Prima pagină Stiinta

Ultima noapte de pace, intaia dimineata de razboi

Cristian Ioan 08.24.2007 | ● Vizualizări: 1030
Ultima noapte de pace, intaia dimineata de razboi     Ultima noapte de pace, intaia dimineata de razboi + zoom
Galerie foto (2)

Imediat dupa 11 septembrie 2001, a inceput sa se vorbeasca despre eventualitatea unui al treilea Razboi Mondial. Observand cursul ulterior al evenimentelor, lumea s-a mai linistit. Dar are ea oare motive de liniste? Mileniul in care am pasit nu se prefigureaza a fi unul conventional. Noile contexte impun remodelarea conceptului de securitate globala. Era razboaielor conventionale a apus.

Terorismul actual a depasit, prin amploare si posibilitati de distrugere, stadiul de „amenintare la adresa societatii democratice”. In aceasta sintagma, des folosita de catre liderii statelor occidentale, se putea ghici, pana acum cativa ani, o doza consistenta de virtualitate; acum, inamicul este AICI.

Cronologia celor mai sangeroase atentate 1972.
Atentat in timpul Jocurilor Olimpice de la München. Doi sportivi sunt ucisi, iar altii sunt luati ostatici. Politia trage in directia atentatorilor, ranindu-i. Unul dintre acestia arunca o grenada in interiorul elicopterului plin cu ostatici. N-a existat nici un supravietuitor.

Iulie 1972. Armata Republicana Irlandeza (IRA) lanseaza operatiunea care avea sa fie cunoscuta sub numele de Duminica Insangerata (Bloody Sunday). La Belfast, 22 de bombe sunt detonate in numai 75 de minute, lasand in urma noua morti si 130 de raniti.

1974. Ilici Ramirez-Sanchez, alias Carlos, alias Sacalul, membru al Frontului Popular pentru Eliberarea Palestinei, arunca o grenada intr-o farmacie pariziana. Bilantul victimelor: doi morti si 34 de raniti.

1975. Acelasi Carlos, impreuna cu alti teroristi inarmati, patrunde in sediul Organizatiei Tarilor Exportatoare de Petrol (OPEC) din Viena, luand 62 de ostatici. Acestia sunt eliberati numai dupa ce guvernul Arabiei Saudite le plateste teroristilor suma de 40 de milioane de dolari.

1979. IRA il asasineaza pe lordul Mountbatten, varul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.

Aprilie 1983. Un atentator sinucigas al Hezbollah detoneaza un camion plin cu material explozibil in incinta ambasadei americane din Beirut. 63 de persoane sunt ucise. Dintre acestea, 17 erau cetateni americani.

Octombrie 1983. Atentatori sinucigasi siiti, beneficiind de sprijinul guvernului iranian, ataca unitati de incartiruire ale soldatilor americani si francezi din Beirut, Liban. Bilantul: 299 de morti.

1984. IRA detoneaza o incarcatura exploziva intr-un hotel din Brighton, unde avea loc o reuniune a guvernului britanic condus de Margaret Thatcher. Patru oficiali sunt ucisi si alte cateva persoane ranite.

1988. O bomba aflata la bordul unui avion al companiei Pan Am explodeaza deasupra localitatii Lockerbie din Scotia. Urmarea: 270 de oameni isi pierd viata. In spatele atentatului se dovedeste a se fi aflat atat guvernul libian din acea vreme, cat si Frontul pentru Eliberarea Palestinei.

1993. O masina-capcana explodeaza la al doilea nivel al parcarii World Trade Center din New York, lasand in urma sapte morti si sute de raniti. Organizatorul atentatului, Ramzi Ahmed Yousef, este condamnat ulterior de catre justitia americana la inchisoare pe viata.

1995. Adepti ai sectei japoneze Aum elibereaza incarcaturi de gaz sarin in metroul din Tokio. 12 oameni isi pierd viata, alte mii necesitand ingrijiri medicale.

11 septembrie 2001
Ora 08.46.26.
Turnul de nord al World Trade Center este izbit de un Boeing 767 apartinand companiei American Airlines. Intre etajele 94 si 97, explozia initiala pulverizeaza totul. Aceasta avea sa fie granita dintre viata si moarte pentru 1.344 de suflete aflate in partea superioara a cladirii.

Ora 09.02.54. Un al doilea Boeing se infige in etajul 81 al turnului sudic. Scenariul se repeta, explozia distrugand sase nivele, intre etajele 78 si 84.

Ora 09.45.00. Cursa cu numarul 77 a avionului companiei American Airlines, care avea la bord 64 de pasageri, este deturnata. Aparatul de zbor se transforma intr-o a treia bomba, prabusindu-se peste cladirea Pentagonului.

Amurgul unui mit
Au urmat momente de panica, deruta, consternare. Daca, dupa primul impact, inca se mai putea admite ipoteza unui accident, atacul asupra turnului sudic a spulberat aceasta varianta. Era clar: cineva ataca America! Lumea era in stare de soc, iar ipotezele privitoare la identitatea faptasilor se succedau cu rapiditate. Teoria conspiratiei isi facea loc cu brutalitate in gandirea unei lumi intregi.

Dimensiunile catastrofei si ale haosului care i-a urmat impuneau poate aceasta atitudine, dar nu atat tragedia soca in acele momente, cat faptul ca se spulberase un mit: al invincibilitatii SUA. In doar cateva ore, panica a pus stapanire pe intreaga America. „De acum, nimic nu va mai fi ca inainte”, era fraza repetata cu obstinatie de catre toti comentatorii de televiziune. Se produsese cel mai mare atac terorist din istorie. Pe buzele tuturor aparea intrebarea: „Este oare acesta inceputul celui de-al treilea Razboi Mondial?“

Planeta constientiza, mai mult ca oricand, existenta si forta terorii. Mai tarziu, lucrurile aveau sa se clarifice: fusese un atac terorist; responsabila de declansarea lui era organizatia Al-Qaeda; liderul acesteia se numea Osama Bin Laden. Dupa secole si secole de conflagratii, omenirea a crezut ca a descifrat pe de-a-ntregul tainele razboiului, impresie generata de multitudinea si diversitatea conflictelor armate.

Acum, insa, era vorba de un nou tip de confruntare, in care adversarul nu avea chip. 1.000 de ani de teroare Razboiul de acest gen nu este nici pe departe unul modern. Istoria a inregistrat numeroase asemenea actiuni, pe care astazi le calificam drept teroriste. Astfel, in secolul al X-lea, si-au facut aparitia doua secte rivale: Sia si Sunni. Atat siitii, cat si sunnitii, erau adepti ai unor interpretari diferite ale Coranului.

In jurul anului 1060, Hassan ben Sabbah a incercat sa unifice aceste interpretari, insa nu a avut succes in demersul sau si si-a creat ulterior propria secta, lansand atacuri teroriste asupra liderilor sunniti. Clanurile asasinilor din Japonia medievala sunt un alt exemplu a ceea ce putea sa insemne, chiar si in acele vremuri, terorismul.

Urmare a Revolutiei de la 1789, regimul terorii instaurat in Franta a aplicat principiul conform caruia moartea a o suta de oameni nevinovati se justifica intru totul daca printre acestia se numara fie si numai un singur vinovat. In opinia lui Mitchell P. Roth, istoric la Colegiul de Drept Penal al Sam Houston State University, radacinile terorismului in Orientul Mijlociu coboara pana in urma cu o mie de ani si au suport religios.
 
Terorismul si-a pastrat virulenta pana in zilele noastre, insa, o data cu trecerea timpului, a capatat valente noi, politice in primul rand. Hamas Este principala miscare fundamentalista a musulmanilor palestinieni. Cuvantul arab hamas se traduce prin zel, dar, totodata, el este acronimul lui Harakat al-Muqawama al-Islamiya – Miscarea de Rezistenta Islamica. Hamas are o doctrina eclectica, reunind nationalismul palestinian si fundamentalismul religios islamic.

Pe de o parte, liderii miscarii incurajeaza si sustin atacurile armate impotriva Israelului, pe de alta, Hamas are ca obiectiv inlocuirea guvernului lui Arafat cu unul de sorginte islamista. Organizatia actioneaza preponderent in Palestina. Majoritatea populatiei din acest teritoriu este condusa de catre Autoritatea Palestiniana, un corp guvernamental autonom al carui lider este Yasser Arafat; de precizat ca o mare parte din teritoriul palestinian se afla, din anul 1967, sub controlul Israelului.

Din 1993, cand Israelul si Organizatia pentru Eliberarea Palestinei au semnat un tratat de pace, principalele orase palestiniene au revenit sub guvernarea Arafat. Hamas a aparut ca o ramura a Fratiei Musulmane – organizatie politica si religioasa fondata in Egipt, cu numeroase conexiuni in lumea araba. Liderul politic al miscarii Hamas este Sheik Ahmed Yasin, care a si fondat-o. Arestat de catre guvernul israelian, Yasin a fost eliberat in 1997, la ordinul prim-ministrului din acea vreme al statului evreu, Benyamin Netanyahu.

Medicul Abdel Aziz al-Rantisi este un alt personaj important al miscarii Hamas in Fasia Gaza, iar Khalid Meshal conduce biroul ei politic, operand adesea din Siria ori din Golful Persic. La sfarsitul anilor ’90, expertii au remarcat cresterea popularitatii Hamas proportional cu tergiversarea si declinul procesului de pace israeliano-palestinian. Actiunile pe taram social ale organizatiei, mai ales acolo unde, de cele mai multe ori, Autoritatea Palestiniana nu reusea sa satisfaca asteptarile populatiei, au dus la o crestere spectaculoasa a numarului sustinatorilor Hamas.

Organizatia aloca mare parte din bugetul sau, in valoare de aproximativ 70 de milioane de dolari anual, unei extinse retele de servicii sociale, construind scoli, orfelinate, moschei, clinici, cantine ale saracilor. „Aproape 90% din activitatea sa se regaseste in activitati sociale, culturale si educationale”, afirma eruditul israelian Reuven Paz.

Brigazile Martirilor Al-Aqsa

Denumirea gruparii face trimitere la moscheea Al-Aqsa din Ierusalim. Dupa vizita pe care a facut-o aici liderul partidului Likud, Ariel Sharon, arabii s-au revoltat si si-au intitulat actiunea Intifada de la Al-Aqsa. Traditia musulmana retine faptul ca Profetul Mahomed ar fi urcat la ceruri chiar din acest loc (Al-Aqsa se traduce prin expresia cel mai indepartat loc).

Brigazile Martirilor Al-Aqsa sunt un grup afiliat miscarii Al-Fatah a liderului palestinian Yasser Arafat, fiind o piesa importanta in actuala intifada palestiniana. Desi actiunea Martirilor a vizat, la inceput, doar interesele militare ale Israelului si ale colonilor din teritoriile ocupate si din Fasia Gaza, in vizorul lor au intrat, din martie 2002, si civilii israelieni.
 
Gruparea Abu Sayyaf
Abu Sayyaf (purtator de sabie, in limba araba) este o organizatie militanta care actioneaza in sudul Filipinelor, cu scopul declarat de a forma un stat independent al minoritatii musulmane de aici. Gruparea s-a cristalizat prin desprinderea sa din Frontul de Eliberare Nationala Moro, una dintre cele doua miscari separatiste importante din sudul Filipinelor. Cel dintai lider al organizatiei a fost Abdurajak Janjalani, un musulman filipinez care, pe timpul ocupatiei sovietice in Afganistan, a facut parte din Brigada Internationala Islamista. Finantatorul miscarii a fost omul de afaceri saudit Muhammad Jamal Khalifa.

Prima actiune majora a acesteia a avut loc in 1991, cand, in urma unui atentat cu grenada, doi cetateni americani de rit evanghelic au fost ucisi. Interesant este insa modul de operare al acestei organizatii. In 1995, la bordul a 11 avioane de pasageri ale companiilor americane, au fost plasate incarcaturi explozive care au fost detonate apoi simultan deasupra Oceanului Pacific. Ideea actiunilor simultane ii apartine lui Ramzi Yousef, creierul atentatului din 1993 asupra World Trade Center din New York. Este posibil ca atentatul din 1995 sa fi fost doar un preludiu pentru ceea ce avea sa se intample la 11 septembrie 2001.

Al-Qaeda si Osama Bin Laden
Data la care a luat fiinta Al-Qaeda este incerta. Se pare ca Bin Laden a pus bazele organizatiei in 1987 sau 1988. Spre deosebire de gruparile prezentate anterior, Al-Qaeda (in traducere, baza) se aseamana foarte mult cu supercorporatiile occidentale. Prin liderul sau, Osama Bin Laden, ea dispune de resurse financiare mai mari decat ale tuturor celorlalte organizatii teroriste la un loc. Datorita influentei si puterii financiare de care dispune, Al-Qaeda a perfectionat ceea ce specialistii numesc superterorismul ABC (atomic, biologic, chimic).

Pentru a-si inzestra adeptii cu arme chimice sau chiar atomice, Bin Laden a cheltuit zeci de milioane de dolari. Fosta Uniune Sovietica este o sursa sigura si relativ ieftina de procurare a materialului nuclear, usor de gasit pe piata neagra sau, pur si simplu, usor de sustras din unitatile slab securizate. In ceea ce priveste tactica folosita de Al-Qaeda, este evidenta optiunea gruparii pentru atacurile simultane, precum cele din 1998, indreptate impotriva ambasadelor Statelor Unite din Tanzania si Kenya, sau precum cel de la 11 septembrie 2001. O alta caracteristica definitorie a organizatiei Al-Qaeda este modalitatea de comunicare in perioadele de criza, prin asa-numitele steganograme.

In cadrul discursurilor pe care liderul organizatiei le tinea in fata camerelor de luat vederi, discursuri transmise de catre postul de televiziune Al-Jazeera din Qatar, pe langa mesajul obisnuit, exista si unul codificat, adresat adeptilor, care continea informatii si indicatii de lupta precise. Este clar ca Al-Qaeda nu mai functioneaza dupa scheme clasice, indreptandu-se vertiginos catre suprastatalizare si transnationalizare. Insa aceasta Internationala Islamica nu este un fenomen nou.

Made in USA? Perioada Razboiului Rece.
SUA si URSS, cei doi poli ai suprematiei mondiale, cautau sa se anihileze reciproc. Mijloacele erau diverse si de multe ori nu tocmai conventionale, dar la acea vreme erau scuzabile prin scopul pe care il urmareau. La sfarsitul anilor ’70, statisticile indicau o crestere semnificativa a populatiei in republicile sovietice musulmane. Aceleasi statistici dezvaluiau si faptul ca, in cadrul Armatei Rosii, militarii de religie musulmana erau majoritari.
 
Casa Alba cunostea inca de pe atunci forta Islamului, iar situatia din URSS reprezenta un avantaj pentru Statele Unite, deoarece fundamentalismul islamic avea capacitatea de a destabiliza regimul sovietic. In 1979, presedintele american Jimmy Carter dadea cale libera Miscarii Internationale Teroriste islamice, printr-o operatiune pe care CIA a codificat-o sub denumirea de Cyclone.

Se urmarea atatarea si intretinerea fundamentalismului islamic in republicile sovietice majoritar musulmane din Asia Centrala. Afganistanul a fost tara in care investitia americana avea sa-si arate roadele. Carter a alocat initial suma de 500 de milioane de dolari; dupa 10 ani, costurile ajunsesera la 6 miliarde.

In Statele Unite si Pakistan, au fost create centre de pregatire pentru tinerii combatanti afgani si arabi, iar ciudata alianta amero-araba a durat pana dupa Razboiul din Golf (1991), cand organizatiile islamiste au inceput sa-si castige o autonomie de functionare din ce in ce mai pronuntata. Un raspuns prea simplist In ciuda diferentelor dintre ele, toate organizatiile teroriste au in comun experienta atentatului sinucigas.

Dar cine sunt cei care-si asuma aceste gesturi extreme? Cum sunt ei pregatiti pentru un asemenea sacrificiu? Este oare moartea o pedeapsa, sau o rasplata pentru ei? De cele mai multe ori, raspunsul dat de catre analistii politici, de catre istorici si sociologi, mai ales dupa momentul 11 septembrie 2001, este simplist, punand acest comportament exclusiv pe seama fundamentalismului religios si a „inapoierii culturale”.

Fenomenul trebuie insa privit in profunzime. Cultura islamica nu este una arhaica, este pur si simplu o cultura diferita de a noastra. Spiritualitatea islamica este una vie, cu valori incontestabile. Este fundamental gresita incercarea unor regimuri politice pro-occidentale din tarile musulmane de a impune, prin forta, valori care intra in contradictie flagranta cu traditia locala. Este unul dintre motivele pentru care fundamentalismul islamic actioneaza atat de virulent. Intr-un moment sau altul al istoriei, fiecare religie si-a avut fanaticii sai, care in momentele tulburi au marcat evolutia sociala.

Tipic si atipic
Sinucigasul tipic este, in primul rand, un individ foarte tanar. Media de varsta a atentatorilor suicidari care actioneaza in Israel este de 22 de ani. Un tanar debusolat, fara familie, analfabet, isi gaseste refugiul in credinta religioasa, iar apoi isi face un scop din „apararea” ei. Pana la 11 septembrie 2001, lucrurile erau clare in aceasta privinta. Atacul impotriva Statelor Unite a infirmat insa veridicitatea portretului-robot de mai sus.

Atentatorii nu mai erau tineri fara scoala si fara familie. Acum era vorba de barbati maturi, familisti unii dintre ei. Un lucru nou si tulburator era nivelul lor ridicat de instruire. Pana la urma, autorii atentatelor sinucigase sfideaza orice previziune si evaluare.

Ariel Merari, specialist in psihologie la Universitatea din Tel Aviv, a studiat 74 de cazuri de asemenea atentate, petrecute in ultimii ani in Israel si Liban, si a ajuns la concluzia ca nici unul dintre teroristi nu era casatorit sau implicat in vreo relatie sentimentala. In plus, majoritatea lor nu aveau nici rude. In cazul atentatorilor de la 11 septembrie 2001, insa, lucrurile stateau complet diferit. 
 
Spre exemplu, Abdulaziz al-Omari locuia impreuna cu sotia si cei patru copii ai lor intr-o vila din Florida. In privinta nivelului de trai, statisticile sunt iarasi contrariante. Atentatorii „obisnuiti” sunt oameni foarte saraci, pe cand aceasta caracteristica nu se aplica si teroristilor de la 11 septembrie. Spre exemplu, Mohamed Atta, considerat principalul pion al grupului, era o persoana cultivata, urma studii universitare pe probleme de urbanism arab in Germania si era fiul unui prosper avocat egiptean; un alt atentator era fiu de diplomat. De remarcat ca atentatorii sinucigasi isi pun in aplicare planul dupa o intensa indoctrinare religioasa.

Edificatoare pentru modul in care sunt educati acesti luptatori este declaratia lui Ramadan Shalah, secretarul general al Jihadului Islamic palestinian: „Nu avem nici o alta arma cu care sa ripostam impotriva abuzurilor si crimelor cu exceptia martirajului. Este simplu si ne costa doar viata.”

Tara Bascilor si Libertate
Organizatia ETA a fost infiintata in 1959 de catre un grup de tineri activisti basci, ca reactie la incercarile regimului dictatorial al generalului Franco de a suprima cultura si limba basce. Dezamagiti de modul in care actionau gruparile nationaliste moderate din acea vreme, liderii ETA au adoptat ideologia revolutionara marxista.

Scopul organizatiei, ale carei initiale provin din sintagma „Euskadi ta Askatasuna“ (Tara Bascilor si libertate), era/este formarea unui stat independent basc, care ar urma sa cuprinda nordul Spaniei si sud-vestul Frantei. In 1973, intr-un atentat cu bomba, cativa activisti ETA l-au asasinat pe amiralul Luis Carrero Blanco, virtual succesor al dictatorului Francisco Franco. Odata cu rasturnarea regimului dictatorial, ETA a cazut inca o data in dizgratie.

Organizatia avea un scop de atins si singurele mijloace care pareau sa functioneze, dupa esecurile repetate ale negocierilor dintre autoritatile spaniole si Partidul National Basc (moderat si nonviolent), erau actiunea in forta si teroarea. Caracteristic ETA este faptul ca tintele atentatelor pe care aceasta le pune la cale sunt, in proportie covarsitoare, oameni politici. Pe de alta parte, modul de a actiona al ETA, ca si in cazul IRA, a fost intretinut de contramasurile la fel de dure ale statului spaniol.

Sute de membri ETA au fost judecati si condamnati de tribunale in aer liber, scenele aducand aminte uneori de practicile Inchizitiei. Nu de aceeasi soarta au avut parte, intre anii 1983-1987, 27 de persoane suspecte de atitudini separatiste, care au fost ucise de catre Gruparile Antiteroriste de Eliberare, organizatii paramilitare care au beneficiat de sprijinul tacit al guvernului spaniol.

Armata Republicana Irlandeza
Urmare a revoltei din 1916 si dupa ani de lupte de gherila conduse de legendarul nationalist irlandez Michael Collins, guvernul britanic a luat decizia impartirii coloniei sale Irlanda in doua. Astfel a luat fiinta, in 1920, un stat independent irlandez, cu populatie preponderent catolica, in timp ce districtul din partea de nord a insulei, numit Ulster, cu populatie majoritar protestanta, a ramas parte a Regatului Unit.

De atunci, multi catolici republicani (cunoscuti si sub titulatura de nationalisti) au acuzat tratarea lor ca cetateni „de rangul al doilea” in Ulster, sustinand cauza Armatei Republicane Irlandeze (IRA), de unificare a statului irlandez. Pe de alta parte, protestantii antiunionisti (cunoscuti si ca loialisti), care aveau propriile organizatii paramilitare, s-au opus incercarilor IRA de inlaturare a guvernarii britanice. 
 
IRA si-a facut simtita prezenta in timpul ciocnirilor dintre catolicii si protestantii din Ulster, in vara anului 1969. Trupele britanice au reinstaurat ordinea, dar multi catolici au considerat ca fortele de interventie n-au facut suficiente eforturi pentru a le veni in ajutor. In timpul incidentelor din Londonderry (30 ianuarie 1972), reunite sub denumirea de Duminica Insangerata (Bloody Sunday), soldatii britanici au ucis 13 catolici neinarmati, accelerand ritmul violentelor IRA, urmate de represalii loialiste.

O alta rascruce in istoria de peste trei decenii a conflictului o reprezinta anul 1981, cand 10 detinuti membri ai IRA, condusi de Bobby Sands, au declarat greva foamei si, in urma acesteia, au decedat cu totii. Conflictul din Irlanda de Nord are o componenta politica si una religioasa. Separatia clara dintre cartierele Belfastului si ale altor orase din Ulster nu se mai bazeaza pe diferenta de convingeri politice, componenta religioasa fiind predominanta. In Ulster, cand spui „catolic”, spui „nationalist”, iar cand spui „protestant”, spui „unionist”.

Cu toata opozitia unor grupari ca The Real IRA, Armata Nationala Irlandeza de Eliberare, Continuity IRA, in 1998 a fost semnat un acord (Good Friday) intre cele mai importante formatiuni politice din Irlanda de Nord si guvernele britanic si irlandez, prin care se proclama incetarea ostilitatilor. Acordul au fost suspendat in octombrie 2002, ca urmare a suspiciunilor guvernului britanic legate de implicarea unor membri Sinn Fein (latura politica a IRA) in acte de spionaj.

Totusi, din anul 2000, IRA nu mai este considerata organizatie terorista. Spre deosebire de terorismul islamic, cel european are o caracteristica aparte: cooperarea stransa intre organizatii. Legaturile dintre ETA si IRA, prin aripile lor politice, sunt o dovada a acestui fapt. Multi observatori ai fenomenului apreciaza ca ETA a urmat indeaproape exemplul nord-irlandez. In 1998, de exemplu, o data cu declansarea procesului de pace in Irlanda de Nord, ETA a declarat si ea incetarea ostilitatilor, situatie care a durat 14 luni.

Razboiul asimetric. Cazul cecen
Teroarea folosita ca tactica de lupta pe timp de razboi a devenit o practica de care nici un conflict din ultimii ani nu s-a putut debarasa. In acest caz, terorismul capata forma razboiului asimetric. Arii conflictuale precum fosta Iugoslavie sau razboaiele civile din Africa sunt doar doua exemple care ilustreaza acest concept. O definitie satisfacatoare a razboiului asimetric se lasa inca asteptata, insa o caracteristica generala a acestui tip de conflict este amenintarea/atacarea populatiei si distrugerea infrastructurii civile in mod deliberat. O situatie interesanta o prezinta razboaiele din Cecenia.

Pentru a identifica gruparile teroriste care opereaza in provincia ex-sovietica, singura metoda valabila de pana acum s-a dovedit a fi diferentierea organizatiilor motivate in principal de nationalism de cele islamiste radicale. In urma atentatului asupra teatrului moscovit Dubrowka, din octombrie 2002, s-a creat o delimitare mai clara a gruparilor cecene in ceea ce priveste interesele si modul lor de organizare. Organizatiile motivate de fundamentalism religios pun cele mai mari probleme. 
 
Istoria terorismului spune insa ca pana si acordurile de pace conduc la conflict, caci din gruparile care au facut pact cu autoritatile se desprind altele, si mai radicale, care folosesc mijloace chiar mai violente pentru a-si arata dezacordul fata de intelegerea dintre parti. 1.000 de ani de pace? Poate ca ar trebui sa ne oprim pana nu e prea tarziu. Va mai dura pana ce fortele angajate in razboiul impotriva terorismului vor lupta cu inamicul lor nevazut de la egal la egal, iar „personajul negativ” va fi, ca pana mai ieri, invins. Va mai conta oare de partea cui se afla dreptatea, sau doar in ce tabara te situezi? Sunt decorurile postapocaliptice intruchipate de atatea creatii de fictiune tot mai aproape de a deveni realitate?

Foto: Guliver, Reuters

FACTS



Efectul de bumerang

Intre 1982-1992, serviciile secrete americane, in cooperare cu cele pakistaneze, au antrenat peste 100.000 de luptatori islamisti. „Americanii erau dornici sa-i invete pe afgani tehnica terorismului urban (folosirea masinilor-capcana, dar nu numai), astfel incât acestia sa-i poata lovi pe sovietici in orase. Acum, multi dintre afgani utilizeaza cunostintele acumulate ca sa poarte razboi cu cine vor ei”, declara Tom Carew, membru al SAS si luptator in Afganistan, in The Observer din 13 august 2000.

Brigada Antiterorista
Pe 4 aprilie 1990, la noua zile dupa infiintarea Serviciului Roman de Informatii, Unitatea Speciala de Lupta Antiterorista (USLA), „nascuta” la 15 decembrie 1977, a fost incorporata in structura acestui Serviciu, avand ca atributii principale prevenirea actiunilor de atentat si asigurarea protectiei antiteroriste a demnitarilor romani si straini. Trei luni mai tarziu, la 1 iulie 1990, USLA s-a transformat in Brigada Antiterorista (BAT), unitate centrala in structura SRI, abilitata sa organizeze si sa execute activitatile de descoperire, prevenire, neutralizare si anihilare a actiunilor teroriste pe teritoriul Romaniei.

Modelul initial de pregatire a BAT a fost unitatea germana de lupta antiterorista GSG 9 (Grupul Special de Aparare a Frontierei), al carei principiu de functionare afirma ca „Unitatea speciala este orientata exclusiv spre inamic”. Printre actiunile antiteroriste ale BAT se numara si cea din 20 august 1991, cand Brigada a zadarnicit tentativa de asasinare a ambasadorului indian acreditat in tara noastra, in timp ce acesta se afla in obisnuita plimbare cu sotia pe Bulevardul Aviatorilor din Bucuresti. Actiunea fusese pusa la cale de un comando indian compus din patru elemente teroriste. Bilantul interventiei: un terorist ucis pe loc, un altul capturat, unul ranit si al patrulea disparut.
 

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI