Home » Cultură » Primul artist român care a vândut un tablou în moneda virtuală bitcoin

Primul artist român care a vândut un tablou în moneda virtuală bitcoin

Publicat: 10.06.2017
Un colecţionar de artă din Hong Kong a cumpărat lucrarea artistei intitulată „Cryptsy” pentru suma de doi Bitcoin, echivalentul a aproximativ 4.500 de dolari.

Pictura „Cryptsy”, realizată de Ştefania Nistoreanu în 2014, a fost expusă pe platforma online BitPremier, unde a fost remarcată recent de un cumpărător din Hong Kong. Acesta a considerat că face o bună investiţie adăugându-şi la colecţie lucrarea, având în vedere popularitatea ei în rândul celor pasionaţi de criptografie şi criptoartă, scrie Mediafax.

La momentul tranzacţiei un bitcoin valora 2.250 de dolari. „Achiziţionarea unei opere de artă în Bitcoin demonstrează că această modalitate de plată a devenit, fără îndoială, o normalitate. Nu mai există nesiguranţa şi neîncrederea de la început, pentru că s-a dovedit buna şi uşoara utilizare a acestei monede”, spune Ştefania Nistoreanu.

Ştefania Nistoreanu a decis acum trei ani să-şi vândă picturile în această monedă, pe site-ul propriu şi pe alte platforme dedicate.

Foto: Mediafax

În această perioadă, Ştefania se pregăteşte pentru prima ei expoziţie pe piaţa asiatică, fiind în negocieri pentru a-şi duce lucrările la Tokyo.

Tabloul „Cryptsy – Cryptocurrency Market” este realizat în ulei şi foiţă de aur pe pânză, la o dimensiune de 50×70 de centimetri, a devenit în ultimii ani o imagine reprezentativă în domeniul cryptoartei, alături de o altă pictură a Ştefaniei, intitulată chiar „Bitcoin”.

Foto: Mediafax

În urmă cu trei ani, când a decis să-şi vândă tablourile în Bitcoin, Ştefania a explicat alegerea ei: „În primul rând, este uşor de utilizat de către oricine are acces la Internet. În comparaţie cu orice altă monedă, aceasta este integral deţinută de utilizator. Nu aparţine niciunei bănci, şi e frumoasă ideea de libertate care se află la baza acestui mod de plată. Pe site-ul meu, lucrările se pot plati direct în Bitcoin şi Litecoin, iar despre revoluţia Bitcoin am făcut şi o lucrare care poartă numele monedei”.

Ştefania Nistoreanu (35 de ani) pictează de la 13 ani şi a absolvit un liceu de arte şi o universitate în acelaşi domeniu, cu specializarea în Artă Monumentală Bizantină. A expus în mai multe oraşe din ţară, precum şi în Luxemburg, Austria şi Ungaria. Pictoriţa trăieşte la Braşov.
 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase