Prima pagină Cultura

Cum îi vedeau americanii pe români în anii ‘40

Maria Olaru | 26.12.2011 |
Cum îi vedeau americanii pe români în anii ‘40      antropologie, Ruth Benedict, Margareat Mead, roman, american + zoom
Galerie foto (6)

După doi ani de la începerea celui de-al Doilea Război Mondial, la 12 decembrie 1941, România este presată de Germania să declare război Statelor Unite ale Americii. Deşi americanii au răspuns abia în iunie 1942, în aceste 6 luni ei s-au interesat de comportamentul şi obiceiurile românilor. Aşa se face că agenţia guvernamentală însărcinată cu propaganda (Office of War Information) o angajează pe antropologul Ruth Benedict să scrie un studiu despre cultura şi comportamentul românilor.

Fără a veni să viziteze România, Ruth Benedict, unul din cei mai mari antropologi ai tuturor timpurilor, elevă a lui Franz Boas (supranumit şi "părintele antropologiei"), scrie un studiu ştiinţific pe baza unor interviuri cu personalităţi româneşti, studiu pe care îl va finaliza în noiembrie 1943.



În cele 65 de pagini în care a scris despre români, Benedict a trebuit să prezinte comportamentul şi atitudinea pe care aceştia o au în privinţa războiului. De asemenea, guvernul american dorea să ştie modul în care ar putea face propagandă contra trupelor inamice, dar şi felul în care ar putea îmbunătăţi legătura dintre trupele americane şi populaţia civilă aliată sau inamică.



Lucrarea începe cu o scurtă trecere în revistă a istoriei românilor. Autoarea spune că, deşi din cele mai vechi timpuri populaţiile de pe teritoriul actualei Românii au fost exploatate pe rând, mai întâi de Imperiul Roman, apoi de cel Otoman, forţaţi la muncă agricolă de grecii care au primit pământ de la stat şi cuceriţi de Imperiul Habsburgic, românii au reuşit să îşi creeze o identitate istorică naţională.

Trecând apoi în contemporaneitate, studiul susţine că românii sunt, în primul rând, preocupaţi de crearea imaginii de sine şi analizează modul în care aceştia concep formarea unei identităţi în contextul social.



Pentru că timpul era scurt, autoarea s-a bazat pe analizarea unor proverbe din cultura română, care să reliefeze modul în care românii concep dezvoltarea personală.

Conform concluziilor cercetătoarei, românii se bucurau din plin de viaţă, iar oportunismul şi agresivitatea erau considerate "arme" pe care orice individ le putea utiliza împotriva celor care îi îngrădeau fericirea.

Românii erau prezentaţi ca având o dorinţă arzătoare de a se îmbogăţi cu orice chip şi prin mijloace cât mai simple. Pasiunea lor pentru jocurilor de noroc, o potenţială sursă de îmbogăţire, este consemnată şi ea de către antropolog.

Omul din România era văzut drept un individ impulsiv şi violent, dar care se simţea vinovat atunci când experimenta plăceri şi se pedepsea pentru acest lucru.

Practicile bisericeşti şi mai ales spovedania sunt mult mai puţin apreciate decât vechile credinţe populare, practicate în zonele rurale. Autoarea consemnează că religia practicată în România nu respectă canoanele creştine, căci preoţii sfătuiesc mamele să îşi trimită băieţii la bordel pentru a-şi potoli ispitele.

În aceeaşi direcţie, Benedict a urmărit şi educaţia sexuală la români şi a semnalat faptul că "băieţii, atât la sate cât şi la oraşe, fac întreceri care e mai tare între cei de
aceeaşi vârstă".

Cea de-a doua preocupare a românilor, după dezvoltarea personală şi implicit îmbogăţirea, era reprezentat de îndeplinirea obligaţiilor familiale. Solidaritatea socială avea un nivel scăzut şi, prin urmare, nu putea fi vazută ca o povară, dar nici ca un ajutor real.

Bazându-se pe interpretarea unor proverbe precum "Capul plecat sabia nu-l taie" sau "Sărută mâna pe care nu o poţi muşca", antropologul afirmă că românii trăiesc într-o societate în care a săruta mâina superiorului este o practică comună, ei fiind umili şi supuşi.

Nici onoarea nu are o valoare prea mare, concluzionează autoarea în urma analizării unor zicale precum "Onoarea nu ţine de foame".

Benedict nu trece cu vederea nici evenimentele care sărbătoresc riturile de trecere, precum nunţile şi înmormântările. Ea observă că oamenii de aici văd aceste evenimente ca motive de mândrie, iar studiul remarcă cum mii de păsări sunt făcute să cânte la nunţile şi înmormântările românilor. Mai mult, oamenii din România înţeleg nunţile ca pe nişte evenimente unde mirii sunt trataţi ca împăraţi şi împărătese.

Mândria, înţeleasă în acest fel, era considerată o valoare naţională. Chiar şi nunta era un prilej prin care părinţii mirilor îşi arătau statutul. Ceea ce i se pare bizar lui Benedict este faptul că zestrea fetei era anunţată public şi în detaliu.

Astfel, Benedict face o comparaţie între obiceiurile de nuntă ale americanilor şi cele româneşti. Ea spune că românii dau ca zestre mult prea multe bunuri, comparativ cu americanii. Atunci când tinerele cupluri americane formau o familie, primeau în dar, de la părinţi, doar o casă, urmând ca restul să obţină ei prin propriile forţe.

La români, afirmă autoarea, bărbatul îşi alegea întodeauna o femeie frumoasă la trup, dar nu şi la faţă. În acest fel, femeia nu ar fi fost dorită de un alt bărbat şi ispitită de acesta.

Pe de altă parte, antropologul remarcă în lucrarea sa că, în cultura românească, bătaia reprezintă un preludiu sexual. Ea este considerată un atribut divin, lucru pe care românii l-au consemnat în proverbul "Bătaia e ruptă din rai".

De bătaie nu scăpau nici copiii obraznici, dar Benedict notează că, spre deosebire de polonezi, românii sunt mult mai blânzi cu odraslele, fiind şi mult mai permisivi. Situaţia se schimbă totuşi atunci când în familie apare cel de-al doilea copil. În majoritatea cazurilor, românii îl neglijează pe primul şi devin chiar violenţi în prezenţa acestuia.

Unul din cele mai criticate aspecte ale societăţii româneşti, în studiul lui Benedict, este lipsa unei unităţi politice, dar şi iredentismul politic. Antropologul susţinea că instituţiile naţionale ale României sunt slab dezvoltate, neavând stabilitate. Politica din România se baza pe simboluri culturale, iar masele de oameni se lăsau conduse precum oile.

Trebuie remarcat faptul că multe dintre observaţiile pe care autoarea le-a făcut acum aproape 70 de ani sunt de o tulburătoare actualitate.

În Cultura şi comportamentul la români, Ruth Benedict surprinde modul de organizare a traficanţilor de influenţă şi al speculatorilor. "În afară de avocaţi, există mulţi indivizi disponibili să ofere asistenţă în administrarea afacerilor particulare. Aceştia sunt deopotrivă bărbaţi şi femei şi se numesc "afacerişti". Ei acţionează ca intermediari în dispute, oferă bacşiş reprezentanţilor guvernamentali şi participă la tranzacţii. [...] Unii s-au specializat în obţinerea de posturi de muncă, pentru care, ca onorariu, primesc salariul pe trei luni de la postulanţi...."

Drept concluzii, antropologul a scris că "Idealul de viaţă românesc este practic hedonismul. Oamenii ar trebui să îşi satisfacă dorinţele".
"Această aprobare a plăcerii e substratul atitudinilor româneşti în relaţiile interpersonale. Un individ îşi bazează legătura cu un alt individ pe plăcerea pe care i-o furnizează această legătură".
"O relaţie omenească bună care să nu dăruiască plăcere este pentru români o contradicţie în termeni"
"Oportunismul românesc este o expresie a hedonismului românesc".



Deşi lucrarea Romanian Culture and Behavior a fost terminată în 1943, ea a fost tipărită mult mai târziu, în România fiind tradusă abia în anii 2000.

De la predecesoarea lui Ruth Benedict, Margaret Mead, un alt mare nume al antropologiei, aflăm unele detalii legate de modul în care s-a produs cercetarea. Ea a evidenţiat în lucrarea The Study of Culture at a Distance faptul că pentru efectuarea studiului despre români, Benedict a avut două surse principale: literatura de specialitate, românească şi americană, şi unele declaraţii ale românilor din America.

Detaliile legate de sursele orale lipsesc tocmai din pricina principiului confidenţialităţii impus în antropologie şi aplicat strict.

În prefaţa lucrării, Mead susţinea că "au fost aproximativ douăzeci şi cinci de români [care] au depus timp şi efort pentru a înlesni acest studiu. [...] Prin aceşti români, scheletul de fraze abstracte a putut primi carnea şi sângele experienţelor personale, astfel [încât] copilul român şi familia română apar descrişi într-o manieră fără precedent".

Nu se cunoaşte dacă lucrarea lui Benedict a fost cu adevărat de ajutor pentru guvernul american în implementarea strategiilor de propagandă, însă Romanian Culture and Behavior a rămas în istorie ca fiind unul dintre studiile ce au deschis calea metodei denumite "antropologie de la distanţă".