Lumea într-o halbă plină

De fapt, se consideră că berea a apărut – în paralel cu
dezvoltarea culturilor agricole – oarecum accidental, întrucât
toate cerealele conţin zaharuri ce pot fermenta sub acţiunea
drojdiilor sălbatice purtate de aer. Calităţile lichidului au fost
repede remarcate de sumerieni, o frescă din urmă cu şase milenii
descriind felul cum era băută berea, prin paie lungi, care
acţionau, probabil, ca filtre.

Din proviziile lui Noe nu lipsea
berea

• Ana Blandiana, la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”: „Am învățat să citesc și am început să…
• Scriitoarea Ana Blandiana, invitată la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”, a povestit despre „cea mai grea”…

Două mii de ani mai târziu, un poem dedicat zeiţei Ninkasi,
patroana fermentării, descria procesul de fabricaţie, care avea la
bază pâinea de secară. Berea va fi menţionată apoi în toate
scrierile clasice, de la Ghilgameş (unde o preoteasă a plăcerii îl
deprinde pe protagonist cu berea), la Biblie (unde apare sub numele
de wusa; de asemenea, figurează pe lista de provizii a lui
Noe).

În curând, popularitatea acestei băuturi a depăşit cu mult
malurile mănoase ale Tigrului şi Eufratului, berea fiind exportată
în Egipt, unde se număra printre delicatesele apreciate de
Tutankamon.

În Europa, la concurenţă cu viţa
de vie

Din Egipt, patima berii s-a extins în întreg bazinul
mediteranean, romanii şi grecii îmbrăţişând noul cult cu entuziasm,
în ciuda afinităţii lui Bachus/Dionysos pentru vin. În plus,
Imperiul Roman se extindea spre nordul Europei, unde condiţiile
erau prea puţin prielnice pentru cultivarea viţei-de-vie, aşa că
berea a devenit aliment de bază pe meleagurile teutone. Prima
amforă pentru bere a fost găsită pe teritoriul actualei Germanii
lângă oraşul Kulmbach şi datează din secolul VIII î.Hr.

Iar mai la nord, în Finlanda de astăzi, berea a răsturnat chiar
şi priorităţile mistice: i s-au dedicat 400 de versete, în timp ce
Facerea Lumii beneficia de doar 200.

Peste Ocean, Columb descoperă
alte reţete

În paralel, berea a fost descoperită în mai toate colţurile
lumii, practic peste tot unde creşteau cereale. Şi peste tot a
rămas nefiltrată şi – s-o spun – cam lipsită de spumă. Difereau
doar componentele ei: africanii foloseau mei şi manioc, indienii
nord-americani – o specie indigenă de curmal, precursorii
mexicanilor – agave, sud-americanii – porumb, japonezii – orez,
chinezii – grâu şi sorg, iar ruşii – secară.

La 1490, Cristofor Columb descoperea că indienii fac bere din
porumb şi seva mesteacănului negru. În plus, de la ţară la ţară şi
de la cultură la cultură, erau utilizate felurite arome naturale:
flori de fân, mentă sau păpădie. Din reţete nu lipseau viermii,
cleştii de crab sau scoicile.

Primele „fabrici”, în
mănăstiri

În ciuda popularităţii sale, berea a continuat să fie produsă
aproape exclusiv în casă, spre deosebire de vin, care intrase deja
pe liniile de fabricaţie „industriale”. Situaţia a durat până prin
Evul Mediu, iar primele „manufacturi” au fost găzduite de
mănăstiri, tradiţia fiind păstrată până în ziua de azi, în special
în spaţiul flamand şi germanic, unde materia primă predilectă a
devenit hameiul.

Pe la anul 1200, putem vorbi deja de veritabile întreprinderi
comerciale şi apar şi diferenţe tehnologice majore, legate în
special de tipul de fermentare folosit: nemţii o preferau pe cea
realizată la rece (bere de tip lager, păstrată în peşteri alpine),
în timp ce englezii au mers pe fermentarea la temperaturi medii
(rezultând bere de tip ale, stocată în pivniţe).

Întrucât producerea berii devine un business de interes
naţional, apar şi măsurile protecţioniste, reglementarea calităţii
şi asociaţiile profesionale. Astfel, în 1295, regele Wenceslas
decretează în Boemia monopolul asupra berii Pilsen, la 1420 berarii
germani publică deja manuale extrem de detaliate, iar în 1516
forţează adoptarea unei legi a purităţii berii, conform căreia se
puteau folosi doar apă, orz şi hamei (drojdia încă nu era
cunoscută).

America băutorilor de
bere

America devine tărâmul făgăduinţei şi pentru iubitorii de bere.
De altfel, circulă legenda că pelerinii au acostat în anul 1620 la
Plymouth Rock dintr-un motiv logistic bine întemeiat: rezervele de
bere de pe corabie scăzuseră periculos de mult. Cu opt ani înainte,
la New Amsterdam (situat pe locul actualului Manhattan) se
deschisese prima fabrică de bere care folosea pe scară largă
îmbutelierea în recipiente de sticlă sigilate cu dopuri de
plută.

În 1674, Colegiul Harvard îşi deschide propria fabrică de bere,
menită a servi nevoilor universitare curente, iar în 1680 William
Penn (fondatorul Pennsylvaniei) lansează o reţea de berării. De
altfel, doi dintre părinţii naţiunii americane, George Washington
şi Thomas Jefferson, au fost proprietari ai unor rentabile
făbricuţe de bere.

Mai multe băuturi, acelaşi
nume

În spatele termenului bere se ascund atât de multe varietăţi,
încât un cunoscător ar putea afirma că este vorba de o familie de
băuturi (mai mult sau mai puţin) diferite.

Ţinând cont de materia primă aleasă (de la orz la orez sau de la
secară la grâu), de apa ori de adjuvanţii de gust folosiţi (de la
cireşe la… crustacee marine), de folosirea sau nu a drojdiei, de
existenţa sau ba a etapei de filtrare, de tipul de fermentare ori
de tăria alcoolică, este evident că nu se poate vorbi de o singură
băutură numită bere, ci de ale sau lager în Europa şi în America de
Nord, de chicha în Anzi, de kotayk în Armenia, de chaang în Tibet,
de jiu în China, de sahti în Finlanda, de soju în Coreea, de sake
în Japonia, de pulque în Mexic, ba chiar şi de cvas în Rusia, de
mied sau de cidru în Franţa.

Stiluri de bere

Conform lui Josh Oakes, un renumit critic de specialitate
(www.ratebeer.com), există 8 mari grupe de băuturi bazate pe
fermentarea cerealelor (sau a substituenţilor lor) în stilul
berii.

STILUL ALE e bazat pe metoda anglo-americană de
fermentare, la temperaturi medii a unui „piure” de orz; arome
secundare, în special de fructe; este o bere „dulce”; varietăţi mai
cunoscute: American/English Pale Ale, American/English Strong Ale,
Brown Ale, Golden/ Blond Ale, Irish Ale, India Pale Ale, Scotch
Ale.

STILUL MIED: în loc de malţ (sau în combinaţie
cu acesta), este folosită mierea; fermentarea se face tot sub
acţiunea drojdiei; varietăţi: Munro, Chaucer, Havill.

STILUL LAGER e generat de fermentarea după
metoda germană, la temperaturi mai scăzute; berea rezultată e
„amară” şi mai acidulată; varietăţi principale: Bock, Pilsener,
Doppelbock, Dortmunder, Eisbier, Pale Lager, Schwarzbier, Vienna,
Zwickel, Keller.

STILUL BELGIAN: beri de tip ale, realizate în
făbricuţele a 6 mănăstiri; varietăţi celebre: Abbey Ale, Trappist
Ale, Bière de Garde, Lambic, Flemish Sour Ale, Saison.

STILUL SAKE, tipic japonez, are la bază
fermentarea orezului şi dă o bere cu conţinut ridicat de alcool;
varietăţi: Daiginjo, Genshu, Honjozo, Junmai (foto), Koshu,
Tokubetsu.

STILUL CIDER presupune fermentarea în comun a
malţului şi a unui „piure” de mere; varietăţi: La Face Cachée,
Flaghill, Normandie.

Bere în loc de leafă

Încă de pe vremea faraonilor, salahorii care trudeau la piramide
primeau la prânz bere în loc de mâncare, în timp ce babilonienii
stabiliseră prin decret regal raţia cotidiană acordată fiecărei
categorii sociale: 2 litri pentru muncitori, 3 litri pentru
funcţionari, 5 litri pentru marii preoţi. Cezar le oferea
soldaţilor săi bere, ca de altfel majoritatea conducătorilor
militari din Antichitate. În Evul Mediu, lucrătorii cu ziua din
Anglia, Germania sau Ţările de Jos erau, adesea, plătiţi cu halbe
de bere. Englezii fierbeau carnea de miel în bere sau o amestecau
cu porridge. Berea intră în componenţa a numeroase sosuri, având
rolul de a frăgezi fripturile sau de a asezona combinaţiile de
carne cu legume.

„O cură de bere face cât un pumn
de pastile”

Egiptenii considerau berea un soi de remediu-minune,
papirusurile atestând un număr mare de întrebuinţări medicale:
tratarea anemiei, a indigestiei, a crizelor de nervi ori a
tulburărilor de origine sexuală. Înspre epoca modernă, britanicii
recomandau berea ca tonic, în secolul al XIX-lea ea fiind prescrisă
sportivilor, femeilor care alăptau şi pacienţilor aflaţi în
recuperare. Cercetătorii contemporani au stabilit că berea conţine
magneziu, seleniu, potasiu, fosfor, biotină şi vitamine din
complexul B. Conform unui studiu japonez din 2005, berea fără
alcool are calităţi anticancerigene; un demers ştiinţific similar
atestă efectul benefic al berii în unele afecţiuni
cardiovasculare.

Despre sex şi bere

Enkidu îl iniţiază pe prietenul său Ghilgameş în arta iubirii
prin intermediul unei prostituate şi al unei amfore cu bere, Marc
Antoniu înlocuieşte „Panem et circenses” cu „Sex şi bere”, iar Sf.
Pavel, în Epistola către Efeseni, menţionează sexul şi berea ca
variante ludice ale rugăciunilor.

În limba română substantivul bere trimite cel mai direct la
verbul „de specialitate” (a bea bere) – o confuzie nu doar
terminologică de vreme ce, la 1401 deja, Alexandru cel Bun dădea o
lege pentru a garanta puritatea berii în Moldova. Însă berea este o
valoare universală, putând fi întâlnită – mai bine zis, savurată –
în toate colţurile lumii.

„Maeştrii Berari” – Premieră: Sâmbătă, 2 iulie, de la ora 20.00, pe Discovery Channel E rece, e bună, e bere… Dar pentru Sam Calagione, fondatorul uneia dintre cele mai mari fabrici de bere din America, Dogfish Head Brewery, berea înseamnă în egală măsură o pasiune, o afacere şi o căutare a celor mai bune şi mai inventive reţete. Acest program îi prezintă pe Sam şi partenerii lui, o echipă „spumoasă” care străbate SUA şi întreaga lume pentru a căuta ingrediente exotice şi a descoperi tehnici străvechi, prin care să producă tipuri de bere de o uluitoare originalitate.

.