Home » Maratoanele Descopera » Vikingii marii cuceritori » Un săculeţ cu un conţinut neobişnuit a fost descoperit în interiorul celui mai cunoscut mormânt viking. Ce conţinea acesta – FOTO

Un săculeţ cu un conţinut neobişnuit a fost descoperit în interiorul celui mai cunoscut mormânt viking. Ce conţinea acesta – FOTO

Publicat: 26.09.2016
Se presupune că planta descoperită a fost folosită în scopuri medicale sau ritualice.

În 1904, în regiunea Vestfold din sudul Norvegiei, arheologii investigau pentru prima dată un tumul funerar care avea să uimească prin importanţa obiectelor pe care le adăpostea. Movila de la Oseberg a fost datată în perioada în care Scandinavia era locuită de vikingi, mai precis în anul 834 d.Hr.

Ceea avea să-i surprindă cel mai mult pe cercetători a fost descoperirea unui artefact cu un conţinut neobişnuit. 

În interiorul tumulului, arheologii au identificat cea mai bine conservată navă vikingă descoperită până acum. La bordul acesteia se aflau scheletele a două femei în vârstă de 50, respectiv 70-80 de ani, şapte paturi, tapiserii din lână, un car de război, patru sănii pentru cai şi rămăşiţele a 14-15 cai, patru câini, o vacă, un taur, o raţă şi un sitar. 

Imagine din timpul descoperirii navei de la Oseberg (Foto:medievalists.net)

Obiectele descoperite la Oseberg s-au conservat atât de bine în solul umed încât cercetătorii au scos la suprafaţă un coş cu fructe, printre care se se aflau şi mere a căror coajă îşi păstraseră încă culoarea roşie. La bordul navei, specialiştii au mai găsit o bucată de aluat de pâine depus ca ofrandă. 

Istoricii susţin că femeile îngropate la Oseberg au fost reprezentante de seamă ale comunităţii din care făceau parte, deoarece, în acea perioadă, oamenii obişnuiţi nu aveau privilegiul de a fi înmormântaţi în nave şi cu atât de multe obiecte preţioase. Cercetătorii au presupus, astfel, că rămăşiţele descoperite aparţin unor lideri politici sau religioşi. 

Dintre cele două femei identificate, cea mai în vârstă avea ataşată la brâu un săculeţ cu cannabis. Specialiştii presupun că ea ar fi folosit frunzele fie în scop medical, pentru a-şi alina durerile, fie în scop ritualic, dat fiind faptul că ea ar fi activat ca lider spiritual al comunităţii din care făcea parte. 

Scheletul femeii alături de care a fost descoperit săculeţul cu cannabis (Foto:thornews.com)

Cercetătorii spun că nu ar trebui să excludem niciuna dintre cele două ipoteze, deoarece vikingii aveau cunoştinţe deosebite despre modul în care ar putea fi utilizate plantele, printre care se numără, aparent, şi cannabisul. Ba mai mult, este luată în considerare o teorie conform căreia scandinavii ar fi folosit cannabisul pentru a confecţiona haine sau funii. 

Sursa: thevintagenews.com

Vă mai recomandăm şi: 51 de vikingi decapitaţi, descoperiţi în sudul Angliei

                                             A fost extras ADN-ul autentic al unui viking

                                             Un tezaur viking a fost expus in Anglia

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ce se întâmplă cu creierul atunci când lucrezi în echipă?
Ce se întâmplă cu creierul atunci când lucrezi în echipă?
Locul în care trăiești influențează ce greutate ai, arată un nou studiu
Locul în care trăiești influențează ce greutate ai, arată un nou studiu
Test de cultură. Care fasole este toxică atunci când este mâncată crudă?
Test de cultură. Care fasole este toxică atunci când este mâncată crudă?
JWST a descoperit o galaxie spirală asemănătoare Căii Lactee undeva unde nu ar trebui să existe
JWST a descoperit o galaxie spirală asemănătoare Căii Lactee undeva unde nu ar trebui să existe
Un cosmonaut rus, eliminat dintr-o misiune care trebuia să ajungă la Stația Spațială Internațională. Ce s-a întâmplat?
Un cosmonaut rus, eliminat dintr-o misiune care trebuia să ajungă la Stația Spațială Internațională. Ce s-a întâmplat?
Un magician a uitat parola cipului implantat în propriul corp
Un magician a uitat parola cipului implantat în propriul corp
10 obiceiuri prin care putem încetini îmbătrânirea corpului nostru
10 obiceiuri prin care putem încetini îmbătrânirea corpului nostru
Ziua în care Alexandru Ioan Cuza a introdus învăţământul obligatoriu şi gratuit. Ce păţeau părinţii care nu se supuneau legii
Ziua în care Alexandru Ioan Cuza a introdus învăţământul obligatoriu şi gratuit. Ce păţeau părinţii care nu se ...
20 de lucruri uimitoare despre creierul uman
20 de lucruri uimitoare despre creierul uman
Marile companii de Inteligență Artificială sunt „mai puțin reglementate decât restaurantele”
Marile companii de Inteligență Artificială sunt „mai puțin reglementate decât restaurantele”
Trei reguli pe care părinții ar trebui să le aplice în privința telefoanelor pentru copii
Trei reguli pe care părinții ar trebui să le aplice în privința telefoanelor pentru copii
Românii vor avea facturi mai mari la gaze de la 1 aprilie 2026
Românii vor avea facturi mai mari la gaze de la 1 aprilie 2026
ESA intensifică cercetarea Pământului pe măsură ce viitorul agențiilor americane devine tot mai incert
ESA intensifică cercetarea Pământului pe măsură ce viitorul agențiilor americane devine tot mai incert
Un bazin roman monumental, ascuns timp de 2.000 de ani, a fost dezgropat lângă Roma
Un bazin roman monumental, ascuns timp de 2.000 de ani, a fost dezgropat lângă Roma
Un expert spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat inteligente
Un expert spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat inteligente
PRESS RELEASE: The concept of the DraculaLand project is being launched in Romania – a private investment of over EUR 1 billion, designed to become the largest entertainment, retail, and technology destination on the continent, one that will transform the country into a new global epicenter of entertainment
PRESS RELEASE: The concept of the DraculaLand project is being launched in Romania – a private investment of over EUR 1 ...
Economia suferă din cauza că oamenii nu cumpără mai des telefoane noi, susțin unii experți
Economia suferă din cauza că oamenii nu cumpără mai des telefoane noi, susțin unii experți
ADN-ul de lup se ascunde în majoritatea câinilor, au descoperit oamenii de știință
ADN-ul de lup se ascunde în majoritatea câinilor, au descoperit oamenii de știință