Frica

FACTS

• „Pânzele de păianjen” gigantice de pe Marte conțin structuri pe care oamenii de știință „nu le…
• Pentru prima dată, cercetătorii ar fi detectat un obiect masiv în Centura Kuiper

Verdict: frica!
A slobozit un urlet – contractia muschilor laringelui, pentru a semnala pericolul si a-l intimida pe adversar

Ochii ii ies din orbite – excitarea nervului dilatator al pupilei si activarea muschiului care ridica pleoapa superioara, cresterea activitatatii cerebrale

I s-a uscat gura – inhibarea glandelor salivare, pentru a economisi energia in favoarea inimii si a muschilor

Tremura din toate madularele/inima ii bate nebuneste – in mai putin de o zecime de secunda, pulsul poate ajunge la 180 de batai pe minut; creierul si musculatura striata sunt alimentate la maximum cu oxigen, ajungand astfel gata sa raspunda agresiunii

Respira intretaiat – dilatarea bronhiilor prin relaxarea musculaturii netede, accelerarea ritmului respirator

I s-a facut pielea de gaina/parul maciuca – contractia muschilor pilomotori provoaca zbarlirea parului

Se scapa pe el – detensionarea muschilor vezicii urinare si relaxarea sfincterelor

E alb ca varul/are sudori reci – stimularea glandelor exocrine, care antreneaza sudatia, mai ales in palme, in talpi si pe frunte; vasoconstrictia la nivelul pielii limiteaza circulatia sanguina in favoarea organelor esentiale pentru aparare: inima, muschi, creier

Stomacul i s-a facut ghem – inhibarea digestiei si vasoconstrictia la nivelul tubului digestiv, cu scopul de a limita distrugerea globulelor rosii, ceea ce potenteaza aportul de oxigen si permite contracararea eventualelor hemoragii

I s-au inzecit puterile – supraoxigenati, muschii primesc glicogen, eliberat in sange gratie adrenalinei si noradrenalinei secretate de glandele suprarenale; in acelasi timp, endorfinele declanseaza o reactie analgezica, de natura sa atenueze perceptia eventualei dureri

Asemenea povesti de succes mai putin obisnuite pot fi citite pe site-ul freedomforfear.com, unde tulburarile generate de anxietate (anxiety disorders) sunt abordate ca niste boli obisnuite, de care nu trebuie sa-i fie frica nimanui si care pot fi vindecate prin terapii adecvate. Michael R. Liebowitz, profesor de psihiatrie clinica la Universitatea Columbia si director al Anxiety Disorders Clinic din New York, publica pe acest site articolul Zece lucruri pe care trebuie sa le stim despre panica. Printre altele, autorul spune: „Panica este o problema tratabila; nu va lasati cuprinsi de pesimism si neajutorare. Aproape 25% din populatie are de-a face pe parcursul vietii cu o afectiune provocata de anxietate.

Pe baza de tratament si cu hotararea ferma de a nu ajunge la stilul de viata al unor handicapati, acesti oameni duc in continuare vieti personale si profesionale fericite si productive. Combateti continuu pornirea de a fugi si a evita, invatati sa ganditi optimist si increzator.“ Cui i-e frica de fobii? Gandirea pozitiva degajata de textele de pe site-ul respectiv este tipica pentru modul in care civilizatia occidentala de azi, in special cea americana, priveste ceea ce in secolul trecut mai era socotit fie un moft de ipohondru, fie o sminteala rusinoa­sa.

Statisticile pe aceasta tema evidentiaza faptul ca tulburarile de anxietate sunt de departe cea mai raspandita maladie psihica – si, cu toa­te acestea, studiile realizate in anii ’90 in Statele Unite spun ca mai putin de 40% dintre americanii afectati de asa ceva au primit ajutor medical, in principal pentru ca nici nu au incercat sa-l obtina. La ora actuala, in schimb, discutiile despre terapia fricii sunt printre cele mai in voga din lumea psihiatriei, iar ipotezele despre mecanismul care face ca, de pilda, din doua persoane ce au parte de aceeasi experienta traumatizanta numai una sa dezvolte o tulburare de anxietate s-au inmultit considerabil in ultimii ani.

In categoria tulburarilor de anxietate sunt incadrate tulburarile de panica (atacurile de panica, declansate de un stimul oarecare), tulburarile obsesiv-compulsive (ganduri obsesive care altereaza comportamentul, ca in faimoasele ritualuri de verificare si reverificare a inchiderii aragazului sau robinetelor), tulburarile generalizate de anxietate (nelinistea permanenta determinata de tendinta subiectului de a se teme de tot ce e mai rau), fobiile (fricile specifice – de un anumit obiect, animal sau situatie, de la fobia de paianjeni, la fobia de a vorbi in public sau de a urca in lift) si tulburarea de stres posttraumatic (amintirile obsesive si cosmarurile legate de un anumit eveniment traumatizant, petrecut o singura data sau repetat).

Teoria cea mai raspandita despre aparitia acestor tulburari sustine ca ele rezulta din predominanta memoriei emotionale (memoria primara, unde ceea ce se stocheaza nu mai poate fi sters si al carei sediu in creier este o mica structura numita amigdala) asupra memoriei rationale (memoria explicita, unde ceea ce se stocheaza poate fi inlocuit usor si al carei sediu este cortexul prefrontal). Prin urmare, terapia cea mai la moda acum, denumita terapie cognitiv-com­portamentala, are drept scop rationalizarea cu orice pret a fricii, trecerea ei sub controlul memoriei explicite.

Terapia cu pricina presupune, in esenta, trei pasi: amintirea prin hipnoza a experientei traumatizante (se considera, de obicei, ca un pacient care are fobie de serpi sau de sobolani a capatat-o in urma unui eveniment neplacut din copilarie, asociat cu prezenta animalelor respective si uitat intre timp); incercarea de modificare constienta a amintirii (de exemplu, pacientului i se cere sa o retraiasca in chip de film vazut la televizor si sa inchida apoi „televizorul“ cu telecomanda, pentru ca astfel sa se poata detasa de imaginea in cauza); in fine, confruntarea directa, treptata, cu obiectul fricii (pacientul trebuie sa puna mana pe un sarpe, sa mearga cu liftul sau, dupa caz, sa faca exercitii din ce in ce mai complicate de vorbit in public sau de socializare).