Astronomii au găsit dovezi ale coliziunii a două planete. Astronomul Anastasios Tzanidakis analiza date vechi de observație din 2020 când a observat ceva neobișnuit la o stea aparent banală. Steaua, numită Gaia20ehk, se află la aproximativ 11.000 de ani-lumină de Pământ, în apropierea constelației Pupa.
Gaia20ehk este o stea de tip „secvență principală”, asemănătoare Soarelui, ceea ce înseamnă că ar trebui să emită o lumină stabilă și predictibilă. Totuși, datele au arătat că luminozitatea ei a început să varieze puternic.
„Emisia de lumină a stelei era stabilă, dar din 2016 au apărut trei scăderi ale luminozității. Apoi, în jurul anului 2021, lucrurile au luat-o complet razna. Nu pot sublinia suficient: stele precum Soarele nu fac asta. Când am văzut fenomenul, reacția noastră a fost: ‘Stați puțin, ce se întâmplă aici?’”, a spus Tzanidakis, doctorand în astronomie la University of Washington (SUA).
Însă cauza nu era steaua în sine. Cantități uriașe de roci și praf treceau prin fața ei, blocând parțial lumina care ajungea pe Pământ. Aceste resturi orbitau în jurul stelei și produceau scăderi neregulate ale luminozității.
Explicația cea mai probabilă este spectaculoasă: aceste modificări de luminozitate sunt dovezi ale coliziunii a două planete.
„Ceea ce este incredibil este că mai multe telescoape au surprins acest impact aproape în timp real. Există foarte puține coliziuni planetare documentate, iar niciuna nu seamănă atât de mult cu impactul care a creat Pământul și Luna. Dacă vom observa mai multe astfel de evenimente, vom înțelege mai bine cum s-a format planeta noastră”, a spus Tzanidakis.
Rezultatele analizei au fost publicate în revista The Astrophysical Journal Letters.
Planetele se formează atunci când gravitația adună laolaltă praf, gaze, gheață și fragmente de rocă care orbitează o stea tânără. În primele etape, sistemele planetare sunt extrem de haotice: planetele se pot ciocni, se pot fragmenta sau pot fi aruncate în spațiul interstelar. În decurs de aproximativ 100 de milioane de ani, sistemul se stabilizează și rămâne cu un număr mai mic de planete.
Deși astfel de coliziuni ar putea fi frecvente, ele sunt foarte greu de observat. Pentru a le detecta, planetele trebuie să treacă exact între stea și Pământ, iar norul de resturi rezultat trebuie să diminueze lumina stelei suficient de mult pentru a putea fi detectat, explică Phys.org.
Inițial, cercetătorii nu înțelegeau modelul neobișnuit de variație al luminii. Situația s-a clarificat după ce echipa a analizat și observații în infraroșu. Atunci când lumina vizibilă a început să scadă, radiația infraroșie a crescut puternic.
Acest lucru sugerează că materialul care bloca lumina era extrem de fierbinte, probabil încălzit de o coliziune violentă între planete. Cercetătorii cred că impactul final ar fi putut fi precedat de mai multe ciocniri mai mici, în care planetele doar s-au atins, înainte de coliziunea majoră.
Există și alte indicii interesante. Norul de praf rezultat orbitează steaua la aproximativ o unitate astronomică (aproximativ aceeași distanță dintre Pământ și Soare). În timp, materialul s-ar putea răci și s-ar putea aduna din nou, formând un sistem asemănător celui Pământ-Lună.
Astronomii speră că observațiile viitoare realizate cu Observatorul Vera C. Rubin vor descoperi multe alte coliziuni de acest tip. Potrivit unor estimări preliminare, telescopul ar putea detecta aproximativ 100 de astfel de evenimente în următorul deceniu.
Descoperirea i-ar putea ajuta pe cercetători să răspundă la o întrebare esențială: cât de rar este impactul care a creat sistemul Pământ-Lună și, implicit, condițiile favorabile apariției vieții?
Elon Musk vrea o catapultă de sateliți pe Lună, dar aceasta nu este o idee nouă
O echipă de astronomi ar fi descoperit o verigă lipsă din evoluția galaxiilor