Sri Lanka si India- ultimul episod

FACTS

In timpul une campanii militare, Mumtaz Mahal a murit, la varsta de 39 de ani, dand nastere celui de-al paisprezecelea copil al sahului. Pe patul de moarte, ea i-a cerut sotului sa arate lumii intregi dragostea pe care i-a purtat-o. Lucrarile au inceput in 1632 si au durat 22 de ani. Marmura a fost transportata din Makarna, de la 300 km departare, cu o mie de elefanti. Pietrele semipretioase au fost aduse de peste mari si tari: jad si cristal din China, lapislazuli din Ceylon si Afganistan, turcoaze din Tibet, ametiste din Persia, agate din Yemen, diamante din India Centrala si sidef din Oceanul Indian.

Legenda spune ca, la sfarsitul lucrarilor, imparatul a taiat mana dreapta a arhitectului, pentru a-l impiedica sa mai construiasca ceva ce ar fi putut rivaliza cu Taj Mahal-ul. Monumentul este mormantul imparatului si al sotiei sale si e inconjurat de gradini splendide. Islamul venereaza apa, sursa vietii, iar gradina este vazuta ca simbol al paradisului – pairidaeza inseamna gradina in limba persana.

Gustul desertului
Desi ne aflam de o buna bucata de vreme in desert si ne bucuram de vecinatatea celor mai frumoase forturi si palate ale statului Rajasthan, dorinta noastra era sa vedem dune de nisip fin si fierbinte, in care picioarele sa se afunde.

Prin urmare, am patruns, in ciuda avertismentelor, mai adanc in desertul Thar, aproape de granita cu Pakistanul. Mica asezare se numeste Khuri si, in afara de dunele de nisip inalte de 80 de metri, aici nu se gaseste nimic. Satul numara cam cinci mii de suflete, care locuiesc in casute facute din piatra si din donkey dung (gunoi de magar). Am fost gazduiti de o familie numeroasa, dar bucuroasa de oaspeti.

Zilele le-am petrecut in coliba noastra, intr-o disperata incercare de a ne proteja de arsita cumplita a desertului. In doua zile, pielea noastra s-a uscat si s-a stafidit, parul s-a asprit si a devenit ca de papusa si ne-a chinuit continuu o sete fierbinte, de nepotolit, in ciuda faptului ca ne hidratam permanent.

De India si Sri Lanka ne-am apropiat cu teama. Am intalnit acolo multa durere, dar si multa frumusete. Ne-au placut? Nu stiu, dar ne-au fascinat. Daca am vrea sa ne intoarcem? Cu primul avion si cu prejudecati mai putine in bagaj.

Sri Lanka a sedus calatorii vreme de secole. Marco Polo a considerat-o cea mai frumoasa insula din lume, pe cand unii geografi cu inclinatii romantice au asemanat-o cu o lacrima desprinsa din India sau cu o perla ridicata la suprafata Oceanului Indian.

Doua grupuri etnice si religioase i-au definit istoria si continua sa ii marcheze prezentul: singalezii (budisti), care reprezinta aproximativ 74% din populatia de 23 de milioane de locuitori a tarii, si tamilii (hindusi) – apro-ximativ 18%. Singalezii isi revendica originile din printul Vijaya, rod al uniunii mitologice dintre un leu (sinha) si o printesa indiana. Trimis in exil, Vijaya a ajuns pe tarmurile insulei si a intemeiat un regat.

Sub influenta religiei budiste, introduse aici in anul 246 i.Hr. de catre Mahinda, fiul suveranului indian Ashoka, regatul s-a consolidat pana in Evul Mediu cand, la inceput de secol XIV, portughezii, fascinati de bogatiile insulei, au luat-o in stapanirea lor. A fost inceputul epocii coloniale, de-a lungul careia portughezilor li s-au succedat olandezii si britanicii si care a luat sfarsit abia in 1948.

Diferendele dintre singalezii majoritari si tamili s-au accentuat dupa declararea independentei tarii si au fost alimentate de politica nationalista a guvernului de atunci. In anii ’70, grupuri de tamili din nord (Tigrii pentru Eliberarea Eelamului Tamil sau Tigrii Tamili) au inceput sa recurga la violenta, militand pentru constituirea unui stat tamil independent. Conflictul s-a generalizat, transformandu-se, in 1983, in razboi civil. Acesta continua, in prezent, cu atacuri de gherila asupra unor importante obiective turistice, institutii guvernamentale si centre de afaceri. In general, violentele predomina in regiunile nord-estice, controlate in majoritate de tamili.

Colombo – oras sub asediu
Trecand peste prima impresie – de mizerie, trafic de cosmar si kilometri de cocioabe –, am descoperit in Colombo un oras pitoresc, in permanenta pregatit sa faca fata oricarui atac terorist. Pe langa cazemate, din care se itesc doar casti si tevi de mitraliera, orasul este plin de cordoane de militari, de bariere de fier si de garduri din sarma ghimpata. Totul este pazit: banci, companii, scoli, iar resedinta presedintelui este o adevarata fortareata.
Bineinteles ca fotografiatul aici este strict intezis. Pe faleza din Fort ies la plimbare, la apus, familii intregi. Sunt usor de deosebit: in familiile budiste, doamnele poarta sari-uri multicolore, in timp ce domnii, mustaciosi, poarta camasa si sarong in carouri – un cearceaf infasurat ca o fusta in jurul mijlocului.

Barbatii musulmani, imbracati in alb si coborati parca din basmele cu Aladin, isi plimba mandri si seriosi sotiile invaluite in negru si cu fetele acoperite. Partea moderna si cea coloniala a orasului se intrepatrund si afiseaza inca urme vizibile ale atacurilor teroriste din 1998. Multe cladiri arata „ca dupa bombardament“ – sintagma pe care deseori o folosim cu usurinta, dar care aici chiar are un sens.