Daca ne-am imagina care au fost cele mai negre aspecte ale vietii in Evul Mediu, cu siguranta igiena personala, medicina primitiva, foametea sau bolile contagioase ar ocupa un loc fruntas printre optiunile noastre. Dar, fara indoiala, nici unul dintre aceste aspecte nu putea egala ingeniozitatea stramosilor nostri europeni atunci cand era vorba de crearea dispozitivelor de tortura. Iar daca v-a starnit interesul, Descopera va invita sa aflati mai multe despre inventivitatea macabra a judecatorilor medievali si a celor care reprezentau legea in acea perioada.
5. Pantofii de pedeapsa si Furca Ereticilor
Confectionati din metal si dotati cu mai multi tepi
metalici atasati in interior, in dreptul calcaielor, pantofii de
pedeapsa erau folositi in combinatie cu o alta inventie a
Inchizitiei, Furca Erecticilor.
De forma unei furci minuscule cu doua capete, obiectul era atasat
de gatul condamnatului astfel incat sa ii penetreze acestuia partea
superioara a sternului si barbia. Nevoit sa stea pe varfuri, pentru
a nu-si performa calcaiele, si silit sa isi lase capul pe spate
pentru a nu fi strapuns de dispozitivul atasat la gat, cel
condamnat putea rezista intr-o asemenea pozitie pana la cateva ore.
De obicei, o astfel de tortura era folosita ca
preludiu, inaintea caznelor propriu-zise.
4. Ghetele
O alta solutie ingenioasa a judecatorilor
medievali, folosita in lupta cu fortele demonice ale
raului, o constituia dispozitivul numit simbolic
"ghetele". Picioarele victimei, imobilizata in
prealabil, erau plasate intre doua scanduri care, la randul lor,
erau legate intre ele cu mai multe corzi bine stranse. Intre aceste
corzi, acuzatorii fixau mai multe pene de lemn pe
care le loveau sistematic cu un ciocan. Cu fiecare lovitura, mici
parti din tibiile celui torturat se sfaramau, lasand oasele
victimei sa iasa la iveala. Judecatorii puteau folosi pana la 20 de
astfel de pene, care difereau ca marime, in functie de acuzele
aduse vinovatului. Cazurile in care victima
supravietuia pana la finalul procesului erau extrem de rare, iar
durata de viata a acesteia nu era mai mare de cateva zile datorita
blocarii arterelor cu resturi de os si maduva osoasa.
De-a lungul istoriei, "ghetele" au cunoscut o larga raspandire
capatand forme diferite in functie de locatia in care erau
folosite. Celebre au ramas "ghetele spaniole",
confectionate din metal, si care erau presate cu ciocanul in timp
ce picioarele acuzatului se aflau inauntru. O forma a acestor ghete
se regasea acum un mileniu si in insulele britanice, diferenta
fiind ca acestea erau din fier si nu erau folosite pentru presare
membrelor inferioare ale condamnatilor ci pentru fierberea acestora
in apa sau ulei.
3. Fierastraul
Una dintre cele mai sinistre inventii ale
Evului Mediu a fost, cu siguranta, taierea
condamnatilor de vii cu fierastraul. Mai mult,
victimele erau legate cu capul in jos, ideea torturii fiind ca
acestea sa supravietuiasca si sa fie constiente cat mai mult timp,
fapt ce era posibil datorita sangelui care continua sa oxigeneze
creierul acuzatilor. In ciuda durerilor care trebuie sa fi fost
atroce, un condamnat supus unei astfel de torturi putea rezista
pana in momentul in care fierastraul ii atingea
toracele.
2. Trasul in teapa
Celebru in Tara Romaneasca datorita domnitorului
Vlad Tepes, trasul in teapa era o
metoda preferata de executie pentru acuzatorii din Turcia, nordul
Africii dar si din Germania si centrul Europei. Teapa de lemn sau
metal care strapungea posteriorul celui condamnat, iesindu-i
acestuia prin gura sau torace, nu insemna intotdeauna o moarte cat
de cat rapida. In situatia in care teapa nu atingea nici un organ
vital, victima putea trai pana la doua zile in aceasta pozitie.
Pedeapsa era acordata, in special, celor invinuiti de
inalta tradare, desi folosirea ei cuprinsese arii
mult mai largi de acuzare.
1. Trasul pe roata
Primul loc in topul torturilor medievale il ocupa
trasul pe roata, o inventie aplicata pe scara
larga in centrul si nordul Europei. In fond, doar
spanzuratoarea era mai mult folosita decat trasul
pe roata in acea perioada.
Victima era, pentru inceput, fixata de sol cu membrele larg
desfacute si bine intinse. Apoi, sub fiecare incheietura a mainilor
sau picioarelor erau trecute bucati solide de lemn. Calaul zdrobea
incheieturile victimei presandu-le cu o imensa roata de lemn,
intarita cu piese de metal. Procesul continua cu fracturarea oasele
mainilor si picioarelor celui condamnat. Odata membrele zdrobite,
victima era legata in jurul rotii si lasata sa moara din cauza
durerilor sau a setei. Cei care supravietuiau supliciului puteau
rezista zile intregi legati de roata, timp in care insectele si
pasarile se hraneau in voie din trupul acestora. In general,
condamnatii erau expusi in piete publice sau la rascrucile
drumurilor, pentru ca toti sa ii poata vedea si sa le evite
exemplul.
Existau si cazuri in care acuzatii se bucurau de clementa
judecatorilor. In acest caz se aplica ceea ce se numea
Coupe de grace, zdrobirea toracelui sau a
stomacului, fapt ce ducea la moartea aproape instantanee a
victimei. In centrul Europei mai exista o forma de clementa numita
Retentum, ce prevedea strangularea
condamnatului in timpul executiei, uneori chiar inainte de
inceperea ei.
cea mai sinistra mi se pare metoda 9 iiiihhhhh... nu mi-ar fi placut sa traiesc atunci!!! :P
Cele mai multe dintre instrumentele astea au fost inventate si folosite pentru a impune si mentine religia crestina. Milostiv tare Domnul asta.
ht*tp://w*ww.neob*ux.co*m/?r*=memb*er11 (scrieti link-ul fara stelute) ESTE CEL MAI SIGUR SI*TE DE ACEST FEL DIN LUME ,PLATIND DE PESTE 3 ANI UTILIZATORII INSTANTANEU. Vizualizezi reclame pe net pentru care primesti bani in balanta de pe contul tau, apoi cand ajungi la 2$ ii poti retrage intr-un cont…
vezi executia lui becali..http://www.youtube.com/watch?v=Dz10lnESKRQ&feature=related
erau nasoale pentru 99,99% dintre oameni...insa pentru masochisti erau placere pura..pentru becali, as fi folosit metodele 4, 7 si 8.
NU vorbiti aiurea! In ce credeti voi? Asa ceva e impotriva crestinismului si impotriva firii umane!!!Nu-mi pot inchipui durerea si suferinta pe care au simtit-o bietii oameni torturati.Pare a fi fictiune si totusi,in Evul Mediu aceste lucruri s-au intamplat.Noi nu avem puterea sa judecam pe nimeni ,nici…
Ehe ori ce greseala am face noi nu stiti cum e sa doara acele Torturi daca ati simti pe pielea voastra va-ti dori moartea hai sa fim sobri care si-ar dori sa moara in halu ala chiar daca mai facem noi prostioare nu toti gresim si numai Dumnezeu poate ucide
2,3,5,6 sunt cele mai dureroase
Daca stam bine sa ne gandim eu sincer prefer aceste metode de tortura decat "puscaria" de care poti sa scapi cu ceva financiar.Si nu cred ca aceste aparate erau puse in aplicare daca furai o paine deoarece iti era foame.
foarte tare.ar trebui aplicate si in ziua de azi,pentru toti mafiotii,jidanii,tiganii,politicieni....
...
16 17 18 >