Thailanda si Laos

A fost prima, dar nu si ultima data in aceasta calatorie, cand le-am dorit sanatate si viata lunga sportivilor romani. Viza am obtinut-o pe loc, dupa completarea unui formular minutios, in care a trebuit sa trecem chiar si rasa din care facem parte. Printul Fa Ngum a fondat, la mijlocul secolului al XIV-lea, regatul Lan Xang (Un Milion de Elefanti), nume ales pentru a inspira teama si respect.

Primii europeni au pasit in aceasta tara abia in secolul al XVII-lea: un misionar iezuit si un comerciant olandez. La inceputul secolului XX, Laosul a devenit colonie franceza pana in 1953, cand si-a castigat independenta si a devenit Regatul Laos, monarhie constitutionala.

Vechiul Regat al celor Un Milion De Elefanti, cum era cunoscut, se numeste, din 1975, Republica Democrata Populara Laos si are o populatie de 6 milioane de locuitori, dintre care 10% locuiesc in capitala Vientiane. Tara s-a deschis de curand turismului, dar nu poate concura in ceea ce priveste numarul de vizitatori (oficial 800.000 pe an, cifra apreciata drept optimista de catre cunoscatori) sau infrastructura (80% dintre drumuri sunt neasfaltate, restul au urme de asfalt) cu Thailanda, fata de care Laosul este mult mai saraca.

Laos este o tara cu multe paradoxuri: este stat comunist, cu steagul rosu al partidului fluturand la mai toate geamurile, dar pulsand de libera initiativa. Budismul si animismul nu apar drept contradictii. Ca si thailandezii, laotienii cred in phi, spirite care locuiesc in copaci, in animale sau in casele oamenilor. Pentru a se apara de ele, oamenii construiesc langa casa lor o casuta pentru phi, pe care o impodobesc cu flori si cu fructe.

Vientiane este poate orasul care tradeaza cel mai bine faptul ca Laosul a fost colonie franceza. Temple delicate si stralucitoare se inalta langa vile coloniale. Bulevardul principal este, pastrand proportiile, o copie a Champs Elysées si leaga fostul palat regal, actualul palat prezidential, de un arc de triumf in stil laotian.

Din Vientiane am luat un autobuz vechi, ferfenitit si aglomerat spre munti, cu destinatia Vang Vieng. Cei 160 km i-am parcurs in 5 ore. La opriri veneau oameni cu mancare la geam: sticky rice, mango, oua coapte si boboci de rata cu tot cu cioc, prajiti si infipti intr-un bat de bambus.