Pamantul, sub amenintarea soarelui

04 03. 2008, 11:29


Apocalipsa in teorie

Intre timp, au fost emise mai multe teorii asupra modului in care se va realiza expansiunea solara si asupra efectelor directe pe care aceasta le va avea asupra planetei noastre.

Dr. Robert Smith spune ca pe masura ce Soarele se va extinde, acesta va pierde masa sub forma unui vant mult mai puternic decat ceea ce se cunoaste astazi ca fiind vantul solar. Acest lucru va reduce atractia gravitationala dintre Soare si Pamant, permitand orbitei planetei sa devieze de la traseul obisnuit, modificandu-si traiectoria si indepartandu-se de distructivul Soare.

Daca acesta ar fi singurul efect al expandarii soarelui, atunci Pamantul ar fi salvat de la pieire. Insa, de curand, s-a descoperit ca straturile subtiri ale extra-atmosferei Soarelui se extind cu mult inaintea suprafetei vizibile. Se pare ca Pamantul este atras de catre aceste straturi care au o densitate mica, catre care se indreapta, sfarsind prin a fi capturat si vaporizat de catre Soare.

Desi astronomii au aproximat o perioada de 7.6 miliarde de ani pana la disparitia planetei, noile conditii climaterice de pe Pamant nu ar mai face viata posibila cu mult timp inainte. Din cauza incalzirii atmosferei si evaporarii apei de la suprafata, care odata ajunsa in atmosfera va genera un foarte puternic efect de sera, intr-un milliard de ani, planeta va fi foarte fierbinte, uscata, transformandu-se intr-un corp ceresc nelocuibil.
Se cauta solutii

Acestia au considerat ca cea mai potrivita solutie, care ar putea da roade pe termen lung este modificarea orbitei Pamantului, astfel incat, odata modificata, planeta noastra sa se indeparteze de Soare, catre zonele mai racoroase ale galaxiei.
Pentru a obtine acest lucru pe cale artificiala, ei au luat in calcul posibilitatea atragerii unui asteroid catre Pamant, care sa-i ofere un impuls mic, suficient cat sa-i modifice orbita, fara a cauza insa alte dezastre.

O astfel de trecere regizata la aproximativ 6 000 ani, ar fi suficient sa mentina Pamantul pe calea cea buna si sa permita continuarea vietii pentru inca cel putin 5 miliarde de ani, si posibil chiar sa supravietuiasca fazei de urias rosu catre care se indreapta Soarele.

In prezent, nu exista tehnologia si cunostiintele necesare pentru a pune in practica aceasta solutie, insa cercetatorii contemporani spera ca cei care le vor calca pe urme vor gasi mijloacele necesare pentru a duce la bun sfarsit acest plan si pentru a salva planeta de la distrugere.
Chiar si cu mijloce ultraperformante, aceasta operatiune ar presupune un risc foarte mare. Nici o greseala nu este insignifianta sau neglijabila. O singura cifra poate face diferenta intre salvarea planetei si distrugerea acesteia.

Ce parere ai despre apocalipsa prezisa de oamenii de stiinta? Spune-ti aici opinia in legatura cu aceasta noua teorie!