Casa Melik, locuinţa-muzeu norocoasă din Bucureşti ce rezistă de circa 250 de ani. L-a găzduit inclusiv pe fugarul-revoluţionar Ion C. Brătianu

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

În a doua jumătate a secolului XVIII, un boier cu rang de spătar se decide să-şi ridice casă la bariera de răsărit a Bucureştiului, ce se întindea de la Podul Târgului de Afară (în prezent Calea Moşilor), până la Hanul Solacolu. Astfel apare strada Spătarului, întâlnită şi astăzi în Cartierul Armenesc. De asemenea, în apropiere de strada Corbeni a existat până în anul 1970 un havuz cu o fântână ce purtau denumirea de „puţul spătarului”. 

Galerie foto

vezi galeria
18 foto

Casa Melik a fost construită în anul 1770, unele surse istorice luând ca referinţă chiar anul 1760. Este ridicată de meşterii locului care obişnuiau să construiască locuinţele după cum au învăţat din străbuni. Clădirea din actuala strada Spătarului, nr. 22, prezintă planul unui conac boieresc de ţară.  În 1815, casa este cumpărată de la urmaşii spătarului de către Chevorc Nazaretoglu. Apoi, casa este lăsată moştenire lui Agop Nazaertoglu, care la rândul său îi lasă moştenire locuinţa Anei Nazaertoglu ce se mărită cu Iacob Melik în 1847. După ce Iacob îşi finalizează studiile la Paris, cei doi se mută în casă. 

Azil pentru revoluţionarii paşoptişti

În perioada studenţiei pariziene, Iacob Melik se împrieteneşte cu cei ce urmau să devină revoluţionari paşoptişti, iar în 1848 îi ascunde în podul casei pe Ion Heliade Rădulescu, C.A. Rosetti şi Ion C. Brătianu, ce fugeau de oamenii agiei. „Pentru această faptă, Iacob Melik, ca simpatizant şi participant al Revoluţiei de la 1848, după eşuarea revoluţiei, este obligat să se exileze”, precizează  muzeograful Mihaela Murelatos. Iacob, împreună cu şoţia sa Ana, dar şi socrul său trăiesc timp de nouă ani în exil. O parte o petrec în „Stambul” şi alta în Paris.

În decursul celor circa 250 de ani, casa a trecut prin mai multe renovări, însă structura sa a rămas aproape neschimbată. Influenţele balcanice, singurul aspect ce iese din tiparul conacului boieresc, sunt reprezentate de olanele rotunde turceşti. Deşi studiase arhitectura la Paris, Iacob Melik decide să păstreze arhitectura originală a locuinţei atunci când este realizată renovarea casei, în 1857. După moartea Anei Melik, casa devine azil pentru femeile sărace din comunitatea armenă, iar apoi este locuită de chiriaşi ce o aduc într-o stare de degradare avansată.

„O casă norocoasă”

„A fost o casă norocoasă, pentru că la anumite intervale de timp a beneficiat de câte o renovare care i-a mai prelungit existenţa. Prima renovare a avut loc în 1822, a doua renovare realizată de Iacob Melik în 1857, a treia în 1920 şi ultima în 1970, ce a pregătit casa să devină muzeu”, declară Mihaela Murelatos. 

„A avut norocul că nu a fost aşezată într-o zonă de demolare. În apropiere se află linia tramvaiului 16 şi atunci când a fost construită s-a trecut peste case, dacă se construia în apropiere de Casa Melik, aceasta nu mai exista în prezent”, adaugă muzeograful.

În prezent, Casa Melik s-a transformat în Muzeul „Theodor Pallady” ce găzduieşte peste 800 de desene şi gravuri ale artistului. Frumuseţea casei a rămas şi în mintea colecţionarului Gheorghe Răut, director în perioada interbelică al filialei Băncii Marmorosch Blank din Paris. Atunci când acesta decide să doneze statului roman o mare parte din colecţia sa de opere de artă aflate în apartamentul său din Paris îşi exprimă şi dorinţa de fi expuse în Casa „Melik”. Statul român acceptă propunerea lui Gheorghe Răut, casa este eliberată de chiriaşi şi trecută în custodia Muzeului Naţional de Artă a României, iar după 50 de ani de la ultima restaurare, în 1970, casa este din nou renovată şi pregătită pentru a deveni muzeu.O altă dorinţă a lui Gheorghe Răut a fost ca muzeul să poarte denumirea bunului său prieten Theodor Pallady.  În decembrie 1971, pentru prima oară, casa îşi deschide porţile pentru vizitatori. 

În anul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, Descopera.ro te invită să cunoşti, prin intermediul campaniei „Case de poveste”, istoria unor clădiri impresionante şi a oamenilor ei.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: