Prima pagină Cultura

Povestea adevărată a fondării Romei

Nicu Pârlog | 04.21.2014 | ● Vizualizări: 13178
Celebra statuie din Roma cu lupoaica car-i alăptează pe Romulus şi Remus     Sursa foto: Shutterstock + zoom
Galerie foto (6)

Anul acesta se aniversează împlinirea a 2271 ani de la fondarea Romei, cea mai influentă aşezare din istoria şi civilizaţia europeană. Întrupată din miturile lui Eneas tracul, supravieţuitorul Troiei şi cel al gemenilor Romulus şi Remus, trufaşa citatedă a Antichităţii, centru şi inimă a imperiului cu acelaşi nume, Roma îşi poartă cu mândrie şi astăzi cele peste două milenii de istorie şi legende.

 
Ab urbe condita!
 
 
Astfel a răsunat deasupra celor Şapte Coline, strigătul triumfător în latină care anunţa fondarea Romei în anul 753 înainte de Hristos. Conform miturilor Lumii Antice, Roma a fost întemeiată şi ridicată la rang de capitală în data de 21 aprilie 753 de către doi fraţi gemeni, cu atribute de semizei. Este vorba evident de Romulus şi Remus.
 
Tot conform legendelor se pare că în decursul unei certe violente între cei doi, ceartp care avea ca obiect locul amplasării viitoarei aşezări, Romulus l-a ucis pe Remus, iar oraşul i-a preluat numele. Nu este singurul mit. Altă legendă ne povesteşte despre o femeie misterioasă pe nume Roma, care a navigat spre Peninsula Italică alături de căpetenia tracă Eneas şi restul supravieţuitorilor căderii cetăţii Troiei.
 
Din punct de vedere strict istoric şi arheologic, se pare că zona pe care a fost ridicată Roma era locuită încă din secolul unsprezece înainte de Hristos, după cum confirmă urmele unor fortificaţii străvechi de sub Colina Palatină.
 
Gravură în limba latină    Sursa foto: Shutterstock
 
Aproape toţi istoricii antici romani în furnte cu Livius şi Plutarh susţineau că oraşul cetate a fost fondat în anul 753, pe data de 21 aprilie. Se pare că tot Romului fondatorul este primul conducător care a instaurat tradiţia primilor regi romani. După Romulus, pe tronul cetăţii a mai domnit un număr de şase regi până în anul 509 înainte de Hristos, când locuitorii s-au răsculat contra ultimului rege, Tarquinius Superbuis, şi au instaurat republica romană.
 
Din acel moment, în toată istoria veche a Romei, locuitorii acesteia, fie că erau plepei, patricieni, oameni liberi sau senatori, cu toţii s-au temut de preluarea puterii de către o singură persoană fapt care ducea deseori la istalarea unui monarh cu apucături tiranice.
Vechii romani credeau cu străşnicie în cele două mituri distincte care explicau originea lor, cel al lui Romulus şi Remus, alături de cel al navigatorului fugar Eneas.
 
Simboluri ale civilizaţiei romane    Sursa foto: Shutterstock
 
Bizar sau nu, ambele mituri fondatoare se referă la asasinate politice în scopul obţinerii puterii absolute. Căci dacă Romulus şi-a ucis fratele geamăn, iată că şi Eneas s-a văzut nevoit să-şi ucidă rivalul, pe Turnus, în luptă dreaptă. Sfârşitul sângeros al miturilor explică parţial rădăcinile sângeroase ale istoriei ulterioare a Romei, alături de perioadele deloc rare de războaie civile.
 
 
Romulus şi Remus, Eneas şi aşezarea Alba Longa
 
 
Originea divină şi destinul aparte al personajelor menţionate provin fără îndoială dintr-o perioadă îndepărtată, când adevărul istoric se contopea cu fantezia populară. Se crede că gemenii s-au născut în urma relaţiei dintr-o vestală virgină pe nume Rhea Silvia şi zeul Marte. Rhea este nevoită să-şi abandoneze pruncii imediat după naşterea acestora, doar că sclavul căruia i se încredinţase această poruncă se decide să-i salveze.
 
În loc să-i ucidă, sclavul îi aşează într-un coş de răchită pe care îl pune în apele râului Tibru. Copiii plutesc în siguranţă până cînd coşul se opreşte pe viitoarea Colină Palatină, unde sunt găsiţi d eo lupoaică cu pui care-i adoptă şi hrăneşte. Pruncii au fost descoperiţi ulterior în vizuina lupoaieci de către un păstor pe nume Faustulus care-i adoptă, crescându-i alături de soţie ca pe proprii săi fii. La maturitate, cei doi îşi descoperă originea şi îl reistalează pe tron ca rege pe bunicul lor, tatăl Rheei Silvia.
 
Ruinele Forumului din Roma    Sursa foto: Shutterstock
 
Moştenitori ai tronului, cei doi intră în conflict asupra locului care avea să fie piatra de fundament a noii capitale. Romulus prefera Colina Palatină, iar Remus Colina Aventină. Cei doi se ceartă, conflictul culminînd cu momentul în care Remus dărâmă un zid proaspăt ridicat re Romului, iar acesta înfuriat, îşi ucide fratele. În ciuda fratricidului, Romulus întăreşte fortificaţia pe care o numeşte Roma, iar aşezarea începe să atragă tot mai mulţi oameni din împrejurimi.
 
Legenda lui Eneas din Eneidele lui Vergilius a fost scrisă la sfârşitul unui îndelungar război civil în Roma, precum şi în vremurile tulburi ale unor schimbări politice majore, în care Republica Romană ajungea să fie condusă de Augustus. Poetul antic Vergilius şi-a scris opera principală, Eneida în timpul primei decade a conducerii lui Augustus. Poemul reproduce un mit mai vechi despre aventurile lui Eneas, un prinţ troian care a scăpat din cetate imediat după ce grecii aheeni au incediat-o. Eneas a reuşit să fugă alături de tatăl său, fiul său cel mic şi alţi câţiva refugiaţi troieni. Eneas avea cu el o statuie sacră salvată din mîinile grecilor, intitulată Palladium.
 
Primele şase cărţi ale Eneidei relatează despre călătoriile lui Eneas în căutarea unor tărâmuri sigure, precum şi despre popasul său în Cartagina condusă pe atunci de regina Dido. Între cei doi se pare că a fost o relaţie deosebit de pasională. Căci după ce Eneas şi oamenii săi părăsesc Cartagina şi se îndreaptă spre Peninsula Italică, regina Dido se sinucide, nu înainte de a-i blestema pe Eneas şi pe toţi descendenţii acestuia.
 
Legionari romani    Sursa foto: Shutterstock
 
Blestemul explică la nivel mitologic rivalitatea istorică dintre romani şi cartaginezi. Ultimele şase cărţi ale Eneidei ne relatează despre sosirea şi stabiliere lui Eneas în Italica precum şi încercările sale de a găsi pământuri pentur oamenii săi şi dea stabili alinţe cu localnicii. Cu toate acestea, va izbucni un război între tracii lui Eneas şi rutuli, un trib local condus de regele Turnus.
 
Cu toate că legendele despre Eneas le precedă pe cele cu Romulus şi Remus, mitul fondatorului trac nu a fost edificat definitiv decât după opera poetului Vergilius. Acest fapt nu a servit doar la cimentarea mitului Eneidei dar a serivit mai ales ca motiv de propagandă pentru legitimitatea domniei lui Augustus. Mai departe, scrierile lui Vergilius menţionează Războaiele Punice, victoria lui Octavian de la Actiom asupra lui Marc Antoniu şi Cleopatrei precum şi despre măreţia lui Eneas oglindită în bravura descendenţilor săi Iulius Cezar şi Augustus.
 
Statuia lui Augustus din Roma    Sursa foto: Shutterstock
 
În cele din urmă Eneas nu a fondat Roma, dar a devenit strămoş şi tată al poporului roman. Adevăraţii fondatori ai strălucitoarei citatele a Antichităţii s-au dovedit a fi descendenţii săi. Miturile curg mai departe povestindu-ne despre Eneas, şi el un semizeu, fiu al zeiţei Afrodita şi al muritorului Anchises, care a fugit din Troia în flăcări alături de fiul său, Ascanius. După numeroase aventuri şi peripeţii, cei doi au ajuns în aşezarea Laurentum de pe coasta de vest a Peninsulei Italice.
 
Acolo, Eneas s-a recăsătorit cu Lavinia, fiica unui rege băştinaş pe nume Latinus. Eneas a fost cel care a fondat aşezarea Lavinium în onoarea noii sale soţii. Ulterior, Ascanius a decis să fondeze o nouă aşezare denumită Alba Longa de la Munţii Alban din apropiere. Alba Longa a fost locul unde de-abia peste douăzeci de generaţii de la strămoşul Eneas, aveau să se nască cei doi gemeni, Romulus şi Remus.