Universul infinit al infuziilor

Ceaiul a devenit doar o referinta conventionala (uneori, trimitand eronat catre frunzele arbustului originar), un gen proxim guvernat de un numar urias de diferente specifice. Desigur, vorbim in principal despre Camellia sinensis, arbust provenit din China si India (dar intalnit astazi in alte 30 de tari din Asia, Africa sau America Latina), numai ca fiecare recolta depinde enorm de caracteristicile microclimatice locale. De aici, dimensiuni, culoare, gust sau astringenta diferite, diferente de macerare sau stocare, posibilitati nenumarate de mixare.

Au fost indexate peste 3.000 de soiuri, dar ca arhetipuri sunt recunoscute cinci varietati de baza (ceai alb, ceai verde, oolong, ceai negru si pu-erh). Lor li se adauga aproape toate tipurile de infuzie herbala non-Camellia sinensis (pe care unii le numesc nu ceaiuri, ci tisane). Arbustul de pe care se recolteaza frunzele de ceai poate ajunge la inaltimi de 15-20 de metri, iar frunzele propriu-zise au toate formele si culorile. Ceaiul alb este cel mai rar, putand fi intalnit numai in provincia Fujian de pe coasta de est a Chinei. Aroma sa este la fel de delicata ca si culoarea, amintindu-le vag papilelor de pepenele galben sau de nucile verzi. Se recolteaza in principal mugurii, intrucat frunzele sunt considerate de calitate inferioara. Uscarea se face la soare, faza in care procesarea se opreste, ceaiul alb fiind unul nefermentat.

• Astronomii au rezolvat un mister al uneia dintre cele mai ciudate stele de pe cer
• Stresul influențează consumul de cannabis nu doar la oameni, ci și la șobolani

Ceaiul verde, care reprezinta cam o zecime din productia mondiala de circa 3 milioane de tone anual, este supus unui tratament cu aburi, pentru a nu fermenta. Inainte de uscare, frunzele sunt rulate aidoma celor de tutun, faza in care capata o culoare galben-verzuie. La gust, ceaiul verde este un pic astringent, pastrand multe dintre caracteristicile frunzelor proaspete. In schimb, oolong (asa cum este denumit in Taiwan, in China continentala fiind preferata titulatura pouching) este un ceai semifermentat, printr-o oxidare de scurta durata frunzele capatand culoarea roscat-aramie. Aroma este una florala, amintind de a piersicilor, cu o usoara aluzie de fum. Cunoscatorii prefera sa-l bea cu lapte, zahar si/sau lamaie.

Ceaiul negru este cel mai des intalnit. Oxidarea frunzelor este una profunda (dureaza ore intregi), iar paradigma gustului sau este foarte diversificata. Datorita procesului indelungat de fermentare, contine de trei ori mai multa cafeina decat celelalte tipuri de ceai. Spre deosebire de ceaiul negru, pu-erh este fermentat nu o data, ci de doua ori, acest proces alterandu-i gustul, dar sporindu-i calitatile medicinale (este considerat cel mai puternic digestiv natural).

De multe ori, ceaiul nu este prezentat publicului in variantele sale de baza, ci numai dupa ce este imbogatit cu felurite arome de fructe sau de flori, de la portocala, piersica sau mure, pana la iasomie, orhidee, trandafir sau magnolie. Sunt lansate permanent noi tipuri, rezultate din combinatii inedite, similare celor din industria parfumurilor. Menta este un ingredient de baza in spatiul arabic, in timp ce India se distinge prin faimosul masala: frunzele de ceai sunt fierte impreuna cu cardamon, scortisoara, ghimbir si… piper.

Producatorii pun doar rareori in circulatie ceaiuri selectionate dintr-o singura varietate, cel mai adesea amestecandu-le conform unor dozaje mai mult sau mai putin secrete. Astfel, celebrul Earl Grey este o combinatie de ceai negru chinezesc, ceai indian Darjeeling, ceai din Ceylon si ceva Lapsang souchong (o varietate chinezeasca mai rara), iar la fel de cunoscutul English Breakfast amesteca soiuri din India (Assam), Ceylon, Kenya si China (Keemun).

In legatura cu infuziile herbale realizate nu cu frunze de ceai, ci cu diverse alte plante (de la musetel si menta, pana la fenicul ori trandafir), exista o controversa aproape imposibil de solutionat. Unii folosesc termenul de ceai pentru orice bautura rezultata din contactul cu apa calda al oricaror frunze, muguri, radacini etc. Altii, puristi, considera adecvata terminologia numai pentru familia Camellia sinensis, propunand pentru orice alta planta denumiri generice precum infuzii ori tisane. Un alt criteriu de delimitare a ceaiului de tisana este existenta sau absenta cafeinei.

FACTS

Tea songs

1. Tea in the Sahara – The Police (Synchronicity), 1983

2. Coffee, Tea and Sympathy – Robbie Williams, 2003

3. Tea for the Tillerman – Cat Stevens, 1970

4. Tea and Sympathy – Bernard Fanning, 2005

5. Bitter Tea – The Fiery Furnaces, 2006