Reviste (martie)

Iarba rea nu piere decat cu bani multi- New Scientist nr. 2.588, ianuarie 2007

Cu toate ca isi are obarsia intr-o regiune indepartata din vestul lantului himalayan, Impatiens glandulifera este o planta deja familiara in Marea Britanie, unde a fost adusa in 1839. Seamana cu o orhidee, a fost poreclita „casca politistului“ si se poate fali cu o rubedenie pe meleagurile noastre, inocent numita, pe romaneste, bucuria-casei. Nu trebuie sa ne lasam inselati de delicatetea si de splendidele ei culori, pentru ca are un cusur ce provoaca deja anxietate printre locuitorii Albionului. Nu musca, dar se raspandeste cu agresivitatea si impolitetea unei buruieni, sufocandu-si suratele dimprejur. De ce este atat de prolifica? In primul rand pentru ca in Himalaya, la ea acasa, este redusa la decenta de un numar crescut de boli specifice zonei si de insecte care o considera antipatica. Odata disparuti „daunatorii“, planta, limpede structurata pe principul „Ibi bene ubi sum“, creste intr-o veselie. Poate atinge trei metri inaltime, produce circa 2.500 de seminte per individ, care sunt scuipate exploziv la distante de pana la 7 metri. Asta nu explica insa totul. Planta este foarte apreciata de catre crescatorii de albine, din doua ratiuni aparent binecuvantate: perioada de inflorire este mult mai lunga decat la alte plante si, in plus, Impatiens glandulifera produce un nectar cu un continut de zahar mai ridicat decat al oricarei alte plante europene. Atata doar ca impamantenirea ei duce la o scadere dramatica a diversitatii plantelor din regiunea respectiva, in unele locuri cu pana la 25 la suta. Oamenii de stiinta au inceput lupta cu „demonul“, straduindu-se sa descopere in aria Pakistanului ciupercile patogene si predatorii naturali ai plantei, pe care sa-i naturalizeze pe malurile Tamisei. Aventura nu este insa lipsita de riscuri, cata vreme nu se stie precis daca agentii distructivi nu vor ataca si speciile de plante si animale autohtone.

Indoiala ca remediu- Pour la Science nr. 352, februarie 2007

Intregul numar al revistei, afirma redactorii lui, s-a nascut din spuma indoielii. Dar nu din indoiala sceptica, ci din indoiala metodica, definita de catre Descartes drept o unealta de acces la cunoastere. Prin urmare vom vedea, in plan-detaliu: indoieli privind faptul ca am ajuns sa cunoastem toate proprietatile fizico-chimice ale apei; indoieli privind structura cristalelor fulgilor de nea; indoieli privind formarea muntilor (vezi rolul hotarator al musonului in aparitia masivului Himalaya); in sfarsit, indoiala privind definirea hibernarii ca un somn lung si linistit, ca o semicoma: de fapt, si marmotele, si ursii stau intr-o letargie intrerupta sistematic de scurte perioade de trezire, cand temperatura organismului se regleaza.

Amenintarea lui Apophis- La Recherche nr. 405, februarie 2007

La 13 aprilie 2029, astronomii vor putea urmari pe bolta cereasca o stea destul de stralucitoare. Nu va fi vorba despre un satelit artificial, ci de un asteroid cu diametrul de aproximativ 320 de metri, care a fost botezat deja cu un nume cu rezonanta egipteana: Apophis. Descoperit cu trei ani in urma, misteriosul corp ceresc a facut deja sa creasca pulsul specialistilor: cele dintai estimari vorbeau despre o probabilitate destul de crescuta a unei coliziuni cu Pamantul, in 2036. Ulterior, calculele au inceput sa diminueze riscul de soc. Cu toate acestea, catastrofa nu este complet imposibila.