade, bazine hidrografice, limite de temperatură) sunt șterse de activitatea umană. Crapul comun introdus intenționat în lacuri sau somnii eliberați din acvarii și ajunși în râuri îndepărtate sunt exemple clare. La fel, mii de specii de moluște au dispărut în ultimele cinci secole, iar melcii insulari au fost decimați de prădători invazivi, arată Phys.org.

Cât de mare este impacul?

Uniformizarea este doar una dintre schimbările profunde aduse de oameni biosferei. Procesul a început încă din ultima eră glaciară, când vânătoarea a contribuit probabil la dispariția mamutului și a altor mari mamifere, și a continuat de-a lungul Holocenului, odată cu extinderea agriculturii și a orașelor.

În ultimele șapte decenii, impactul s-a intensificat dramatic, inclusiv în oceane. Pescuitul excesiv, încălzirea globală și scăderea oxigenului afectează recifele de corali, migrația speciilor și reproducerea peștilor, iar planurile de exploatare minieră a adâncurilor amenință ecosisteme aproape necunoscute.

Totuși, nu toate schimbările sunt dezastruoase. În anumite contexte, speciile introduse au sporit diversitatea locală, iar oamenii au creat, intenționat sau nu, condiții favorabile pentru viața sălbatică. Viitorul apropiat încă oferă șanse: agricultură mai eficientă, protejarea biodiversității și eliberarea de spațiu pentru natură.

Dar nimic nu este garantat. Pentru a evita ca muzeele să se umple de și mai multe borcane cu specii dispărute, va fi nevoie de un efort susținut de protejare a naturii, astfel încât generațiile viitoare să poată trăi într-o lume cu adevărat bogată în forme de viață.

Vă recomandăm să citiți și:

Test de cultură generală. De ce să nu credem niciodată „lacrimile de crocodil”?

Cea mai mare pânză de păianjen din lume a fost găsită într-o peșteră europeană

Orcile au început să vâneze rechini albi într-un mod ingenios

Ce fac unii păianjeni pentru a nu deveni pradă? Tactica lor nu miroase deloc bine!